Scrisa in ultima parte a vietii autorului, lucrarea Amintiri din copilarie constituie o retraire a timpului fericit si definitiv pierdut. Recreand universul varstei fara griji, scriitorul devine un demiurg, iar actul sau constituie o "eterna reintoarcere" cu ajutorul careia omul macinat de vicisitudinile vietii recapata - fie si pentru scurt timp - zambetul copilariei. Nascut in muzica inegalabila a "vata/e/o
-"de care vuia satul, Nica este pus sub semnul ursitoarelor si isi incepe "drumuF plin de peripetii care se va incheia in fata portilor Socolei. Dupa ani si ani, Nica, precum Ulysse, se va intoarce cu gandul la Hfumulesti (Ithaca), pentru ca niciodata nu a fost decat "un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti"; o asemenea intoarcere duioasa si nostalgica, trista si vesela, in acelasi timp va conferi scrierii rol de Katharsis.

Amintiri din copilarie este o lucrare memorialistica, roman al formarii unui tanar (bildungsroman) si monografie a satului moldovenesc de la jumatatea secolului trecut.
In Amintiri..., autorul ridica particularul la nivelul universalului, aici fiind povestita "copilaria copilului universal" (Caliriescu)
Lucrarea este alcatuita din patru parti, dintre care primele trei au fost publicate in timpul vietii autorului, in revista Convorbiri literare, iar ultima, in volum, postum (1892).

In interiorul acestei structuri se pot distinge mai multe particularitati:
   Fiecare dintre cele patru parti incepe cu evocarea satului Humulesti: sat "mare si vesel", "sat vechi razesesc", "cu flacai voinici si fete mandre", Humulestiul este un spatiu-matca de care autorul este legat prin mii de fire, asa cum Anteu prindea puteri atingand pamantul.
  Se observa, in lucrare, existenta a doua timpuri: unul este trecutul (vazut ca timp unic si irepetabil), din care se incheaga imaginea copilului Nica. Celalalt este prezentul varstei mature, in care se aude "vocea" autorului.
Reintoarcerea in copilarie ii aduce o unda de seninatate vietii {"parca-mi salta si acum inima de bucurie") prin situarea in vremea fericita si definitiv pierduta.
   Pe masura ce timpul amintirii se apropie de momentul pierderii paradisului copilariei, "vocea" autorului devine mai duioasa: asa se explica folosirea mai multor mijloace artistice care exprima durerea despartirii, in partea a IV-a a lucrarii:

Tripla comparatie care deschide fragmentul: "Cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte, stramutat la camp, si pruncul, dezlipit de la sanul mamei sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti in toamna anului 1855, cand veni vremea sa plec la Socola, dupa staruinta mamei;

   Evocarea lirica a imprejurimilor satului, episod in care "Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul" este proiectata in mit, apele ei (in care se reflecta Cetatea Neamtului) devenind chiar oglinda vesniciei;
Antiteza dintre tabloul vietii la campie si imaginea spatiului natal vazut ca un Eden pierdut, in afara caruia omul devine Strainul din mit: "Halalpe la noi! Apele-s dulci, limpezi ca cristalul si reci ca gheata (...) vara, umbra si racoare in toate partile; oamenii, mai sanatosi, mai puternici, mai voinici si mai voiosi , iar nu ca isti de la camp: sarbezi la fata si zbarciti, de parca se hranesc numai cu ciuperci fripte, in toata viata lor ";
Inserarea in text a unei doine de dor (avand ca tema despartirea de cei dragi);
Imaginea satului in dimineata plecarii lui Nica, este sarbatoreasca: "fetele si flacaii gatiti frumos (...) foiau prin sat in toate partile, cu bucuria zugravita pe fete".


Pe fondul acestei imagini emblematice a satului etern se face iesirea din copilarie a lui Nica, timpul in care intra de acum inainte, purtand semnele imbatranirii.

Partea a IV-a a Amintirilor... constituie mitul pierderii Paradisului in care autorul nu se va mai intoarce. Lumea satului arhaic si etern se va indeparta tot mai mult in noianul de vreme, autorul fiind ingropat, peste cativa ani numai, in spatiul "strain si departat" al cimitirului iesean.

Metafora drumului care strabate toata opera lui Creanga - este prezenta si in Amintiri..
Purtand in mana "creanga de aur" a nemuririi sale viitoare, Nica isi incepe "drumul "in viata, ifr casa parinteasca evocata la inceputul partii a II-a si simbolizand Casa natala universala.
Fragmentul se deschide sub semnul unui "acolo" {"locul nasterii mele") si al unui "atunci" {"frumos era pe atunci") care echivaleaza cu "A fost odata..."

al basmelor.
Spatiu al jocului (in care Nica si ceilalti copii se aflau mereu "in petrecere") si loc protejat de prezenta parintilor, modesta locuinta devine Centru al lumii si spatiu cosmicizat prin prezenta soarelui chemat de copilul cu par balai. In termenii lui C. Noica, "drumul lui Nica este o "devenire intru Fiinta", incluzand, desigur, si alte repere: primul dintre acestea este satul privit sub doua aspecte: al timpului si al oamenilor: "Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre ..."

.

Este o varsta de aur, iar oamenii capata, prin tertdinta spre enorm, dimensiuni homerice. Harnici si aflati mereu pe drumuri, ocupandu-se cu industria tesutului si cu micul comert, humulestenii sunt prezentati , totodata, in timpul sarbatorilor de iarna, al duminicilor cu hore si petreceri, al clacilor la care torceau si baietii si fetele- si al hramurilor cand "se tinea praznicul cate o saptamana incheiata ", ospatul capatand dimensiuni uriesesti.


Ca si in Descriptio Moldaviae a lui D. Cantemir, moldovenii sunt bucurosi de oaspeti incat, pe langa "dascali, popi si vladici" din toate partile, pe la casele oamenilor se ospatau o multime de straini: "Oamenii lui Creanga sunt vii ca viata, schimbatori ca ea , naturali ca radacinile ei, de care nu se pot desprinde".
Un alt grup de repere il constituie scolile prin care trece Nica: cea din Humulesti (cu neuitatele amintiri legate de Calul Balan si de Sfantul Nicolai "facatorul de vanataf), cea din Brosteni (cu "imaginea emblematica" a caprelor raioase ale Irinucai) si cea din Falticeni ("fabrica de popi" in care invatatura era un "cumplit mestesug de tampenie").
"Drumul" lui Nica se incheie in partea a IV-a a lucrarii (care reprezinta ultima lui "secventa").

La modul simbolic, aceasta calatorie de la Humulesti la Iasi, reprezinta o "coborare" in universul pur al copilariei, intr-o alta lume: aici, in fata portilor Socolei, intunericul si multimea candidatilor (unii, cu barba), care stateau pe \aiba "marturisindu-si unul altuia pacatele" creeaza impresia de carnaval al mastilor. Acum, Nica pierde insula de nemurire care era Humulestiul, fapt care va conduce la o adevarata drama a instrainarii.
Fireste, iesirea din basmul copilariei ar fi trebuit sa se faca tot pe calea basmului, Smaranda amagindu-si feciorul cu viziunea unui drum fabulos, in caruta "cu doi cai ca niste zmei" a lui mos Luca; pe masura ce Nica se indeparteaza de spatiul magic al varstei fericite, fabulosul se degradeaza si caii devin "mati de cei lesinatr.

Timpul - devenit acum calendaristic, va indica iesirea din mit si integrarea lui Nica in timpul curgator al unei alte vieti.