In ultima zi a anului 1889, cand omul Ion Creanga (n. 1839) se intorcea in pamantul de huma, scriitorul isi insemnase trecerea prin veac, printr-o opera unica si geniala care-i va indreptati supranumele de "Homer al nostru" (dat de Ibraileanu).

Desi redusa ca numar de pagini, aceasta opera cristalizeaza existenta, credintele, datinile, morala si filosofia poporului roman, Ion Creanga fiind "poporul roman insusi surprins intr-un moment de geniala expansiune" (Calinescu).

Creatia literara a Iui I. Creanga cuprinde: lucrarea memorialistica "Amintiri din copilarie", povestile ("Soacra cu trei nurori", "Danila Prepeleac", " Povestea lui Stan Patitul", "Povestea lui Harap-Alb" s.a.j povestirile (Inul si camesa", "Povestea unui om lenes", "Prostia omeneasca" s.a.j si naratiunea "Mos Nichifor Cotcariul" pe care autorul a subintitulata» "povestire glumeata".


In ansamblul ei, aceasta opera prezinta mai multe trasaturi definitorii:
   - este unitara. in sensul ca lumea infatisata este cea a satului Humulesti si, prin extensie, cea a satului moldovenesc de la jumatatea secolului trecut;
  - oamenii (prezentati in permanenta miscare) "sunt vii ca viata, schimbatori ca ea, naturali ca radacinile ei, de care nu se pot desprinde" (Pompiliu Constantinescu);
   - autorul ridica particularul Ia nivelul universalului: copilul universal si mama universala (din "Amintiri ..."

) vor avea ca pendant personajele cu caracter exemplar din povesti: soacra ca esenta a rautatii, baba ca esenta a zgarceniei, prostul care are noroc, lenesul, "sublim" s.a. Alcatuiesc o galerie cu trasaturi ingrosate, pana la imaginea unei lumi in care s-a instaurat Prostia universala ("Prostia omeneasca"); stilul si limba se caracterizeaza prin oralitate si umor.

In sens larg, prin real se intelege ceea ce exista in realitate, in mod obiectiv (independent de constiinta sau vointa noastra).
Atat in "Amintiri ..."

cat si in povesti, spatiul actiunii este cel rural, in speta cel humulestean.
   In prezentarea acestuia, autorul creeaza o anume culoare locala prin multimea detaliilor. Asa este interiorul casei parintesti (descris la inceputul partii a Ii-a a "Amintirilor "), in care vatra, hornul, cuptorul si celelalte elemente de decor pastreaza o anume mireasma ancestrala, rurala; tot asa este si curtea lui Stan, descrisa intr-o lunga enumerare in "Povestea lui Stan Patitul":

"Ce suri si ocoale pentru boi si vaci, perdea pentru- oi, poieti pentru pasari, cotete pentru porci, sasaiac pentru papusoi, hambare pentru grau si cate alte lucruri de gospodarie ...".


  Tot in real se incadreaza si tabloul etnografic, autorul evocand ocupatii, scene de familie si datini specifice acestui orizont rural.

O asemenea scena de familie este evocata tot la inceputul partii a Ii-a a "Amintirilor": autorul reinvie, cu un zambet nostalgic, serile copilariei, cand tatal (Stefan a Petrei) se intorcea de la padure "inghetat de frig si plin de promoroaca", iar Smaranda ii povestea, cu naduf, toate nazdravaniile copiilor.


Ca o confirmare a celor relatate, chiar in timpul acestor discutii, copiii scoteau "matele"d m cotruta si le "mustruluiau" "de la mergea colbul", incat "nu puteau scapa bietele mate din mainile noastre, pana ce nu ne zgariau si ne stupeau ca pe noi".


Importanta aici nu este intamplarea in sine, ci caracterul ei arhetipal, care caracterizeaza cel mai mic "cerc" al tabloului etnografic: viata familiei taranesti.
Urmatorul"cerc""il constituie datinile din viata satului: clacile (la care torceau si baietii si fetele, insusi Nica fiind poreclit "Ion Torcalau"); mersul cu uratul, in ajunul Anului Nou, hramurile bisericii cand "se tinea praznicul cate o saptamana incheiata", ospatul capatand dimensiuni uriesesti. Aspectul etnografic nu lipseste nici din povesti. Bunaoara, dupa ce si-au batut de moarte soacra cele trei nurori incepura a vorbi "despre star Hei, toiag, nasalie, poduri, paraua din mana mortului", adica despre ritualul taranesc al inmormantarii, povestile ne fiind niste basme (in sensul curent), ci "bucati rupte din viata poporului moldovenesc (Ibraileanu).
  In evocarea realista se mai inscrie si caracterizarea precisa a unor personaje, fapt care le confera autenticitate: matusa Mariuca "scotea mahmurul din om" de rea ce era, Traznea era "bucher de frunte si tamp in felul san", dascalul Iordache "clampanea de batran si avea si darul suptului", Nic-a lui Costache era inafntat la invatatura "pana la genunchiul broastei" etc.
Procedeul este utilizat si in povesti: soacra "lega paraua cu zece noduri", feciorii ei erau "inalti ca niste brazi si tari de vartute, dar slabi de minte", imparatul Ros avea inima "haina", fata lui era "ofarmazoana cumplita" etc.

 Interesant este faptul ca personajele din "Povestea lui Harap -Alb"-se comporta aidoma celor din Amintiri ..."

: craiul isi cearta (cu vorbe humulestene) feciorii fricosi, imparatul Ros este piscat de purici, iar cei cinci tovarasi de drum ai lui Harap-Alb, se cearta in casa de arama la fel ca invataceii de la "fabrica de popi" din Falticeni. Peste tot, vorbirea sau atitudinile personajelor sunt taranesti, plamadite fiind din aceeasi realitate humulesteana.
Realismul lui Creanga se deosebeste insa de realismul altor scriitori.
In"Amintiri.."

, timpul copilariei fiind magic si mitic, lumea este infatisata in latura ei festiva, ca la o mare sarbatoare. Plasati intr-un timp necalendaristic (adevarata varsta de aur),humulestenii nu cunosc nici ierarhia sociala, nici conventiile oficiale, traind ca in vremurile prehomerice. Asemeni uriasilor (despre care mitul spune ca ar fi trait pe aceste pamanturi in vremuri preistorice), personajele sunt vazute prin supradimensionare: colegii lui Nica sunt niste "hojmalai", sau "handralai", iar unul dintre ei (Oslobanu)ia in spate lemnele dintr-o caruta, de parca ar avea puteri suprafiresti.

In "Povestea lui Harap -Alb", amestecul de real si fabulos are o anume originalitate: atmosfera atemporala si unica din basmele populare ("A fost odata ca niciodata ..."

) este "umpluta" cu povestea a doi. frati care nu se vazusesa de multa vreme; mobilul calatoriei este practic (mostenirea tronului imparatului Verde), fiul cel mic iesind invingator nu datorita unor puteri supranaturale, ti datorita milosteniei sale; in sfarsit, Spanul si imparatul Ros nu sunt zmeii din basme, ci par a fi oameni obisnuiti, dar care ies din norma prin infatisarea lor (natura i-a "insemnat" pentru a le arata rautatea).


Si peste aceste sugestii ale realului, autorul arunca valul mitului: batrana cersetoare este o ursitoare (care ii va "tese" destinul Iui Harap-Alb), fiul de crai este un Ulysse, iar padurea in care il intalneste pe Span este un veritabil labirint.
Rezulta ca: realitatea lui Creanga este veridica, dar autorul o infrumuseteaza, aruncand peste ea valul pur al mitului.
Exista insa si o alta viziune a lumii (cu deosebire in "Povesti""); sinteza acestei viziuni ne-o ofera Ochila - un soi de Ciclop autohton- care, inchizandu-si unicul ochi, obtine o oglinda rasturnata a realitatii: "copacii cu varful in jos, vitele cu picioarele in sus si oamenii umbland cu capul intre umere".



In aceasta "lume pe dos" (cum o numeste Zoe Dumitrescu Busulenga), esenta este perisabilitatea lucrurilor pe care acelasi Ochila le vede "gaurite, ca sitisca, si stravezii, ca apa cea limpede", adica pieritoare si imperfecte.             :
Uneori, imperfectiunea lumii se cristalizeaza in cateva tipologii "absolute": soacra ca esenta a rautatii {"Soacra cu trei nurori"), prostul care are noroc {"Danila Prepeleac"), lenesul total {"Povestea unui om lenes").

Caricatura lumii reale o constituie "Capra cu trei iezi", poveste in care "animalele sunt vazute omeneste" (Calinescu): capra devine "o masca de comedie, simbolizand tipul feminin vorbaret si vaitaret" (Calinescu), tot asa cum soacra, baba mancatoare de oua {"Punguta cu doi bani") sau cea pusa la temelia iadului "Povestea lui Stan Patitul) starnesc rasul.

In sfarsit, realitatea mai poate starni enormul hohot de ras chiar al autorului; transpusa in poveste, aceasta lume isi pastreaza trasatura esentiala - prostia devenita enorma si universala {"Prostia omeneasca").
In concluzie: Ca si in ultima parte a "Amintirilor" (unde autorul "coboara" din lumea pura a mitului copilariei, in lumea de masti din fata Socolei), in prezentarea realitatii. Creanga a "coborat" de la viziunea mjtica la cea caricaturala a lumii.
In sens larg, prin fantastic se intelege ceea ce este plasmuit, creat de imaginatie, ireal. Conform opiniei lui Tzvetan Todorov, conditia dobandirii fantasticului pur depinde de perfecta impletire dintre straniu si miraculos; pe intelesul nostru, calitatea fantasticului este conditionata de proportia dintre ceea ce este supranatural, uimitor (miraculos) si ceea ce este ciudat, neobisnuit, bizar (straniu); mai potrivit pentru opera lui Creanga este termenul de "fabulos" ("fantastic, minunat").

In povestile lui Creanga, fabulosul prezinta mai multe particularitati:           
Este tratat in mod realist, povestile caracterizandu-se prin "originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate" (Calinescu).
Asa se face ca Dumnezeu si Sfantul Petre pomenesc despre o "chelfaneala^v pe care ultimul o mancase de la un betiv (ca si cand pazitorul Raiului ar fi fost un biet batran). ("Ivan Turbinca").

In "Povestea lui Harap-Alb" fabulosul pare a se ascunde in spatele realitatii, iesind la lumina in mod surprinzator.
Astfel, in scena intalnirii dintre mezinul craiului si batrana cersetoare, insusirile supranaturale cu care aceasta se lauda ("Caci multe au mai vazut ochii mei de-atata amar de veacuri cate port pe umerele acestea") par, a fi niste minciuni, tanarul intelegand miracolul numai atunci cand batrana dispare in vazduh; tot asa, calul care se apropie de tava cu jaratec este numit "ghijoaca uricioasa", abia transformarea lui miraculoasa, datorata interventiei unui factor sacru (Sfanta Duminica), convingandu-l pe feciorul de crai.
Un loc aparte il ocupa Spanul. La inceput, el nu se abate cu nimic de la comportamentul normal ai unui om viclean, numai schimbarea infatisarii la fiecare intalnire putand sugera ca apartine altei ordini
"... numai iaca ce iar ii iese Spanul inainte, imbracat altfel si calare pe un cal frumos, si, prefacandu-si glasul ..."

). Abia atunci cand coboara in fantana, Spanul isi striga numele ("Chima raului") dovedind ca este diavolul.
Chiar si cele cinci aparitii bizare (care-l vor insoti pe Harap Alb in ultima parte a calatoriei sale initiatice) amintesc de fantasticul tratat in maniera realista (fiecare schita de portret cuprinzand o trimitere la fiinta umana):

"C? dihanie de om, o namila de om, o aratare de om, o schimonositura de om, o pocitanie de om sunt sintagme de uz curent pentru limbajul cotidian, privit in latura lui firesc hiperbolizanta".

(N. Ciobanu).
Rezultatul folosirii acestui procedeu are efecte comice, prin coborarea fabulosului la nivel uman.


La un alt pol, se afla fabulosul care trimite la mituri (in conceptia lui Blaga, mitul fiind fantasticulplin de sens").

In "Povestea lui Harap-Alb", ursul aminteste de unele mitologii in care acest animal reprezinta clasa razboinicilor (cf. Vasile Lovinescu). Si cum, pentru ari prelua atributele este necesara adormirea constiintei de luptator, Sfanta Duminica ii pregateste o fiertura cu "somnoroasa"; transformand apa din fantana, in apa Lete a uitarii.
Tot asa, Cerbul (a carui privire poate ucide), trimite la capul Meduzei din mitologia greaca; in plus, nestemata pe care o are in frunte, aminteste de perla frontala (din simbolismul hindus) care le confera purtatorilor atributul eternitatii.
Prin anihilarea Ursului si prin uciderea Cerbului, Harap-Alb reediteaza mitul Crengii de aur, preluand atributele razboinicului si privilegiul eternitatii.
Bunaoara, diavolul nu are nimic inspaimantator, fiind flamand Povestea lui Stan Patitu) sau cuprins de usturime in urma bataii administrate metodic de Ivan Turbinca. Acelasi personaj, gaseste in Rai, o saracie lucie, in timp ce Iadul este plin de desfatari (invers decat se crede de obicei);
Pastrand trasaturile de baza ale realului, miraculosului si fabulosului, genialul Ion Creanga le-a imprimat o seama de particularitati care-i confera operei sale stralucire si unicitate.