1.   Basmul propune povestea unei initieri. Orice calatorie are caracter initiatic.

2.   Harap-Alb trece prin mai multe incercari, care il ajuta sa ajunga la maturitate: se confrunta cu omul rosu si cu cel span, ia salafile din Gradina Ursului, pietrele pretioase din Padurea Cerbului s.a.

3.   intalnirea cu omul span reprezinta prima proba si totodata primul esec al personajului.

4.   Harap-Alb parcurge in drumul sau toate etapele maturizarii pentru a dobandi statutul de imparat.

Subiectul
Verde-imparat, care avea trei fete, hotaraste sa lase tronul unui nepot. De aceea ii scrie fratelui sau, craiul, sa-i trimita pe unul dintre baietii sai. Speriati de ursul care pazea hotarul, fara sa stie ca era tatal lor deghizat, cei doi fii mai mari ai craiului renunta la calatorie. Mezinul este mai norocos. El daruieste un ban unei cersetoare, care se dovedeste a fi Sfanta Duminica, si este indrumat sa ia hainele, armele si calul care apartinusera tatalui sau in tinerete. Astfel, printul trece cu usurinta de ursul care pazea hotarul si porneste spre imparatia lui Verde-imparat, dupa ce ii promite craiului ca se va feri de omul span si de cel ros.
Ajunge intr-o padure din care nu stie cum sa mai iasa si in care il intalneste pe Span. incearca sa respecte sfatul parintesc, refuza de doua ori ajutorul omul span, dar, in cele din urma, il ia sluga. Acesta il pacaleste sa intre intr-o fantana si il inchide acolo. Spanul ii pune la incercare onoarea si cuvantul dat, determinandu-l sa jure pe palos ca il va sluji pana cand va muri si va invia. Devenit din stapan sluga, printul primeste numele de Harap-Alb.

Verde-imparat il supune pe Span la trei probe, dar acesta il trimite pe Harap-Alb in locul sau: sa fure salata din Gradinile Ursului, sa taie capul solomonit al Cerbului si s-o peteasca pe fata imparatului Ros. Harap-Alb trece primele doua probe cu ajutorul Sfintei Duminici, apoi porneste spre curtea imparatului. in drum ajuta niste albine sa-si faca un nou cuib si intalneste prieteni de nadejde: Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasar-Lat-Lungila.

Imparatul Ros ii cere sa faca fata unui ospat pantagruelic, de care se ocupa Setila si Flamanzila. Apoi sunt gazduiti intr-un cuptor, pe care il raceste Gerila. Fata imparatului se ascunde in spatele Lunii, dar Ochila o vede si, pentru ca ea se metamorfozeaza apoi in pasare, Pasar-Lat-Lungila o prinde. in cele din urma, Harap-Alb trebuie s-o identifice pe fata cea vicleana, care are o sosie. De data aceasta, craiasa albinelor il ajuta pe erou s-o arate pe adevarata fata a imparatului Ros.

Intors la curtea imparatului Verde, Harap-Alb este ucis de catre Span, care, la randul lui, este omorat de calul cel credincios. Fata imparatului Ros, care ii era sortita lui Harap-Alb, il readuce din moarte cu apa vie si apa moarta, cu trei smicele de mar. Printul preia tronul unchiului sau si se insoara cu fata care il salvase.


Comentariul

Ca orice basm, si Povestea lui Harap-Alb prezinta etapele unei initieri. Perso­najul de basm face o calatorie, marcata de numeroase incercari, iar la capatul ei se afla izbanda, atingerea telului propus, marea recompensa. Din perspectiva mitica, drumul lui Harap-Alb inseamna suprema pregatire a eroului, caci presupune cunoasterea lumii si a propriilor limite. Harap-Alb face o calatorie mitica si, cu toate ca apar aici multe simboluri specifice basmului popular, prin atitudinea eroului si prin natura unor probe, drumul sau reprezinta o metafora a vietii; printul cunoaste umilinta, savarseste fapte de vitejie si prin aceasta isi castiga faima, afla puterea rabdarii si valoarea prieteniei, in fine, trece si prin experienta capitala -moarte si inviere.

Drumul sau debuteaza in padurea labirintica, in care se rataceste, deoarece refuza ajutorul Spanului. in literatura, in special in cea culta, dar si in mituri, rata­cirea prin padurea intunecoasa introduce intr-o alta ordine a lumii, iar obstacolul nu poate fi trecut fara indrumarea cuiva. Nici Sfanta Duminica, si nici calul, cei doi ocrotitori constanti ai eroului, nu intervin aici; dupa cum, in final, nimeni nu-l apara pe Harap-Alb de palosul Spanului; el moare, este inviat (cu apa vie si apa moarta, cu trei smicele de mar) si se trezeste ca dintr-un vis, intr-o lume in care il asteapta nunta cu fata imparatului Ros, coroana si imparatia unchiului sau. ince­putul si sfarsitul drumului sunt marcate de doua experiente pe care eroul trebuie sa le traiasca singur, fara ajutor si fara incurajarile prietenilor. Acest lucru dovedeste ca experienta printului presupune ruperea definitiva a legaturilor cu lumea cunos­cuta, caci orice pregatire se savarseste intr-un spatiu strain, in care nu exista decat nadejdea in Dumnezeu.
De-a lungul drumului, printul este obligat sa treaca prin mai multe incercari si de fiecare data exista un personaj care ii cere sa aiba rabdare, caci sfarsitul neno­rocirilor sale nu se afla departe, ca si cand toate celelalte personaje ar cunoaste destinul printului, doar el, intrus intr-o lume necunoscuta, trebuie sa accepte toate obstacolele, avand ca singura obligatie sa nu se opreasca din drum.


In basmul popular, eroul trebuie sa treaca prin mai multe incercari dificile pentru a capata o viziune clara asupra vietii si a greutatilor ei, pentru a se maturiza, pentru a capata un anume statut de erou aureolat; fiecare proba ofera o invatatura, il introduce pe erou intr-un univers nebanuit. Creanga respecta scenariul bas­mului. Mai intai, Harap-Alb este supus unei minime probe de curaj de chiar tatal sau, craiul, si abia dupa aceea este pregatit sa plece in lume, catre curtea lui Verde-imparat. Craiul ii da fiului sau un sfat, pe care il considera de capatai: sa se fereasca de omul span si de omul ros. Aceasta proba pare simpla, pentru ca nu presupune nici lupta incrancenata, nici dezlegarea unor enigme de neelucidat, ci ii cere printului doar sa se fereasca, sa nu intre in legatura cu aceste personaje. Dar aceasta proba se dovedeste de netrecut. Harap-Alb isi tocmeste sluga tocmai un span. in superstitiile romanesti, omul span reprezinta primejdia de neinlaturat si piaza rea; simbolul este asociat aici cu granita ce se ridica intre casa parinteasca si lume. Piatra de incercare, intalnirea printului cu Spanul anunta inceputul marilor probe prin care el urmeaza sa treaca. Spanul ii apare eroului in padurea care se intinde dincolo de mosia parinteasca, intr-un spatiu labirintic, in care este neapa­rata nevoie de indrumare.


Printul refuza de doua ori ajutorul omului span, incearca sa respecte sfatul parintesc si, abia dupa ce se rataceste in padure si pierde speranta de a iesi la liman, il accepta. El este convins ca in tinuturile acelea erau numai oameni spani (ceea ce nu era adevarat). Apoi se lasa inchis de acesta in fantana, pentru ca era boboc in felul sau la trebi de aistea.

Din acest moment el devine Harap-Alb. Numele personajului este construit pe un joc de cuvinte, o aluzie la povestea printului, devenit din stapan sluga; in secolul trecut, cuvantul arap sau harap ii definea in special pe mauri si, prin extensie, pe arabi, ca fiinte exotice; apoi cuvantul a inceput sa fie atribuit tiganilor care erau robi si slugi boieresti. in basmele populare, harapul este un magician, un doftor nazdravan (cum zice Saineanu), personaj intrat in spatiul european din basmele orientale. Aici Creanga ilustreaza situatia personajului de a-si fi pierdut statutul social. El este fiul unui crai si pleaca spre imparatia lui Verde-imparat pentru a urca pe tron, iar de la prima incercare devine sluga Spanului, care ii impune numele de Harap-Alb, obligandu-l apoi sa accepte toate umilintele, care decurg din aceasta noua situatie. Numele sugereaza faptul ca eroul trebuie sa invete lectia renuntarii, sa-l serveasca pe cel rau, sa fie sluga, dar sa-si respecte juramantul cavaleresc, asa cum trebuie sa faca un print.


Ca in numeroase mituri universale, Harap-Alb este nevoit sa dobandeasca aureola de erou dintr-o conditie care nu-i deschide nici o perspectiva, iar numele lui sugereaza acest paradox.
Devenit sluga, pierzandu-si toate atuurile dobandite prin nastere, eroul isi incepe ascensiunea de pe cea mai de jos treapta. Spanul il invata umilinta, il supune la trei probe decisive, dar, mai presus de orice, ii pune la incercare cuvantul dat, adica onoarea sa de om. La aceasta incercare Harap-Alb face fata, caci el isi tine juramantul facut, anume de a-l sluji pe Span pana cand va muri si va invia. Desi pare ca aceasta proba a confruntarii cu Spanul nu este trecuta, in realitate eroul se lasa in stirea lui Dumnezeu; aceasta este incercarea cea mai grea: nimeni nu intervine, nimeni nu-i da o mana de ajutor, ca in celelalte situatii. Ba mai mult, calul ii si spune lui Harap-Alb: sa fi vrut, de mult i-as fi facut pe obraz Spanului, insa astfel de indivizi sunt trebuitori pe lume pentru c&facpe oameni sa prinda la minte. Prin proba Spanului, printul plateste un pacat stramosesc, cum se si spune la un moment dat. Totodata, adevarata incercare a printului este tocmai conditia de sluga, motiv frecvent in basme si in operele de initiere. Intrarea sa in slujba Spanului se face sub juramant cavaleresc - printul jura pe palos si isi va tine acest juramant, ca un adevarat cavaler.
S-ar putea crede ca povestitorul a parodiat aici schema traditionala a persona­jului de basm, atribuindu-i eroului sau prea multa naivitate si chiar lasitate. in realitate, povestea este foarte serioasa, iar destinul lui Harap-Alb e hotarat de Dumnezeu (dupa cum ii explica Sfanta Duminica) si de aceea printul nu numai ca isi respecta cuvantul chiar si fata de cel care nu merita, dar se lasa cu totul in stirea lui Dumnezeu. Celelalte probe sunt traditionale. Salata ursului si capul cerbului vrajit sunt trofee pe care eroul le obtine ajutat de Sfanta Duminica. Drumul spre curtea imparatului Ros este si el marcat de structuri bine cunoscute din basmul folcloric. De pilda, printul intalneste un roi de albine dezorientate, se opreste si le face urdinis (adapost), cioplind un butuc pe care il parfumeaza cu buruieni mirositoare. Craiasa albinelor ii multumeste si ii da o aripa miraculoasa. intamplarile se inscriu intre actiunile de milostenie ale eroului, cele mai insemnate, caci intreaga poveste incepe cu un astfel de gest, cand Harap-Alb da un ban unei cersetoare, care se dovedeste a fi Sfanta Duminica.
De interes este si episodul in care Harap-Alb intalneste o serie de personaje burlesti, toate de sorginte folclorica, ce este drept, dar care adopta atitudinea unor personaje de roman popular. Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasar-Lat-Lungila caricaturizeaza defecte omenesti, nu doar prin numele lor expresiv, ci si prin atitudine si limbaj. Ele ies din tiparul instituit de folclor tocmai prin faptul ca isi aroga un discurs subliniat umoristic, pe care critica literara l-a identificat celui din Amintiri din copilarie.

La curtea imparatului Ros, printul traieste apogeul aventurii sale. Aici trebuie sa supravietuiasca, intr-un spatiu plin de capcane, dar fiecare incercare se conver­teste intr-o adevarata scena de carnaval. Ospatul pantagruelic este descris in latura lui hiperbolica: Flamanzila carabaneste cate o vitica intreaga, iar Setila soarbe cate o butie. Si scena din cuptor are substrat burlesc, dar aici vorbaria personajelor scoate povestirea din matricea fantastica a basmului.
Ceea ce ni se pare de interes aici este ca fata imparatului, dupa care venise printul, il astepta si cunostea in amanunt deznodamantul experientei lui. Fata imparatului Ros se pregateste din timp, trimite calul dupa apa vie si apa moarta, cunoaste ritualul invierii pentru ca stie care este destinul lui Harap-Alb. Ea este initiata, a trecut deja prin probele necesare, are puteri miraculoase, este perechea destinata personajului.
Harap-Alb nu este un erou exemplar, care invinge prin vitejie, cu palosul in mana, ci unul care trece prin toate incercarile ajutat de animalele binevoitoare fata de care a aratat mila, sau de prietenii pe care si i-a facut in drumul sau. El castiga pentru ca are o educatie crestina, cunoaste sentimentul milei si este tolerant si prietenos cu semenii sai. Sfanta Duminica ii si spune: Fii incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta. Adevaratele incercari ale eroului sunt credinta, milostenia si prietenia.

Calatoria sa este una de pregatire pentru noua demnitate de imparat, dar si una de maturizare; de aceea toate probele sugereaza dobandirea unor valori morale de necontestat. in Gradinile Ursului invata sa fuga de pericolul invincibil, iar in confruntarea cu Cerbul rezista ispitei de-a iesi din groapa cu sange la chemarile tanguioase pe care i le face capul solomonitului (vrajitului) animal. in drum spre imparatul Ros isi face prieteni de nadejde (Gerila, Setila, Flamanzila si ceilalti), apoi se indragosteste de fata imparatului.
Traieste, asadar, viata in momentele ei esentiale, ca la capatul drumului sa dobandeasca o noua conditie, de fiinta regenerata, trezita ca dintr-un somn greu.