Satul Humulesti este centrul universului copilariei, pe care I. Creanga o evoca in romanul autobiografic Amintiri din copilarie, pentru ca existenta sa, in diferitele ei etape, este legata strans de acesta. Apartenenta la aceasta lume a Humulestilor este reliefata pe tot parcursul romanului (fiecare din cele 4 parti incepe cu prezentarea satului) si-i defineste copilaria, de la nastere si pana la plecarea spre Iasi, in 1855. Legatura indisolubila cu satul natal o gasim in metafora prin care se autodefineste ("Ia, am fost si eu in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti..."

- din finalul cap.II; "...dar asa, un bot cu ochi ce te gasesti; o bucata de huma insufletita din sat de la noi..."

- din dialogul dintre scriitor si cugetul sau, de la inceputul cap. III), pornind de la toponimicul Humulesti (provenit din substantivul huma = pamant). in acest sat , descris in cap. I si III, este leaganul primei copilarii, unde - in casa parinteasca - a inceput " a merge copacel", a cunoaste hornul, vatra "jocuri si jucarii" pline de farmec (de-a mijoarca). Aici descopera dragostea materna, admira, "minunatiile" pe care le facea mama sa Smaranda (alungatul norilor, inchegarea apei, vindecarea durerilor etc), se bucura de bratele ei care l-au leganat, de alintarile ei

"Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat.").

Satul e universul varstei fericite si lipsite de griji, la care scriitorul se intoarce cu evlavie. b3t3919br25cvi


Lumea satului este pentru Nica un univers al jocurilor cu fratii sai sau cu ai megiesilor in casa (starnind exasperarea Smarandei), la sanius, la scaldat etc. Aici cunoaste primele rigori ale scolii (cu badita Vasile, calul Balan si Sf. Nicolai, se imbolnaveste de holera (capi), participa la datinile si obiceiurile specifice (taiatul porci lui la Craciun, mersul cu plugusorul - cap. II), face pozne (smantanitul oalelo: pe furis, agasarea lui mos Chiorpec, furtul cireselor de la matusa Marioara, prinderea pupezei din tei, fuga la scaldat -cap.II).

Legatura sufleteasca a lui Nica cu satul sau natal este evidentiata in capitolul al IV-lea, in momentul cand trebuie sa-l paraseasca pentru a pleca la Socola, la scoala de popi. ("Cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte, stramutat la camp, si pruncul, dezlipit de la sanul mamei sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti in toamna anului 1855..." ).

El pleaca din sat "cu ochii inecati in lacrimi", lasand in urma ceea ce-i este drag: o copila "sprintara", valea Ozanei, familia, prietenii din copilarie, sazatorile, clacile, horile, petrect-ile, tot farmecul si frumusetea vietii rurale.

Plecarea din sat este intrarea intr-un alt univers si-ntr-o alta varsta, cea a maturitatii pline de griji.