Din trecutul indepartat omul a inzestrat necuvantatoarele cu trasaturi umane, gindind ca vulpea e vicleAna , leul - puternic, mielul - nevinovat, furnica - harnica.
Istorioarele,
de obicei in versuri, ale caror personaje sint diferite
animale, prin intermediul carora autorul critica defecte omenesti,
se numesc fabule. Fabula prezinta intimplari din lumea oamenilor,
animalele fiind doar niste masti. Subiectele fabulelor sint adesea foarte
vechi, le gasim si in operele unor scriitori antici.
Este firesc, deoarece
defectele omului au ramas aceleasi, el poate fi infumurat, prefacut,
lacom, prost, ca si acum doua mii de ani. Noutatea unei fabule consta
in modul de tratare al subiectului. Fabulistul povesteste intimplarea
in felul sau propriu si in functie de tara si timpul in care traieste.
Dar scopul fabulei nu este numai sa critice. Ca orice opera literara,
ea trebuie sa si placa cititorului, sa-l atraga. Bucuria lecturii consista
in hazul pe care il stiraeste. De unde provine acest haz, mijloc atit
de bun pentru indreptarea raului? Observam ca Samson se declara adept
al principiului egalitatii, condamnind mindria celor de neam nobil,
ca apoi, indata ce neinsemnatul
Samurache il numeste "ftate", sa-si
schimbe atitudinea si sa-i raspunda plin de dispret. inseamna ca personajul
stirneste risul prin contrastul dintre adevaratele lui convingeri si
acelea cu care se impauneaza. Opozitia intre ceea ce este si lumina
favorabila in care vrea sa apara ne amuza, produce risul.
Daca
ne limitam insa la aceasta sursa a comicului (intotdeauna valabila)
nu surprindem specificul fabulei, pentru ca ce diferenta ar mai exista
intre acest fel de scriere si Vizita... sau D-l Goei Fabulele
au si un alt izvor al hazului: faptul ca animalele vorbesc si se comporta
precum oamenii (ceea ce se obtine prin procedeul personificarii),
ca tuturor aspectelor vietii omenesti li se gaseste un termen asemanator
in lumea animalelor. Nesincerul Samson, care rivneste la o lume sus-pusa
e numit "dulau de curte"; declaratiile lui pompoase nu sint
vorbe, ci un latrat puternic:
"Samson, dulau de curte ce latra
foarte tare."
Faptura modesta si naiva care crede prea lesne
vorbaria goala e un marunt
catel.
Faptul
ca doi
dini discuta
problema egalitatii devine comic
prin opozitia uman-animal, contrast si mai evident intre termenii
"egalitate" - "cajei", din final.
Personajele
se caracterizeaza prin intermediul dialogului, care ocupa cea mai
mare parte a textului, facindu-l sa semene cu o sceneta. Limbajul
lor e plin de aspecte ale limbii vorbite, respec-tind echivalenta
uman-animal, care amuza pe cititor:
"Cind toata
lighioAna macar
si cea mai proasta,
Ciine sadea imi zice, iar nu Domnia voastra
. Tipurile umane criticate se pot recunoaste in
caricatura unui
animal. Nu doar
dulaul latrator, reprezentind pe individul
doritor sa ocupe inalte pozitii sociale, dar si simpaticul Samuracheeste
caricatural. Sa nu-l uitam pe figurant:
"un bou oarecare".
In
limbajul obisnuit
bou desemneaza un animal ori o persoAna peste masura de proasta. Intilnirea dintre aceste intelesuri si termenul
oarecare (indiferent care, fara impotanta) produce inca o scinteie
comica. Caricaturale sint si numele proprii. Samson era un erou de
o forta uriasa. Faptul de a da unui "dulau de curte"
acest nume glorios si legendar dezvolta de asemenea un contrast comic.
De obicei, la sfirsitul unei fabule, intreaga invatatura pe care o cuprinde e rostita foarte pe scurt si in mod direct:
"Aceasta intre noi adesea o vedem.
Si numai cu cei mari egalitate vrem."
Ca
multe opere comice de neuitat, si fabulele lui Grigore Ale-xandrescu
au imprumutat dte o expresie vorbirii obisnuite: a vrea "egalitate,
dar nu pentru catei".