Din trecutul indepartat omul a inzestrat necuvantatoarele cu trasaturi umane, gindind ca vulpea e vicleAna , leul - puternic, mie­lul - nevinovat, furnica - harnica.

Istorioarele, de obicei in versuri, ale caror personaje sint diferite animale, prin intermediul carora autorul critica defecte ome­nesti, se numesc fabule. Fabula prezinta intimplari din lumea oa­menilor, animalele fiind doar niste masti. Subiectele fabulelor sint adesea foarte vechi, le gasim si in operele unor scriitori antici.

Este firesc, deoarece defectele omului au ramas aceleasi, el poate fi in­fumurat, prefacut, lacom, prost, ca si acum doua mii de ani. Nou­tatea unei fabule consta in modul de tratare al subiectului. Fabu­listul povesteste intimplarea in felul sau propriu si in functie de tara si timpul in care traieste. Dar scopul fabulei nu este numai sa critice. Ca orice opera literara, ea trebuie sa si placa cititorului, sa-l atraga. Bucuria lecturii consista in hazul pe care il stiraeste. De unde provine acest haz, mijloc atit de bun pentru indreptarea raului? Observam ca Samson se declara adept al principiului ega­litatii, condamnind mindria celor de neam nobil, ca apoi, indata ce neinsemnatul

Samurache il numeste "ftate", sa-si schimbe ati­tudinea si sa-i raspunda plin de dispret. inseamna ca personajul stirneste risul prin contrastul dintre adevaratele lui convingeri si acelea cu care se impauneaza. Opozitia intre ceea ce este si lumina favorabila in care vrea sa apara ne amuza, produce risul. Daca ne limitam insa la aceasta sursa a comicului (intotdeauna valabila) nu surprindem specificul fabulei, pentru ca ce diferenta ar mai exista intre acest fel de scriere si Vizita... sau D-l Goei Fa­bulele au si un alt izvor al hazului: faptul ca animalele vorbesc si se comporta precum oamenii (ceea ce se obtine prin procedeul personificarii), ca tuturor aspectelor vietii omenesti li se gaseste un termen asemanator in lumea animalelor. Nesincerul Samson, care rivneste la o lume sus-pusa e numit "dulau de curte"; decla­ratiile lui pompoase nu sint vorbe, ci un latrat puternic:

"Samson, dulau de curte ce latra foarte tare."

Faptura modesta si naiva care crede prea lesne vorbaria goala e un marunt catel.

Faptul ca doi dini discuta problema egalitatii devine comic prin opozitia uman-animal, contrast si mai evident intre termenii "ega­litate" - "cajei", din final.

Personajele se caracterizeaza prin intermediul dialogului, care ocupa cea mai mare parte a textului, facindu-l sa semene cu o sceneta. Limbajul lor e plin de aspecte ale limbii vorbite, respec-tind echivalenta uman-animal, care amuza pe cititor:

"Cind toata lighioAna macar si cea mai proasta,
Ciine sadea imi zice, iar nu Domnia voastra . Tipurile umane criticate se pot recunoaste in caricatura unui animal. Nu doar dulaul latrator, reprezentind pe individul doritor sa ocupe inalte pozitii sociale, dar si simpaticul Samuracheeste caricatural. Sa nu-l uitam pe figurant:

"un bou oarecare".

In limbajul obisnuit bou desemneaza un animal ori o persoAna peste masura de proasta. Intilnirea dintre aceste intele­suri si termenul oarecare (indiferent care, fara impotanta) produce inca o scinteie comica. Caricaturale sint si numele proprii. Samson era un erou de o forta uriasa. Faptul de a da unui "dulau de curte" acest nume glorios si legendar dezvolta de asemenea un contrast comic.
De obicei, la sfirsitul unei fabule, intreaga invatatura pe care o cuprinde e rostita foarte pe scurt si in mod direct:

"Aceasta intre noi adesea o vedem.
Si numai cu cei mari egalitate vrem."



Ca multe opere comice de neuitat, si fabulele lui Grigore Ale-xandrescu au imprumutat dte o expresie vorbirii obisnuite: a vrea "egalitate, dar nu pentru catei".