"...Lirismul in forma aceasta obiectiva exista ca un mecanism etern al inge­nuitatii, ca un hieratism al instinctelor. E un lirism reprezentabil, o poezie teatrala, asa cum exista un teatru de poezie. Miscarea nu este exterioara, epica, sim­bolizand acte de viata, ci interioara."

G. Calinescu

George Cosbuc era un om "putintel la trup, cu glas blajin si domol", "asa de bun, asa de modest", dupa cum isi amintesc contemporanii, in ochii caruia insa "scanteia optimismul"; destinul a vrut ca tocmai un astfel de om, prin intreaga sa opera poetica, prin trainicia inspiratiei si prin profunzimea sentimentelor exprimate, sa devina "suflet in sufletul neamului sau", cantandu-i "bucuria si-amarul".

Stau marturie volumele de versuri publicate: Balade si idile (1893), Fire de tort (1896), Ziarul unui pierde-vara (1902) sau Cantece de vitejie (1904), in paginile carora is­cusitul faurar de frumuseti romanesti alcatuieste o mono­grafie artistica a satului ardelenesc, avand drept model Hordoul, "sat graniceresc" de langa Nasaud, judetul Bis­trita-Nasaud. in care poetul a venit pe lume. Iata-l descris magistral de G. Calinescu:

"Satul e pe valea Salvei, care vine din muntii Rodnei spre Somes, avand tovaras de coborat pe alta vale, Rebra. Sunt munti mari in apropiere, ai Rodnei, ai Bargaului si pe stanga ai Salvei, spre Izvoare e Tiblesul, iar pe dreapta mai in sus Pietrosul. Jos, la Nasaud, dealurile sunt cu spinarile foarte late, mai in sus valea Salvei se impadureste si de la Tel-ciu incolo miroase a lemn de fierastraie".

Hordoul ii va prilejui indragirea frumusetilor naturii si evocarea lor maiestrita, dar si infatisarea altor teme, precum starea sociala a oamenilor, munca sau dragostea; multe creatii cosbuciene reprezentative vor zugravi apoi lupta pentru dreptate sau fapta vitejeasca fie ca sunt pas­teluri, "idile" sau balade, ori incendiare cantece de revolta, poeziile lui G. Cosbuc, prin vigoarea lor echilibrata, slavesc, fiecare in felul ei, virtutile poporului roman. intr-o carte de citire, alcatuita in 1899, Cosbuc isi numeste tara "Romania, gura raiului", "tara contrastelor", tot aici nareaza poetul si episodul urmaririi lui Pasa Hassan de catre Mihai Viteazul in toiul luptei de la Calugareni. E o carte de proza, iar poezia aparuse in volumul Fire de tort in 1896.
Alte poezii care sustin afirmatiile de mai sus sunt Decebal catra popor, Un cantec barbar, Moartea lui Gelu, Oltenii lui Tudor, Pasa Hassan, toate iluminand adevaruri istorice, toate exprimand hotararea de a apara libertatea si independenta patriei.

Supranumit "poetul taranimii", autorul poemelor Doina, Hora si Noi vrem pamant a inteles istoria ca pe o neintrerupta lupta pentru libertate sociala si nationala, simbolurile umane ale acesteia fiind Decebal, legendarul Gelu, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu sau Ioan Voda cel Cumplit. G. Cosbuc continua astfel, cu mijloace artistice noi, traditia incetatenita in literatura noastra de versurile pa­triotice ale lui Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, M. Eminescu.
"In toate poeziile de evocare istorica strabate, ca un laitmotiv, aceeasi mandrie de a nu ceda vrajmasului, mandrie salbatica, izvorata dintr-o netarmurita credinta in biruinta finala, ce anima si poeziile de revolta" (D. Micu). Si daca in poezia O scrisoare de Ia Mus el im-S el o e preamarit eroismul ostasilor romani care-au castigat independenta nationala, in Cantec este evocata figura lui Stefan-Voda ca sapata in piatra.


Ca un capitan sfatos, el isi strange langa sine ostasii, fiind insa increzator nu in multimea ostirii, ci in calitatea ei:

"Turcii-s multi, de-opresc cu paima
Prutul tot, dar cand ne vad
Fug de-a valma",
Pasa Hassan, celebra balada, infatiseaza pe marele voievod Mihai Viteazul inzestrat cu daruri supranaturale, el are "fulgeru-n mana ", in contrast cu Pasa Hassan, adevarata intruchipare a groazei mistuitoare, care fuge mancand pamantul, "ii dardaie dintii si-i galben pierit" Gelu, din Moartea lui Gelu. voievod transilvan, contemporan navalirii ungurilor, ranit pe campul de lupta, cere calului, ca in balada populara Toma Alimos, sa-l ingroape "pe margini de apa", nadajduind ca undele Cernei sa-l jeleasca si ca vor veni si vremuri de biruinta cand:
Si-armat voi iesi eu afara.
Si veseli vom trece noi iara
Prin suliti si foc inainte,
Sa tie potrivnicii minte

Ca-s vii, cand e vorba de tara,
Si mortii-n morminte".


Izvorul de inspiratie al baladei Pasa Hassan il consti­tuie o pagina, de istorie care poetizeaza, cu mare forta, pe eroul de la Calugareni al romanilor, pagina semnata de Nicolae Balcescu.

Este vorba de opera acestuia Romanii supt Mihai Voievod-Viteazul (lucrare ce cuprinde evenimente din istoria Tarilor Romane dintre anii 1593-1601), capitolul XXXIV din Cartea a Ii-a, in care se relateaza un impre­sionant episod din lupta romanilor pentru libertate nationala, si anume infrangerea turcilor in batalia de la Calugareni, din 1595, Mihai Viteazul fiind vazut ca un semizeu:

"intr-acel minut, Mihai, precum odinioara semizeii cantati de nemuritorul Omir, alerga intr-o parte si intr-alta prin tabara turceasca cautand pe Sinan, cand, vazand de departe pe Hassan-Pasa, se lua dupa dansul, &tngandu-i sa stea de e viteaz, sa se lupte cu dansul piept la piept, si cand de cand era sa-l ajunga cu palosul Dar Hassan-Pasa fugea inspaimantat si nu se putea tine pe picioare de groaza. EI merse de-si ascunse rusinea intr-un crang spinos, de unde d-abia a doua zi indrazni sa iasa la ai sai".


Acest instantaneu al intamplarii va fi poetizat de G Cosbuc in balada Pasa Hassan, publicata mai intai in re­vista Vatra, nr. 23 din 1894 si reprodusa apoi in volumul Fire de tort, din 1896.
Ca specie literara, Pasa Hassan este o balada culta (autorul e cunoscut), in ea povestindu-se fapte de vitejie din trecut, din viata poporului, cu personaje putine, inzes­trate cu insusiri morale si fizice exceptionale.
Spre deosebire de balada populara vitejeasca (Gruia lui Novac), istorica (Constantin Brancoveanu), haiduceasca (Toma Alimos, Corbea, Iancu Jianu), Pasa Hassan este o creatie individuala, G. Cosbuc preluand doar tiparele constructive generale (aura legendara a eroului, situarea in imprejurari exceptionale, paralelismul axat pe dualitatea vitejie-lasitate, imbinarea elementului real cu fabulosul, vi­ziunea hiperbolica, in trasaturi vizibil ingrosate, deplasarea accentului catre maretia simbolica a faptei etc).
Si daca in balada populara derularea firului epic se produce in modul traditional, clasicizant, subiectul fiind organizat in momentele lui specifice (expozitie, intriga, conflicte, punct culminant, deznodamant), poetul anonim apeland la formule initiale si finale, la repetitii, la motive si imagini, la grupuri de rime, la versul scurt, de cinci-sase silabe (sau de sapte-opt silabe), la ritmul trohaic - in Pasa Hassan este evidenta o structura proprie, care duce Ta o concentrare a continutului ideatic si la o dinamica a desfasurarii conflictului.
Subiectul baladei e simplu: in toiul luptei de la Calugareni, Mihai Viteazul isi zareste dusmanul de moarte, pe Hassan, si porneste dupa el "navala nebuna".

ingrozit, acesta fuge mancand pamantul pana in mijlocul taberei sale. in final, autorul isi exprima ironia ("Vazut-au si beii ca fuga e buna
Si bietului pasa dreptate i,au dat"), dar si satis­factia ("Caci voda ghiaurul in toti a bagat
O groaza nebuna").
Alte balade semnate de G. Cosbuc, foarte cunoscute si apreciate: El-Zorab, Rugamintea din urma, Moartea Iui Fulger, Nunta Zamfirei, sau semnate de alti scriitori: V. Alecsandri - Baba Cloanta, Penes-Curcanul; St.O. Iosif -Piritea etc.
Este interesant de subliniat ca, in balada aceasta, auto­rul, oprindu-se la momentul psihologic central - vitejia iesita din comun a domnitorului Mihai Viteazul- "se apropie de imaginea halucinanta moderna, asupra razboiului prin spectacolul apocaliptic pe care-l infatiseaza" (Petru Poanta).


In balada lui G. Cosbuc, rolul expozitiei din ba­lada populara il joaca tabloul general al luptei ce se» desfasoara intre cele doua armate (primele trei strofe): cea romana , in frunte cu voda, aparandu-si libertatea nationala, si cea turca, dorind sa cucereasca un popor viteaz, dar care va fi rusinos infranta si zvarlita in apa Neajlovului.

Lupta este conturata in imagini dinamice, derulate cine­matografic, miscarea fiind surprinsa de autor dinspre pla­nul indepartat catre cel apropiat - intr-o vizibila gradatie ascendenta - motivul literar fiind cel al cavalcadei, intalnit si la alti scriitori romani:
"Pe voda-l zareste calarg trecand Prin siruri cu fulgeru-n mana , in laturi s-azvarle ostirea pagAna , Caci voda o-mparte. carare facand, Si-n urma-i se-ndeasa, cu vuiet curgand.
Ostirea romana ",
Observam ca poetul pastreaza ipostaza aparenta a liri­cului obiectiv, a "liricului reprezentarii" (G. Calinescu), transcriind ceea ce vede, simte si il impresioneaza pe unul dintre eroi. ingrozitul comandant Hassan; autorul noteaza, indirect, starea psihica a pasci, care-l vede pe voda "trecand prin siruri", "cu fulgeru-n mana ", "facand carare" armatei romane, ce curge cu vuiet".


Imaginile vizuale, cu rezonante onomatopeice si audi­tive, se completeaza reciproc, Cosbuc folosind tehnica intensificarii imaginii poetice, prin integrarea amanuntului caracteristic, transfigurat artistic prin hiperbola si metafora:

"Cu tropote roibii de spaima pe mal Rup fraiele-n zbucium si salta; Turcimea-nvrajbita se rupe deolalta Si cade-n mocirla un val dupa val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal
Se-nchina prin balta,
. Hassan de sub poala padurii acum Lui Mihnea-i trimite-o porunca: in spatelc-ostirii muntene s-arunca Urland ianicerii, prin flinte si fum. Dar pasa ramane alaturi de drumDeparte de lunca" Tabloul e de sinteza, panoramic, pluridimensional.

Se creeaza atmosfera de lupta inversunata prin apelul la verbele "trecand", "facand", "curgand", aflate in rima, ceea ce imprima dinamism tabloului, si un efect onomatopeic - sugerand zgomotul prpdus de miscarea ostilor inarmate (prin multimea de "r", "1", "b"), - prin intermediul imaginilor motorii ("turcimea,,."

"se rupe", "cade", iar Sinan "se-nchina prin balta").
Dinamismul extrem al tabloului este subliniat nu numai prin folosirea verbelor de miscare accelerata, ci chiar si prin semnificatia contextuala a unor termeni poetici: spre exemplu, "zareste" presupune deopotriva acuitate vizuala, dar si surprindere; "fulgerul" este transfigurarea metaforica a armei teribile a voievodului roman dar si groaza trezita in sufletul pasei, prin tehnica paralelismului, caruia Cosbuc ii confera virtuti artistice noi, sensul fiind pus in antiteza tragi-comica in sintagma "fulgerul Sinan", care "se-nchina prin balta".


"Ianicerii"... s-arunca "urland" in spatele ostirii muntene", in timp ce Hassan ramane undeva, in afara planului actiunii directe. Consemnarea acestei pozitii se realizeaza in principal prin conjunctia adversativa "dar" ("Dar pasa ramane alaturi de drum
Departe de lunca").
Aici, ca si in pasajul infruntarii directe dintre protagonisti, imaginile haotice ale inclestarii se impletesc cu cele ale ritmului si ale gradatiei ascendente, eufoniile ritmice (armoniile imitative) fiind elemente de plasticitate poetica:

"v" ("un val dupa val"), "f" ("prin flinte si fum"), "n" ("navala nebuna"), "z" ("zalele-i zuruie"), "d"("dardaie dintii").

Prin asemenea mijloace, G. Cosbuc obtine imaginea panoramica a luptei.
B - Din clipa in care "tabloul intra fn miscare, Cosbuc ramane neintrecut. Propozitiile sunt scurte, dinamice" (I. Rotaru). Predomina exclamatiile, iar imaginile vizuale si cele de miscare sunt foarte pregnante. Secventele se succed cinematografic, poetul slujindu-se cand de un "si" narativ, cand de p anafora sau de o sugestiva comparatie pentru a sublinia vitejia voievodului roman:

"Ca volbura toamnei se-nvarte el roata" Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi Si-o frange degraba si-o bate-napoi Si-o vantura toata*.

In ciuda aurei eroice, legendare, eroii "se misca intr-un spatiu de familiaritate" (P. Poanta), fapt ilustrat prin multi­tudinea elementelor limbajului popular, turnate in tiparul expresiv al imaginilor artistice, ca de exemplu comparatia hiperbolica (de tip-popular):

"ca volbura toamnei", "ca lupu-ntre oi" sau folosirea iui "si" narativ, prin care s<! ilustreaza intrarea vijelioasa a domnitorului roman in urdia pagAna .

In secventa urmatoare (strofele 5, 6), figura lui Mihai domina campul de bataie, ingrozind sufletele turcilor si ale capeteniilor lor.

Este momentul cand teama si panica se instaleaza definitiv in inima dusmanului. Vazut ie Hassan, Mihai cutreiera vitejeste campul "taind de pe cai", dar imaginea lui se amplifica in mintea conducatorului turc, pana la dimensiuni apocaliptice:

"El vine spre pasa: e groaza si vai,
Ca vine furtuna".


Fijgurile celor doua personaje - Mihai Viteazul si Pasa Hassan - vor fi admirabil caracterizate, prin intermediul antitezei si al hiperbolizarii,. in secventa urmatoare, magistrala \ (strofele 7-11 inclusiv) continand tabloul dramatic al confruntarii, axat pe dualitatea vitejie-lasitate.
Poetul pune fata in fata pe cei doi conducatori, diferiti nu numai prin trasaturile moral-sufletesti, care le justifica actiunile, si prin cauza pentru care lupta: independenta, libertatea, pe de o parte, si cotropirea, subjugarea, pe de alta. G. Cosbuc, "care avea vocatia epica si dramatica" (G. Calinescu), ilustreaza magistral dramatismul situatiilor, reusind sa dea eroilor sai proportii impunatoare.
Schita de portret pictural, sugerand groaza conducatorului turc, e admirabil surprinsa in momentul provocarii la lupta in doi: Hassan, care vazuse infrangerea rapida a ostilor sale, zdrobite de iuresul trupelor romanesti, nu poate rezista tensiunii confruntarii cu "ghiaurul".

Cuprins de disperare, infricosat, Hassan devine ridicai. El nu raspunde strigatului de bataie trimis de Mihai:
"- Stai, pasa, o vorba de-aproape sa-ti spun, Ca nu te-am gasit nicairea" sau:
"- Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi!" - ci, obsedat in fuga lui infricosata de figura "ghiaurului", despre care se dusese vestea peste Dunare, "Alearga de groaza pieirii batut
Mananca pamantul".

Dialogul, ca si vorbirea directa, tradeaza vocatia dramatica si epica a lui G. Cosbuc. Domnitorul roman e hotarat sa castige biruinta cu pretul vietii, daca va fi cazul. in timp ce frica lui Hassan atinge proportii uriase, ca de cosmar, fapt conturat printr-o metafora de mare forta evocatoare:
"Cu fraul pe coama el fuge nebun, Ca-n ghiara de fiara si-n gura de tun Mai dulce-i pieirea".


Chipul lui Mihai Viteazul este reliefat prin tehnica gradarii, a comparatiilor cu elemente ale naturii. El e "suflet de vant", "volbura toamnei", ca ulterior sa devina "furtuna", cu vorba de "tunet", portret inspaimantator si maret in acelasi timp. Mai tarziu, figura lui Mihai capata, in imaginatia bantuita de spaima a turcului, proportii uriase:
"Salbatecul voda e-n zale si-n fier, Si zalele-i zuruie crunte, Gigantica poart-o cupola pe frunte, Si vorba-i e tunet, rasufletul ger, Tar barda din stanga-i ajunge la cer.
Si voda-i un munte".



Din acest portret, bazat pe exagerari intentionate, pe metafora si simbol fvorba-i e tunet", "rasufletul ger" si "voda-i un munte"), rezulta convingator valoarea artistica a hiperbolei ("barda-i ajunge la cer", "poarta cupola pe frunte"). Strofa .toata (a VIII-a) e facuta din cateva ono­matopee ("zalele-i zuruie") si este cladita pe ritmuri per­fecte; impresioneaza si vocabularul ("fier", "zale", "zuruie".

"tunet", "ger", "voda-i un munte").

La G. Cosbuc, epicul este un mijloc de dezvaluire a sentimentelor care insufletesc personajele surprinse a faptui actiuni vitejesti.

Prin multimea verbelor, autorul compune o figura legendara a eroului Mihai: el "zareste" dusmanul, "se-ntoarce si pleaca", "intra-n urdie", "si-o frange", "si-o bate", "si-o vantura", "alearga", "imprastie singur", "cutreiera campul", "vine furtuna"; el e plin de curaj, de vitejie.
 In contrast cu Mihai Viteazul, surprins de autor tot timpul in actiune, Pasa Hassan este conturat initial static si apoi descriptiv, accentul cazand pe transmiterea reactiilor lui inspaimantate. Cuprins de o spaima netarmurita, acesta alearga spre un loc de salvare. Poetul a izbutit magistral sa puna in relief groaza care-l cuprinde incetul cu incetul pe
cotropitor, folosind diferite mijloace artistice El surprinde:
 -  Infatisarea fizica: pasa are "ochii de sange", "barba valvoi", ii "dardaie dintii" si este "galben pierit";
  - Gesturile necontrolate: loveste "cu* scarile" coapsele calului, il bate peste gat "cu pumnii-amandoi", "turbanul ii cade si-l lasa cazut", "isi rupe cu mana vestmantul" care ii tine fuga in loc;
 - Senzatiile vizuale si-auditive, care capata, in imaginatia celui fugarit, proportii apocaliptice: vorba lui Mihai i se pare "ca tunetul", rasuflarea lui e "ger", zalele-i "zuniie crunte", caciula lui e "o cupola gigantica", barda din mana stanga i-ajunge "la cer", voda-i "un munte", asa ca invadatorul "zboara soimeste":
"Turbanul ii cade si-l lasa cazut; isi rupe cu mana vestmantul, Ca-n largile-i haine se-mpiedica vantul, Si lui i se pare ca-n loc e tinut; Alearga de groaza pieirii batut
Mananca pamantul".



In acest mod, G. Cosbuc realizeaza paralelismul axat pe dualitatea vitejie-lasitate. Dinami; mul extrem al tabloului este realizat prin folosirea veibelor de miscare accelerata ("fuge", "zoreste", :

"loveste", "pate", "zboara , "cade", "rupe", "se-mpiedica", "alearga", "dardaie", mananca pamantul") la prezentul etern, prin "trecerea rapida de la un plan la altul al imaginii, dar si prin utilizarea versului scurt, menit sa scoata in relief si sa nuanteze afectiv ideea. Verbul, in Pasa Hassan, transmite astfel avantul vitejesc cu care Mihai urmareste pe dusmanul cotropitor si parca, in ritmul versului, auzi tropotul cailor si vuietul bataliei (ca si in poezia Mihnea si baba, de D. Bolinti-neanu), in care ritmul cavalcadei e dat de masura versului.

In strofa citata mai sus, la accentuarea ideii de infrangere rusinoasa contribuie: folosirea acelorasi verbe, variind doar modul ("cade" - "cazut"), apelul la epitetul antepus si la inversiune ("largile-i haine"), dar si versul scurt ("Mananca pamantul") care nuanteaza ideea ca turcul fuge ca un las.
Compozitia de mare arta a poeziei consta in modul in care autorul a stiut sa sugereze apropierea pro­gresiva a protagonistului. Hassan, aflat intr-un punct indepartat al luptei, il "zareste" pe Mihai, apoi "vede cum zboara flacaii Sucevei"; "vede" pe Bogdan si-neepe, ca-n-!r-un film. cavalcada navalnica: imaginea e in prim plan. marita, se dau detalii semnificative (are "ochii de sange", barba "valvoi", "isi rupe cu mana vestmantul", "ii dardaie dintii") ca in fina) (strofele 11-12) sa fie sugerata, din nou, departarea progresiva .a fugarului:
"Caci pasa-i de taberi aproape sosit; Spahii din corturi se-ndeasa grabit
Sa-i deie scapare".


Clocotul goanei lui Mihai pe urmele pasci s-a potolit, desfasurarea descendenta a actiunii fiind inregistrata de verbele la perfect compus utilizate de poet in ultima strofa ("-a jurat", "vazut-au", "au dat", "a bagat*):

"Si-n ceasul acela Hassan a jurat
Sa zaca de spaima o luna,
Vazut-au si beii ca fuga e buna

Si bietului pasa dreptate i-au dat,

Caci voda ghiaurul in toti a bagat

O groaza nebuna",
Vocatia epica si dramatica a lui G. Cosbuc, care stie sa gradeze efectele, isi spune si acum cuvantul: starea jalnica a beilor si a lui Hassan e pusa in antiteza cu ultima imagine a lui Mihai, "salbaticul", la asta contribuind atat inversiunea ("bietului pasa"), exprimand ironia si dis­pretul autorului fata de dusmanii lasi, cat si versul scurt ("O groaza nebuna"), care accentueaza afectiv, ideea de satisfactie maxima: Mihai, simbol al patriotismului, va deveni "Viteazul" in istoria romanilor, pentru ca a trezit si-n alti dusmani atata spaima. Hiperbolizarea este rea­lizata de G.Cosbuc acum prin intermediul unui adjectiv cu valoare de epitet aflat la gradul superlativ absolut. Numerosi comentatori ai operei cosbuciene au stabilit ca, la autorul Baladelor si idilelor, "tehnica versificatiei este coplesitoare", iar Cosbuc, poet "unic la noi" (Vladimir Streinu). El a izbutit sa creeze "o melodie interioara", ce-i este caracteristica, incontestabil specifica:

"Un poet adevarat poate fi verificat si prin aceea, daca in versurile sale are un sunet verbal propriu, o muzica pe care auzind-o sa spui imediat, fara gres, numele lui" (Octav Sulutiu). Sunt citate numeroase poezii cosbuciene in care acesta a reusit "sa-si cante propriile sale note, sa-si infiripe armonia sa": Noapte de vara, Nunta Zamfirei, La oglinda, Pe langa boi, in miezul verii, Subtirica din vecini, Moar­tea iui Fulger, El-Zorab si, fireste, Pasa Hassan
Versificatia poeziei: este compusa din douasprezece strofe, de cate sase versuri fiecare, rimele sunt masculine in versurile 1, 4, 5 si feminine in versurile 2, 3, 6 si sunt imperecheate sau imbratisate.
Cuvintele din finalul versurilor au, prin rima, o pondere mare in crearea tonalitatii de ansamblu a poeziei; ele genereaza muzicalitatea, iar gerunziile si unele substantive impun un ton grav, dinamic, corespunzator fondului: in strofa intai, de exemplu:

"Pe voda-l zareste calare trecand
(..,)
Caci voda o-mparte, carare facand,
Si-n urma-i se-ndeasa, cu vuiet curgand", cuvintele subliniate au rima masculina (grupul "cand" -"gand"), in timp ce,, in versurile 2, 3, 6, rima e feminina (se potrivesc ultimele doua silabe):

" mana "
" pagAna "
" romana ".


Ritmul este vioi, amfibrahic (adica ficiorul metric este trisilabic_r accentul cazand pe silaba din mijloc), iar masura de 9-11 silabe.

In ceea ce priveste vocabularul, precizam ca G. Cosbuc foloseste arhaisme pentru a sugera atmosfera de fresca istorica:

"ianiceri", "flinte", "pasa", "urdie", "ghiaur", "spa­hii", "bei", , expresii plastice imprumutate din graiul poporului ("se-nvarte el roata", "mananca pamantul", "ca volbura toamnei"), ca si cuvinte simple:

"gloata", "barda", "flacai", ."roibi".


Referindu-se la aceeasi problema a versificatiei, G. Calinescu aprecia ca "mai ales in naratiunile in versuri, cu episoade din razboi, versificatia e mult superioara, fraza redusa la minim, strofele variate".

Marele critic vedea in G Cosbuc "nu numai un desavarsit tehnician", - ci "si un mare poet, profund original", care a izbutit, "ca si Eminescu,. de altfel, sa faca-poezie inalta care sa (fie priceputa poporului".