Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Intrucat problematica familiei e dominanta in roman, caci nu cuplul, ci raporturile parinti-copii formeaza centrul lui de interes, personajele intruchi­peaza variante ale principalelor roluri presupuse de ea.


In planul de mare profunzime, familia este uniunea intre principiul masculin si cel feminin. Romanul prezinta o varietate de forme ale femini­tatii: Aglae este feminitatea in postura materna, ea este "mastera" pentru Otilia, dar nici in ceea ce ii priveste pe propriii sai copii grija pe care o nutreste nu se intemeiaza pe afectiune si intelegere. Cuplul Aurica-Otilia reprezinta feminitatea la varsta la care se pune in valoare atractivitatea, farmecul fizic, conditie a gasirii partenerului si a formarii cuplului. Contrastul dintre cele doua este desavarsit: in vreme ce Otilia este, din perspectiva unui estet ca Pascalopol, femeia ideala ce imbina farmecul copilaresc-adolescentin cu gratia rafinata a femeii, Aurica este un esec al naturii, o femeie-caricatura ce se fardeaza grotesc si aspira ridicol spre o implinire maritala pentru care n-are, evident, nici o resursa. Ea aplica retete considerate sigure pentru seducerea barbatilor si inregistreaza esec dupa esec. Aurica nu e selectiva in raport cu barbatii-prada pe care-i vaneaza, iar atractia ei pentru orice barbat nu se intemeiaza pe instinct, din acest punct de vedere, Aurica fiind, intr-un anume sens, o faptura asexuata. Cealalta fiica a Aglaei, Olimpia, ajunsa in portul sigur al casniciei gratie presupusei ei calitati de mostenitoare de zestre, este o femeie inerta, indolenta. Contrastand aproape caricatural cu activismul lui Stanica, Olimpia traieste somnolent: mama neglijenta, sotie nepasatoare, gospodina lenesa, ea este feminitatea informa, caricatura a principiului feminitatii. Georgeta este o Otilie mai palida, fapt evident si din destinul ei de orfAna rasfatata care a optat pentru calitatea de femeie intretinuta, pentru ca renuntarea la lux i s-a parut prea dificila. Nici Otilia, nici Georgeta nu-si implinesc dimensiunea materna a feminitatii lor, ele sunt, in cele din urma, ipostaze ale curtezanei in acest roman al (caricaturii) familiei.


In ceea ce priveste personajele masculine ale romanului, ele sunt, potrivit mentalitatii epocii, cele care, active in plan social fiind, au si un rol extra-familial.


Ca parinte si sot, mos Costache se arata, in ciuda afectiunii pentru fiica lui vitrega, un neputincios. Dintre personaje, el este cel realizat mai cu seama din perspectiva monomaniei: el este avarul si, aidoma celebrului personaj balzacian Gobsek, se iroseste in cele din urma. Casa lui, replica a Casei cu molii din Cartea nuntii, este cu adevarat pustie, un adapost vremelnic, neprimitor si fara perspectiva. Mos Costache se complace in a lasa raspunderea intretinerii Otiliei pe seama lui Pascalopol, ba chiar profita de pe urma generozitatii acestuia. Asa cum a spoliat-o pe Otilia de averea mamei ei, isi va insusi si veniturile lui Felix. Banii sai, stransi cu atatea abile combinatii, vor servi in cele din urma cariera de parazit social a lui Stanica Ratiu. Fiind un caracter mai degraba decat un rol, mos Costache ii prilejuieste autorului un studiu ingenios al situatiilor in care avaritia se manifesta specific. intr-o forma diferita de Stanica, tatal vitreg al Otiliei este si el un parazit. in loc sa ofere protectie, potrivit rolului asumat, el profita de acesta pentru a-si satisface monomania.

Simion Tulea a avut o tinerete si o maturitate dedicate in exclusivitate placerii, dementa lui fiind o consecinta a destrabalarii. in realizarea acestui personaj, Calinescu a exersat studiul clinic al unui caz de patologie psihica.

Aparitia lui in scena jocului de table, cu broboada si brodand - atribute exclusiv feminine - sugereaza transformarea grotesca a virilitatii in femini­tate, iar refuzul de a o recunoaste pe Olimpia drept fiica lui exprima un adevar: in fond, Simion nu si-a indeplinit rolul de parinte. Manifestarile evolutive ale bolii sunt privite cu nepasare de familie, pana in momentul in care devin stanjenitoare, iar atunci aceasta se descotoroseste de el fara urma de compasiune.
Pascalopol, care a esuat in tentativa lui de a-si intemeia o familie proprie, se ataseaza afectiv de cea a lui mos Costache, preluandu-i obligatiile pe care avaritia celuilalt nu-i ingaduia sa le indeplineasca. El este un diletant, un amator, in fond, care o rasfata pe Otilia, si, pe masura ce aceasta creste, afectiunea lui devine ambigua: de parinte si de indragostit. Otilia este in cele din urma cea care ii va decide rolul, un rol pentru care varsta il face insa nepotrivit. Cu delicatetea sa caracteristica, Pascalopol se va retrage din viata tinerei, lasand ca "femeia picanta, gen actrita intretinuta" care devenise fosta Otilie "nebunatica" sa-si urmeze existenta de curtezAna , chiar daca din punct de vedere social si legal ea este sotia unui exotic bogatas argentinian.

Felix si Titi sunt ipostaze opuse ale barbatului tanar, care depaseste adolescenta spre a intra in maturitate. Titi este psihic un retardat, leganatul sau este un indiciu in acest sens. Imaturitatea sa psihica este la limita patologicului, poate si o tara ereditara, "mostenirea" destrabalarii lui Simion. indemanarea sa reala - Titi reproduce cu fidelitate si fara discernamant poze, ilustrate si tablouri - este grotesc-sterila. Spre deosebire de Aurica, Titi este obsedat de misterul sexului, casatoria sa cu Ana Sohatchi, pusa la cale de Stanica, este pe deplin multumitoare pentru el atata vreme cat este hranit si satisfacut sexual. Incapabil sa ofere protectie - functie decisiva a virilitatii din perspectiva lui Calinescu - Titi ramane un neispravit. in antiteza cu el, Felix se defineste printr-un pronuntat simt al responsabilitatii. Decis sa-si asume realizarea unei cariere (deci un rol social constructiv), orfanul nime­reste intr-un mediu deloc propice.





Ca si Jim, eroul din Cartea nuntii, el este un Dafnis modern. Avand in tatal sau un model in ceea ce priveste cariera, Felix nu are experienta unei familii adevarate, moartea timpurie a mamei lui a facut ca feminitatea sa ramana o necunoscuta pentru el. Spre deosebire de Otilia, in a carei afectiune pentru el exista intotdeauna o latura fraterna, Felix isi asuma imediat calitatea de indragostit, cu perspectiva certa a celei de sot, cap al familiei. Stanjenit de neputinta de a-si controla propriile venituri, Felix trebuie sa accepte sprijinul lui Pascalopol, mediat in cele din urma de Otilia. in general, prin seriozitatea sa, eroul depaseste vulnerabilitatea specifica varstei. Iubirea lui nu reuseste insa sa o convinga pe Otilia sa accepte rolul de sotie. A trai bucuriile unei varste, a le pune in prim-plan, in absenta unui proiect de viitor, este pentru Felix de neinteles. Dupa cum rezulta insa din epilogul romanului, Felix va depasi esecul acestei prime iubiri si isi va realiza cu succes proiectul: o stralucita cariera medicala si o familie reusita.
Stanica Ratiu, personajul cel mai mobil al romanului, se inscrie intr-o tiologie specifica realismului: el este un parvenit. Modalitatea de a dobandi ravnitul succes social deriva in fond din ansamblul problematicii romanului: cea a familiei. Desi avocat, Stanica nu acorda nici un interes realizarii carierei si alege o casatorie care sa-i permita prin avere ascensiunea sociala. Cu o volubilitate specifica naturilor sanguinice, ginerele Aglaei dezvolta o teorie demagogica asupra rolului generatiilor varstnice de a-i asigura material pe cei tineri pentru ca ei sa aiba "garantia viitorului", adica posibilitatea de a-si intemeia o familie si de a avea fii. Sigur, Stanica este preocupat de viitorul sau personal, vazut ca reusita sociala, una parazitara insa. Semnificativ, autorul insista asupra faptului ca familia pe care si-o asigura Stanica e lipsita de urmasi.


Ca si cariera, familia lui este o fatada. Cu toata dezinvoltura lui de "lichea simpatica", cu toata abilitatea lui de ins descurcaret, Stanica se complace in rolul de protejat (intretinut), nu de protector.

Dincolo de definirea ei prin raportare la celelalte ipostaze ale feminitatii din roman, Otilia ilustreaza "enigma" feminitatii, ramase nedecriptate atat masculinitatii (lui Felix sau Pascalopol), cat si intruchiparilor ratate sau deformate ale femininului (Aglae, Aurica). Varsta eroinei cumuleaza farme­cul copilaresc cu senzualitatea, capriciul si frivolitatea femeii, dar si cu o precoce seriozitate si intelegere a vietii. Ea e mult mai lucida si mai matura decat Felix care are dezarmante naivitati. Decizia ei ramane enigmatica, efect realizat de autor mai ales prin prezentarea ei - si numai a ei, intre toate personajele - in exclusivitate prin manifestarile exterioare si prin imagini ale ei din perspectiva altor personaje.
Titlul initial al romanului, Parintii Otiliei, indica limpede ca la nivel de profunzime, Calinescu este interesat de roluri care nu sunt specifice unui timp anume, depasind cadrele realismului balzacian. Autorul exploateaza ingenios procedeul romantic al perechilor antitetice, manifestandu-si virtuozitatea in realizarea unor personaje grotesti. Interesul pentru patologie, specific natura­lismului, este evident, dar focalizat la nivelul psihicului. Caracterele clasice, tipurile sociale specifice realismului, cazurile patologice naturaliste, precum si relativizarea moderna prin multiplicarea perspectivelor se articuleaza in cele din urma pe rolurile fundamentale ale indivizilor in cadrul familiei si, in prelungirea ei, in social.

Alte referate romana, dar Necategorisite







Politica de confidentialitate