Bacovia este poetul simbolist cu cele mai mari contraste: simbolismul sau aproape patetic se combina cu un antisimbolism avansat. Influentele franceze sunt cele mai evidente: se poate vorbi de Rollinat, Corbiere, Laforgue sau Baudelaire, mai putin de Mallarme. Volumele sale de poezii, "Plumb" (1916), "Scantei galbene" (1926), "Cu voi" (1930), "Comedii in fond" (1936), "Stante burgheze" (1946), prezinta lumea in totala alienare, pentru Bacovia realitatea timpului sau, meschina, burgheza, fiind ostila adaptarii, implinirii fiintei umane. Accentele de antisimbolism se releva in comparatie cu tonurile muzicale ale lui Verlaine, din "Arta poetica", sunetele poeziei bacoviene fiind distonante, dizarmonice, sugerand o lume trista, a mortilor si a oamenilor vii muribunzi, cu putine momente de exaltare, de speranta:

"Mugur alb si roz si pur,
Vis de-albastru si de-azur,
Te mai vad, te mai aud!
Verde crud, verde crud..."

("Vers de primavara"). Temele predilecte ale poeziei lui Bacovia sunt somnolenta, \ descompunerea generala, spleenul, monotonia, parcurile pustii, orasul fara viata, tristetea, lipsa de speranta. Peste spatii citadine si parcuri pustii, in poezia lui Bacovia, corbii trec in siruri lungi, prevestind moartea individuala sau a omenirii in genere:

"Trec corbii - ah, «Corbii»
Poetului Tradem".

Culorile dominante sunt albul si negrul, galbenul, violetul, cromatica redusa, cat mai mult cu putinta, la acele tonuri fundamentale, la nonculori, ca expresie a reductiei vitale a lumii. In "Decor", copacii reprezinta un cadru de inmormantare perfect al omului devitalizat, astenizat de civilizatie: "Copacii albi, copacii negri
Stau goi in parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri,
in parc, regretele plang iar...
Cu pene albe, pene negre".

"Galbenul este culoarea deznadejdii", noteaza poetul, referindu-se la titlul uneia din poeziile sale. Reprezinta lipsa de forta, de elan vital; mai este si culoarea materiei ce urmeaza sa se descompuna. Nu e de mirare ca, imediat pe scara cromatica, urmeaza griul si negrul, semnificand mineralizarea si extinctia treptata.

               Obsesia pentru culoare este o tehnica specific simbolista, manifestata inca din primul
volum de versuri, din prima poezie a lui Bacovia, "Plumb", adevarata arta poetica a acestuia,
care concentreaza, ca intr-un black hole, toate temele majore ale universului sau poetic. Acest metal gri, combinatie de galben si negru, plumbul, cu greutate atomica mare, prin consistenta materiala densificata, semnifica oboseala coplesitoare a fiintei, gravitatia perpetua sub care se incovoaie, pana in momentul inevitabil al extinctiei. Dupa "Dictionarul de simboluri", plumbul este metal saturnian, al demitizarii; dupa Paracelsus (1493-1541), alchimist medieval elvetian, plumbul este "apa tuturor metalelor", agent deci al disolutiei universale. Cele doua strofe ale poeziei, in care cuvantul plumb este folosit de sase ori, configureaza spatiul ca un cavou universal (si Eminescu avea aceasta viziune, in "Demonism": "O racla mare-i lumea"), o metafora-simbol a mortii in care se aneantizeaza, se resorb toate fiintele. in aceasta concentrare a materiei, ca o intoarcere nesfarsita a umbrelor in increatul originar, cum pe plan cosmic, la Eminescu, universul se intoarce in golul primordial, atmosfera este funerara, plina de zgomote, reverberate la maximum, ca o prabusire de astri:

"Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmant -
Stam singur in cavou... si era vant...
Si scartaiau coroanele de plumb".

Universul cuprins intr-o carcasa de plumb devine static, incremenit, nimic altceva decat natura moarta. Cavoul, sicriele reprezinta spatiul inchis, lipsa de orizonturi. Spatiul tenebros al cavoului este un motiv intalnit si la Macedonski, in "Noaptea de noiembrie", si la Baudelaire, in "Florile raului", in poeziile "Mormantul", "Mortul vesel", "Gravura fantastica".

Poetii simbolisti rastoarna semnificatiile mormantului ca spatiu intim, ocrotitor, cu o intreaga ilustrare in literatura, de la arhetipologia generala a lui Gilbert Durand pana la poezia populara si la George Cosbuc ("Vara":

"Natura, in mormantul meu,
E totul cald, ca e lumina!"). Senzatia este de apasare extrema, de gravitatie crescanda; corpul, simpla alcatuire organica, nu poate rezista unui asemenea influx gravitational negativ. Culorile dominante din poezie, nota de tern, de mohorat, imaginea de sketch in graffiti, in alb si negru, toate aceste nuante ale tabloului amplifica si concentreaza la maximum senzatia de apasare, de trecere in alta dimensiune a spatiului. Sub magnetismul "sicrielor de plumb", materia vie se solidifica in straniile statui minerale ale vreunei Sodome si Gomore. Lumea, supusa terorii gravitationale, malefica pentru firava fiinta umana , o imbinare efemera palpitand de viata, fara prea mare vigoare, sucomba. Moartea deschide drumul spre o alta dimensiune, unde senzatiile sunt extreme; incremenirea este aparenta numai pentru perceptia umana , universul pe care il proiecteaza poezia nemaifiind de natura organica. Se poate vorbi, prin urmare, de o transcendere in spatiul primordial, unde viata organica, o varianta patetica, sentimentala a celorlalte forme de existenta, nu are inca fiinta.
Somnul, mentionat de doua ori prin verbul "a dormi", poate fi chiar somnul eternitatii, in care se inscrie, increat inca sau "intors" catre aceasta stare, insusi amorul, forta universala care anima creatia. Eul poetului devine imaterial, isi vegheaza propria moarte sau moartea propriului spirit, un fel de entitate superioara care contempla extinctia universala. Sentimentele, sub aceasta apasare a plumbului, devin inanimate, se cufunda in somn:


"Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb... si-am inceput sa-l strig -
Stam singur langa mort... si era frig...
Si-i atarnau aripile de plumb".

Plumbul, prin culoarea sa intunecata, gri, mohorata, adoarme lumea, o acopera cu o crusta groasa, starneste friguri ancestrale, de pe vremea schimbarilor de clima, se intinde pe intregul orizont, umbrindu-i. Lumea ajunge inchisa in sine insasi, fara posibilitate de schimbare, supusa tiraniei mortii.
Aglomerarea unor detalii bazate pe repetarea simbolului dominant, "flori de plumb", "funerar vestmant", "aripele de plumb", "coroanele de plumb", reprezinta liniile de forta care apasa intregul spatiu, concentrandu-l si absorbindu-l intr-un punct originar, catre care sunt orientate toate elementele spatiale:

"aripele" atarna, vantul are o directie incerta, adie frigul originar. Frigul este si alta insusire a lumii imateriale, reprezentand sensul unei extreme pe scara temperaturilor. Asistai

insa la o relativizare a intregului, frigul nemaiavand corespondent antinomic in starea de cald,

limita disparuta o data cu extinctia vietii organice. Fiind doar limite in care se desfasoara viata, acum frigul si intunericul, reprezentate prin culorile gri si negru, sunt cele doua calitati complementare, care traseaza dimensiunile neantului. Atmosfera de inferis realizata in poezie este numai pentru fiinta umana fragila, nu si pentru stihiile naturii.
Vantul este singurul element material dinamic, care face ca monotonia sa nu fie totala, sa nu determine inca o incremenire de dincolo de timp. in aceasta avalansa a plumbului solidificat, unde toate detaliile, flori, aripi, coroane, vestmantul, s-au transformat in plumb, vantul este unicul element "viu", dar nu pentru a pune viata in miscare, ci pentru a accentua atmosfera lugubra a mortii, dand intregului o tenta sonora macabra. Sonoritatea surda, spre stingere, a poeziei, data de sunetele inabusite ale coroanelor de plumb, care "scartaie" fara ecou, este sustinuta si de valoarea consonantica a cuvintelor folosite, indeosebi a cuvantului dominant, plumb, dar si vestmant, strig, frig. Este evidenta si adecvarea ritmului la tonalitatea stinsa a poeziei, folosindu-se indeosebi iambul si peonul:
. "Dor-meau a-danc si-cri-e-le de plumb"___
___7___ ___
_ _ iamb, iamb, peon
II, iamb.
. "Si flori de plumb si fu-ne-rar vest-mant"___
__7______
___ iamb, iamb, peon
IV, iamb.
Teme si motive ale poeziei "Plumb"
.  Culorile dominante din poezie: nota de tern, de mohorat, senzatia de sketch in graffiti, in alb si negru sau nuante ale acestora.
. Senzatia de apasare extrema, de gravitatie crescanda; corpul nu poate rezista unui asemenea influx gravitational negativ.
. Definirea plumbului: element atomic cu greutate mare, 207 in S.P. Al lui Mendeleev, numar atomic 82, p. t. = 327 grade Celsius, p.f. = 1750 grade Celsius. Intoxicatia cu plumb provoaca boala numita saturnism. Plumbul poate fi asociat cu durerea de cap, cu moartea. Dupa "Dictionarul de simboluri", plumbul este metal saturnian, al demitizarii; dupa Paracelsus (1493-1541), alchimist medieval elvetian, plumbul este "apa tuturor metalelor", agent deci al disolutiei universale.
.  Simbolul cavoului de plumb. Se face o corespondenta cu poezia lui Eminescu, unde viata este definita ca o "racla", in poeziile "Demonism", "Imnul catre pamant", "Rugaciune pentru funeralii": "O racla mare-i lumea. Stelele-s cuie
Batute-n ea si soarele-i fereastra
La temnita vietii."

(din poezia "Demonism"). Spatiul tenebros al cavoului, motiv intalnit si la Macedonski, in "Noaptea de noiembrie", si la Baudelaire, in "Florile raului", in poeziile "Mormantul", "Mortul vesel", "Gravura fantastica".

Poetii simbolisti rastoarna semnificatiile mormantului ca spatiu intim, ocrotitor, cu o intreaga ilustrare in literatura, de la arhetipologia generala (Gilbert Durand) pana la poezia populara si George Cosbuc ("Vara": "Natura, in mormantul meu,
E totul cald, ca e lumina!").
.   Tonalitatea sunetelor poeziei. Moartea este asociata cu sunetele de frecventa inalta, semnificand ruperea legaturilor materiale ale muribundului cu lumea cunoscuta, intrarea intr-o stare de vibratie superioara, printr-un cunoscut mecanism de rezonanta distrugatoare.
.  Coroanele de plumb, vantul, frigul sunt simboluri ale mortii, stari fiziologice extreme, de apasare, senzatii premergatoare mortii, de racire a corpului. "Vantul" duce sufletul in taramul lui Hades sau al zeitei Hei, la germani.
. Moartea inseamna destramare entropica negativa. Heidegger vorbeste de Sein zum Tode, ce defineste, inca de la inceput, sensul existentei umane limitate. Imortalitatea este dobandita de persoanele care traiesc in apropierea mortii, care cunosc fenomenele de disolutie, de destramare a corpului, dar le pot controla.
.   Simbolul ingerului de plumb reprezinta fenomenul de degradare a lumii, de factura expresionista. Poate fi si un inger cazut, fara putere de ascensiune, cavoul devenind, in acest caz."Amorul intors de plumb" semnifica refuzul dragostei.