"Madrigal rasturnat" este poezia unei iubiri devoratoare, totale, care goleste de daruri fata iubita. Madrigalul, la origine cantec matern, ocrotitor, este acum "rasturnat", praduitor, deposedant: fiintei iubite i se ia totul, pana la epuizare. Totusi, tonul de poezie cantabila, cu un refren usor modificat la fiecare strofa (octave), transmite o duiosie irepresibila, termenii aparent brutali, ireconciliabili, devenind eufemistici, inclusi intr-o sublima, ampla declaratie de dragoste:

"Ai sa te faci urata, fata trista, fata de piatra.
Tot ce mi-ai daruit sporeste, urca -
piere incet ce ti-am dat, asa cum seaca
baltile neadanci uscate de vant.
Mi-ai dat putin - ti-am luat tot,
ochii mei te pastreaza intreaga
si-n cAna de lut a inimii mele
murmura sangele tau."

,Pe aceeasi schema strofica, de-a lungul poeziei se produce contopirea deplina, androginica, a cuplului ideal, versurile marturisind, in incantatii din "Cantarea cantarilor", cele mai profunde sentimente erotice. indragostitul aduna "bob cu bob" "comori uriase", "Tot ce era frumos, ce era de pret", jefuind iubita "de taine, de idoli,

de flori si de lacrimi", isi aduna in sine, "spalat in apele mele", toata pulberea de "nisip aurifer", i-a imprimat umbra "pe zid, la plecare":

"Chiar umbra ta, sa n-o cauti zadarnic,
ti-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci inima mea, explodand/te-a spulberat."


 Madrigalul isi continua si el rotirea ritmica pana la epuizarea sunetelor si a ecourilor, intr-o incantatie tulburatoare:

"Si-ti strig in fiecare noapte, rautacios,
deschizand fereastra spre luna ce scapata,
iti strig mereu cu mahnire adanca si teama:
ai sa te faci urata, ai sa te faci putina,
fata trista, fata de gheata.

Ai sa te faci urata, fata amara..."

.