Literatura lui Gala Galaction a fost influentata de adeziunea la crestinism (o religie pentru el mai mult universala decit orto­doxa), convertire profunda, care l-a determinat .sa se faca preot, iar umanismul confesional si moralismul structural al scriitorului au imprimat multor creatii ale sale un caracter usor demonstrativ, prin accentuarea mesajului. In scrierile inspirate de miscarile an-tiotomane staruie o anumita exemplaritate a personajelor si o sim­bolistica vizibila, care nu prejudiciaza insa esteticul, pentru ca tema luptei pentru libertate le valideaza.

La Vulturi! s-a bucurat de bune comentarii. incercam sa oferim citeya consideratii suplimentare.
Actiunea nuvelei poate fi datata exact: 1821, anul miscarii re­volutionare a lui Tudor Vladimirescu. Textul face trimiteri surprinzator de precise, desi uneori discrete, la desfasurarea eveni­mentelor istorice. in ianuarie, murind domnitorul Alexandru Sutu, Tudor socoteste ca momentul e potrivit pentru a incepe rascoala. Pe Danila, protagonist al nuvelei, "1-a ajuns intr-o zi vestea ca Alexandru Sutu a murit, ca Tudor Vladimirescu zguduie Oltenia si ca a imprastiat pretutindeni strigare".

Danila trimite pe ginerele sau, Paun Ozun, impreuna cu zece tovarasi sa se alature domnului Tudor "pe la sfirsitul lui ghenarie".

in "strigare" (proclamatie) "era vorba de feluritele si preastiutele nedreptati indurate de tara, des­pre vladicii si boierii cei rai, despre grecii haini si despre usurarea birurilor apasatoare".

intr-adevar, la inceput, miscarea a avut un caracter mai mult social decit national. La 21 martie, Tudor intra cu fala in Bucuresti, apoi, impreuna cu noul divan, trimitea sulta­nului "jalba", prin care se cerea incetarea domniilor fanariote. Mos Danila explica Agripinei:

"Tudor si Paun stau si stapinesc in Bu­curesti. Boierii pammteni s-au dat cu Tudor (...) Aceasta stire era destul de veche si Danila o spunea Agripinei inca o data, la ince­putul lui mai, suparat si mihnit in inima-i ca vestile cele mari pe care le astepta nu mai veneau deloc. Muntele se invalui o luna intreaga (s. n.) in neguri si in ploi putrede; potecile se prefacura in suvoaie,-iar din satele de pe vale nu se mai auzi nimic".

Re-tragindu-se din Bucuresti la jumatatea lui mai, Tudor e tradat si taiat in bucati linga Tirgoyiste, iar eteristii infrinti definitiv la Dra-gasani. Acestea sint evenimentele din luna "cu ploi putrede"; po­topul care acopera potecile devine simbol al catastrofei, al inecarii sperantelor. Natura da semn oamenilor izolati in creierii muntilor. Presimtirea lui Danila ca "viteazul oltean" intrind in Bucuresti "pare ca intrase intr-un mormint" se dovedeste exacta. Cind descopera moartea nepotului, sfasiat de vulturi, Danila contempla cu vederea sa launtrica dezastrul, privind intii spre Tirgoviste, a-poi spre Dragasani. Sosirea turcilor nu-i dezvaluise cu atita forta precum moartea copilului, nenorocirea unui popor. Presimtirea napraznica e confirmata de istorie, pe care Danila o vede de pe cuhne. Tudor fusese sfisiat de dusmani precum nevinovatul prunc de "vulturi".

Scena, istoriei este indepartata si nevazuta, dar evenimentele determina tragicile intimplari ale oamenilor de sub culmile Scri-petelui. Scriitorul prefera prezentarii directe a eroismului roma­nesc o reprezentare simbolica.
Este o forma de umanizare a evenimentelor unui neam, des­facute de solemnitatea bataliilor si proiectate in cotidian. Istoria cea mare se reflecta in destinul unei familii, al unei femei, al unui batrin, al unui copil. Lipsa de eroicitate conventionala se exprima prin situarea barbatilor, a luptatorilor, in fundal si prin dramati­zarea unui episod ai carui protagonisti sint o mama, copiii ei, ba-trinul tata si bunic. Singurul care moare in aceasta derulare nara­tiva e un prunc, o victima absoluta. Aceasta se leaga de felul in care au pierit conacele si gospodariile lui Danila, calcate de urgia - navalirilor straine "precum fierul plugului trece prin inima musuro­iului de furnici" (s. n.). Victimizarea personajelor confruntate cu o forta nimicitoare, disproportionata, confera intamplarilor maretia unei tragedii, in care actioneaza forta destinului.


Ca o ironie tra­gica apare si moartea lui Paunas, dupa ce deznadajduita mama ajunsese in pragul nebuniei pentru a-si salva copiii; sfisierea lui Paunas, in ordinea imediata a faptelor, adica in afara determinari­lor simbolice, este imprevizibila si intimplatoare.
Forma de eroicitate aleasa de autor este aceea a rezistentei si in acest sens devine revelatoare biografia lui mos Danila si episodul dramatic al suirii muntelui de catre Agripina. Actul ei de extrem devotament matern, firesc oricarei mame, devine eroic prin situa­rea in circumstante limita. Dar eroismul matern ar fi functionat identic si daca ar fi fost determinat de o alta cauza decit invazia turcilor, de o calamitate naturala, de pilda. El este acelasi in orice timp istoric. Faptele Agripinei capata o larga valoare reprezenta­tiva gratie artei scriitorului de a sublinia racordul la contextul isto­ric si la antecedentele lui. Materia narativa este astfel organizata, incit toate sensurile posibile sa se stringa intr-un fascicol de sem­nificatii, depasind particularul, concretul intamplarii si deznoda-mintului ei, pentru a permite lectura unor mesaje privind valorile eterne ale poporului roman. Sa urmarim aceasta tehnica a ori­entarii spre simbol.
Nuvela are o extinsa parte expozitiva, pregatitoare, in cadrul careia deosebim citeva secvente: spatiul natural in care vietuieste comunitatea dintre culmile scripetelui, ca intr-un cuib de vulturi, existenta traditionala a obstii pastoresti, marcata in prezentul na­ratiunii de implicarea ei in miscarea lui Tudor si biografia batrinu-lui staroste Danila, initiatorul acestei participari.
Primele doua secvente sint descriptive, iar a treia narativa. Se cuvine sa observam ca unitatea tuturor planurilor nuvelei e data de relatia de rudenie. Danila, Paun Ozun, ginerele lui, Agripina, fiica lui, Paunas, nepotul cel mai iubit al batrinului; in final apare dintre ciobani fratele lui Paun Ozun, Dragomir. in luminile sim­bolice ale textului intreaga comunitate pare o singura familie, iar aceasta un intreg popor, unit prin legaturile de singe ale suferintei si luptei.
Fixarea in prezentul narativ a obstestii asezari creeaza premi­sele intrigii (lipsesc barbatii) si introduce vibratii simbolice in sub-text.
Decorul natural e alcatuit din sttnci, un element de sugerare a stabilitatii si a rezistentei, a asprimii semete ("tot oameni hotariti si aspri, nestiutori de dor si de pareri de rau" sint cei de la munte); o alta parte constitutiva este de esenta dinamica - apa -, semn al miscarii, a carei sinuozitate e permanent subliniata, simbol al zbu­ciumului unor existente aflate mereu sub capriciul vremurilor; in sfirsit, a treia componenta a spatiului e imateriala - lumina -, in care isi scalda aripile vulturii. Lumina este si simbol al lumino-
zitatii unor fiinte a caror viata reflecta valorile cele mai de sus ale existentei umane (asa cum se intelege din metafora:

"in aceasta fintina dintre munti, plina de chipul si de aleanul soarelui ), dar si un rastimp de vreme buna, de viata senina printre "ploi, traznete si suvoaie".

Culmile par "o cununa de securi", undele apei sint "otelite", "cuibul de vulturi" e cladit chiar de munte; asezarea nu e un loc pentru oameni ci pentru pasarile vazduhului. Existenta la o asemenea altitudine presupune caractere si destine iesite din co­mun. Metaforele si comparatiile, intreaga procedura stilistica des­copera intentia autorului de a figura un spatiu de o salbaticie ma­reata si strivitoare. Functia simbolica a naturii e ambivalenta; ea poate semnifica otelirea, fortificarea unor caractere, dar si regatul unor forte mai puternice decit vointa omeneasca.
Titlul absoarbe in precizarea spatiala exclamativa (La Vulturi! ) sensul de umanitate inalta suportmd adversitati pe masura, o lume comparabila cu grandoarea nobila a vulturilor, dar si con­fruntata cu despotismul sortii (care ia chipul barbarei invazii stra­ine), sugerat de aceleasi imperiale zburatoare ale infinitului celest.

Dupa p succinta descriere a indeletnicirilor pastoresti si a ple­carii celor zece cu Paun Ozun spre ostirea pandurilor, este intro­dusa istoria lui Danila, cea de a treia secventa expozitiva, povestea unei vieti exemplare, mult razbita de suferinta, care anticipeaza dramatismul din» episodul Agripinei (exista o permanenta cores­pondenta intre planuri). intamplarile lui Danila,sint distribuite pe patru ecrane retrospective, incadrate unul in altul; trecutul inde­partat, cind Danila e silit a se ridica pe "deal" ca sa vada cum focul mistuie avutul sau; urmatorul, in care batrinul isi intemeiaza viata de cioban, al treilea, in care Danila trimite luptatori in oastea lui Tudor, si al patrulea, in care, ingrijorat el insusi, incearca sa po­toleasca temerile Agripinei. Acestor episoade le corespund trep­tele gramaticale ale trecutului indicativ: mai mult ca perfectul, per­fectul compus, imperfectul. Apropierea de prezent e mediata de interventia stilului direct.
Partea a doua a nuvelei cuprinde miscarea epica prqpriu-zisa si are ca personaj central pe Agripina, iar ca motive simbolice muntele si apa Iablanicioarei. ingrozita de strigatul care sparge tacerea, pacea adinca a amiezii insorite, Agripina isi paraseste in­deletnicirile domestice si, fugind disperata, isi taraste copiii, cu e-forturi inimaginabile, pina in poiAna din apropierea stinei tatalui ei; apoi merge sa-i instiinteze pe ciobani si se prabuseste "ca o capra sfisiata de lupi".

Cei doi copii, Vlad si Mariuca, izbutesc sa parcurga fara ajutorul mamei lor ultima parte a drumului, dar me­zinul, ascuns de aceasta intr-o capita din poiAna , va fi sfisiat de vulturi. Sugestii anticipative exista si in acest episod. Copiii mai mari ai Agripinei se jucau linga "suvoiul Iablanicioarei", care, "du­pa ce se inyirtea si se zvircolea sus (...) cobora jtf ngindu-ji din piatra in piatra si zdrobind cu vuiet de fiecare piatra pare ca nu apa, ci ."Mgari de zapada".

Femeia vede gurile de secure ale Scripetelui muscind din cerul albastru" (s. n.) si aude "mugetul unui vitel des­partit de maka-sa" (s. n.). Propozitiile principale, scurte, juxtapuse si impletirea stilului indirect cu cel direct si indirect liber sint mij­loacele de expresie mai importante prin care se realizeaza impresia de panica, de goAna disperata, de istovire si tenacitate. Pieptul A-gripinei "smacinat ca si suvoiul de alaturi" e comparatia inaugurala a prezentarii drumului femeii, pe marginea apei, mereu insotind pe fugari cu "vuietul", "vijiitul , "zgomotul si pocniturile" ei, cu "spumele", cu "omatul ce fierbea la nodurile ei. Abia la sfirsitul ascensiunii, "Iablanicioara de-abia se mai auzea".

Se stabileste usor analogia intre clocotul sufletesc al omului si clocotul apei, intre zvircolirile lichide si zbaterea istovitoare a fiintei omenesti. Piriul de munte e ca un cor al naturii intr-o tragedie, vuietul ei insoteste actele dramatice ale ascensiunii. Efecte scenice produce si tacerea. Linistea initiala e darimata de strigatul deznadajduit si de pocnetul pistoalelor, dar revine dupa calvarul urcarii muntelui, in poiAna cu stoguri de fin in care Agripina il adaposteste pe mezin, pentru ca "o liniste imparateasca" sa pregateasca efectul de con­trast al privelistii "scutecelor insingerate".

Linistea exterioara, fun­dal contrastant al strigatelor tragice, e sporita in pragul dezno-damintului de tacerea fiintei inspaimintate in care jalea va rasuna mai adinc ("Ginduri - Ginduri - nori si corbi").
Miscarea ascensionala a Agripinei este evident simbolica si fe­meia o executa pina la limita destramarii fapturii sale. Agripina actioneaza, apoi gindeste, apoi sufera animalic.

Prin compararea cu "o vita lovita intre coarne", scriitorul trece de la analiza con­stiintei zbuciumate a eroinei la analiza naturii biologice a starilor ei; ochii, gitlejul, gindurile topite, creierii, singele, pieptul, bataile inimii, vinele picioarelor, sinul sint elemente ale dispersarii fiintei. Fiziologia torturii provocate de sete si de epuizare, marcate prin imagini figurate ale incandescentei, e prezentata gradat, ca si re­actiile anterioare acesteia. Perceptiile devin confuze, simturile in­registreaza deformat; universul nu mai apare separat ci se identi­fica halucinant cu fiinta extenuata. Metafora si comparatia devin hiperbolice si inregistreaza aceasta contopire cu realitatea exteri­oara prin transfer din interior spre exterior (copacii dimprejur zvicneau si incepeau sa se faca rosii") si invers (Jn pieptul ei ardea toata padurea si bataile inimii erau bolovani incinsi, care sareau din loc in loc si o izbeau in coaste").

Cele doua personaje ilustreaza tema in modalitati diferite: prin acumulare de scene retrospective si prin dublarea finalului, Danila; printr-un sir de episoade dinamice puternic dramatizate, Agripina. Drumul lui Danila este in timp, drumul Agripinei se desfasoara in spatiu, dar capatul ambelor drumuri este r- asi in plan simbolic: inaltimile pure, culmea muntelui. Cele dcua personaje au aceeasi fibra sufleteasca: tarie de caracter, puterea de a nu se supune im­prejurarilor, de a nu renunta, de a nu se cruta. Aceeasi dirzenie si energie vitala le caracterizeaza. Fiecare isi duce povara pina la ca-

patul puterilor (Agripina pina cade "ca o capra sfisiata", Danila "se simte injungheat in inima").
Danila este insa personajul principal al proiectiei simbolice. El e "mos", om de optzeci de am, prin urmare plin de experienta si intelepciune, trecut prin "fierul suferintei si amaraciunii, care purifica si intaresc sufletul. Taria sa apare in energia cu care isi reface gospodaria, in forta lui de regenerare. E om ce cunoaste "rostul , adica stravechea rinduiala, ordinea nestramutata a lumii vechi si temeinicia, perseverenta in munca, impotrivirea la tot ce ar putea strica statornicia. Retras in munti, batrinul va trai la "i-naitimea" sufletului sau; e o urcare simbolica si o intoarcere la vechi forme de viata, libera si rodnica; e un recurs la rezistenta pe care o asigura traditia.. "Mos" inseamna si "stramos", iar Danila este intemeietorul unui neam mare, "intins pe citiva munti".

Da­toria de a lasa urmasi e sacra la vechile popoare, cum este si al nostru, care au importante valori de transmis. In acest sens trebuie inteleasa si dragostea pentru Paunas. Danila are statura unui pa­triarh:

"a crescut in turme si in argati, a insurat, a maritat si si-a intins pe citiva munti neamul si intaietatea", "rostuind pe ciobani si mingiindu-si batrinetile cu un ceaslov bisericesc".

Prosperitatea e semnul stabilitatii, al permanentei. Un astfel de intemeietor are trebuinta de vorbire cu Dumnezeu si de priceperea tainelor din cartile sfinte. Mai ales pentru ca este si staroste, conducator, men­tor al poporului. in chip firesc, el nu traieste pentru sine, nici iri egoism familial, ci pentru un ideal al tuturor romanilor. Fiinta con­templativa, ca toti pastorii, el este in acelasi timp un om de actiune chiar la batrinete. Batrinul nu-si pierde firea in restriste, ci bu­ciuma ca in balade si porneste calare, amintind de Dan si Ursan ai lui Alecsandri. I-a crescut pe ai sai ca pe niste luptatori.
Cind intelege ca o soarta neinduplecata urmareste pe romani, el se adreseaza lui Dumnezeu, cerind incetarea suferintei, ca orice vechi conducator care se roaga pentru poporul sau. Cu capul des­coperit in fata mortii nepotului si in fata nenorocirii neamului ro­manesc, avind suflet curat si pustiit de jale, batrinul acuza o ne­dreptate de deasupra celor omenesti. Din ruga lui Danila se inalta un nerostit "de ce?", intrebare cutremuratoare care a strabatut se­colele pina in zilele noastre.
Danila plinge pentru moartea pruncului, pentru neizbinda pandurilor, pentru suferintele trecute si viitoare ale romanilor, dar si din aceasta disperata neintelegere. "Relele intimplari", "rabda­rea" si "plingerea" lui Danila ni-l amintesc pe biblicul Iov.
"Dreptur Danila nu poate pricepe pedeapsa nedreapta si su­fletul lui se razvrateste.

Dincolo de deznodamintul nuvelei, naratorul izbuteste sa des­chida finalul spre semnificatii mai cuprinzatoare asupra istoriei noastre, implicind capacitatea de reflectie a cititorului.

Intr-un text cu deschideri simbolice expresia artistica este foar- te supravegheata. Asa cum s-a observat, stilul e cautat, cizelat, de o discreta arhaicitate, e evocator si plastic

Luati Biblia si cititi din Vechiul Testament, Cartea lui Iov, cel
E utin primele pagini (trei capitole) ale unei tnttmplari care a tul-urat atitea mari constiinte de mii de ani. incercati sa aflati din ce motiv am invocat numele acestui personaj biblic in legatura cu Danila al lui Gala Galaction.