Titlul acestei opere literare are o pronuntata valoare metaforica, "zapezile albastre" putand fi amintirile copilariei fericite, pe Care adultul (scriitorul) le traieste mai "tarziu" (la maturitate).
De fapt, intregul text este o alegorie a copilariei, intrucat, in imaginatia bogata a copilului, visul devine realitate iar dorinta fapt.

De aceea interesanta si originala este viziunea artistica a autorului care cauta un mod particular de a combina elementele lumii reale pentru a crea lumea imaginara a textului. Opera porneste de la cateva elemente ale lumii reale. Este o noapte de fe­bruarie cu zapada si viscol. in camera incalzita de o soba se afla Banica si catelul Tocanei, varat intr-un ciorap de lAna , iar sub pat canta un greiere. Curtea casei, livada cu stupi, poarta cu cocosul ei de lemn sunt acoperite de noianul de zapada prin care se zareste o carare.

Acestor elemente ale lumii reale i se suprapun elementele unei lumi fantastice, ireale, create de imaginatia copilului. Astfel, catelul Tocanei dobandeste insusiri omenesti si vorbeste cu Banica de la care afla ca baiatul" s-a suit pe spinarea cocosului de lemn si s-a dus in lunca, unde i-a intalnit pe toti ceilalti cocosi de lemn din sat care au cerut sprijin. Aici, Banica ii ajuta sa-si invete puii sa zboare. Destainuirea baiatului este oprita de interventia lui Tocanei care-i spune ca acum si cocosul de lemn si albinele au inghetat. Atunci baiatul pune soba pe rotile de la carut, care se aflau sub pat, si, pornind prin curte si prin livada, le salveaza de la inghet.
Lumea creata de imaginatia copilului este fantastica. Tocanei vorbeste si-l intelege pe stapan, cocosii de lemn au viata si converseaza la randul lor cu Banica, iar greierul "veni topaind si intra in buzunarul baiatului".



Aici, lumea din vis se contopeste cu lumea reala, pentru ca baiatul atribuie insusiri fabuloase unor elemente din aceasta lume si astfel cele doua lumi se intrepatrund, dincolo de timp si spatiu. intrepatrunderea lor este atat de stransa, incat imaginatia lucreaza si dupa iesirea din vis caci, dupa ce se trezeste, Banica se gandeste la cocos si se adreseaza apoi catelului:

"«Ehei, zise el, ce-o sa mai zburam noi doi cand o iesi luna plina!»".



In realizarea acestei lumi fabuloase Banica dovedeste sensibilitate, imaginatie, inclinatie spre visare, insusiri care apartin, de fapt, varstei copilariei, cand imagi­natia nu are limite.
Cele doua planuri - real si imaginar - sunt puse in relatie prin intermediul alegoriei, pentru ca visul baiatului nu este altceva decat imaginea transfigurata a copilariei. Aceasta notiune abstracta, dar reala - copilaria - , capata concretete toc­mai prin visul copilului, dar de data aceasta lumea reala devine una fictiva, ima­ginara. Aceasta opera literara il cucereste pe cititor nu numai prin cele doua lumi create, ci si prin naturaletea si simplitatea limbajului prin care se realizeaza alegoria si se reliefeaza felul de a vorbi al personajului:

"Astia mici sunt foarte prosti" - spune el cu superioritate despre puii de cocosi, iar cand se infurie il ameninta pe Tocanei:

"O sa-ti dau vreo doua peste bot".

Alteori, este deosebit de autoritar ("- Lasa-l , domnule, cand iti spun, si iesi afara! Tocanei se supuse." ), devenind, insa, dupa imprejurari, si concesiv:

"Daca o sa m-asculti mereu, te iau si pe tine".

Intregul text este de un farmec cuceritor izvorat din puritatea sufleteasca a copilului, capabil sa imagineze un univers fascinant, fabulos, in care totul este posibil.