Prin termenul "absurd" se intelege ceea ce contrazice gandirea logica, ceea ce este contrar bunului simt, ilogicul.

In literatura romana , absurdul este observabil in unele schite ale lui Caragiale ("Caldura mare") si, putin mai tarziu, in pro­zele lui Urmuz ("Palnia si Stamate", "Ismail si Turnavitu").
Intemeietorul teatrului absurdului este Eugen Ionescu (1909-1994), dramaturg francez de origine romana ; piesa sa "Cantareata cheala", jucata la Theatre des Noctambules din Paris, in 1950, este cea dintai lucrare dramatica de aceste fel, din literatura universala.
Operele ulterioare ("Scaunele", "Rinocerii", "Regele moare", "Setea si Foamea") i-au adus recunoasterea mondiala si ca­litatea de membru al Academiei Franceze.

 Fragmentul din manual incheie drama "Scaunele" de Eugen Ionescu si prezinta mai multe trasaturi ale teatrului absur­dului:
  Un cadru neobisnuit al actiunii: casa izolata de restul lumii si inconjurata de ape, in care doi soti (numiti generic Batranul si BatrAna ) isi traiesc ultimele zile. Acest spatiu sufi­cient siesi sugereaza imposibilitatea comunicarii cu lumea din afara, situatie care se perpetueaza de multi ani, intr-o existenta lipsita de sens.
Personajul caruia autorul ii spune BatrAna are, totusi, un nume: Semiramis. Acesta aminteste de frumoasa regina asiriAna care, conform legendei, ar fi intemeiat Babilonul si Gradinile Suspendate din acest oras, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.

In "Scaunele", batrAna de 94 de ani, cu miscari dezarticu­late, schiopatand, rupta de oboseala si sufocata de invazia scaunelor, constituie o imagine ridicola, cazuta in derizoriu a reginei legendare.
  O situatie neverosimila, momentul prezentat fiind acela in care Batranul va transmite lumii intregi "mesajul" sau, la care lucrase intreaga viata. Absurdul incepe in clipa in care aflam ca persoAna aleasa pentru aceasta era un Orator surdo­mut (conditie incompatibila cu calitatea sa). Tot absurda este si actiunea: primindu-si "oaspetii", Batranul le indica locurile, in timp ce BatrAna nu pridideste cu adusul scaunelor. Treptat, multimea acestora devine sufocanta, dar toate sunt goale, desi sotii se comporta ca si cand ar avea in fata persoane reale.

Sosirea "imparatului" (invizibil) si a oaspetilor (invizibili) este insotita de muzica; fanfara triumfala, muzica de balci si jocul grotesc al celor doi soti sugereaza ca viata este un spec­tacol caricatural, un "balci al desertaciunilor".


Semnificatiile simbolice ale personajelor constituie o alta trasatura a teatrului absurdului.
Astfel, "oaspetii" absenti (inlocuiti prin scaunele goale) pot simboliza imposibilitatea comunicarii si alienarea conditiei umane, in opinia autorului, "oaspetii" pot simboliza remuscarile si amintirile celor doi batrani; in final, cand zgomotul multimii invizibile se aude si dupa moartea protagonistilor, acesta ar putea simboliza invazia Nimicului care va acoperi tot ceea ce exista; din aceasta pricina, sont ia care se aude atat de insis­tent avertizeaza ca Neantul va cotropi lumea, ca si cand totul ar fi cuprins de moartea universala.
BatrAna reprezinta, dupa cum am vazut, un personaj de­cazut din starea legendara.

La un moment dat, excedata de duiumul oaspetilor, aceasta exclama: "Asteptati un pic, Doamna, nu pot servi pe toata lumea deodata, n-am treizeci si trei de maini, ca nu sunt o vaca..."

in unele credinte stravechi, vaca fiind un animal sacru, din laptele caruia s-a nascut Universul, rezulta ca, in lumea con­temporAna , sacralitatea a disparut ("n-am treizeci si trei de maini"), iar Marea Muma nu si-a prelungit virtutile creatoare in oameni.
Batranul este "portarul" spatiului in care stau cei doi soti, pazind-o pe Semiramis de apele care inconjoara casa. Din pacate, ea decade din mit, rolul Batranului devenind derizoriu. Mesajul dramei este sumbru.
Semnificatia lui deriva din cuvintele scrise pe tabla de Oratorul«surdo-mut cu infatisare de cabotin: "A adio adio apa".

Acestea ar putea sugera pierderea puritatii apei primordiale si a capacitatii ei de a naste Viata: invadati de spectrul Nimicului, Batranul si BatrAna pot fi ultimii reprezentanti ai unei omeniri care nu va mai renaste. Momentul final, in care ei se arunca in apa, ar putea fi ultima veriga a timpului curgator.