Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Emil Botta (1911-1977). Poet si prozator. Fuge de acasa la varsta de cincisprezece ani, pentru a deveni actor, impunandu-se, cu timpul, pe scena Teatrului National, in roluri de mare rasunet. Figura sa este hieratica sau eterica, plina de expresivitate. Joaca in numeroase piese de teatru si in filme, intre care amintim "Padurea spanzuratilor" (1964), "Rascoala" (1965), "De-as fi... Harap Alb" (1965), "Dacii" (1966), "Columna" (1968). Un rol memorabil este personajul Ion, din drama "Napasta", de I. L. Caragiale. Volumul de debut poarta titlul "intunecatul April" (1937). in "Universul literar" publica majoritatea poeziilor din al doilea volum de versuri, "Pe-o gura de rai" (1943). Dupa o lunga perioada, revine la poezie, cu volumele "Poezii" (1966), "Versuri" (1971), "Un dor fara satiu" (1976). Scrie si proza, "Trantorul" (1967).


Emil Botta se situeaza in descendenta simbolistilor, a lui Laforgue, Rollinat, Corbiere, cu un accent mai atenuat decat al acestora. Dumitru Micu il considera "mult mai apropiat tipologic de Macedonski", in poemele sale predominand spatiul fara limite, viziunile cosmogonice profunde, incercarile de a transcende materia dincolo de limita perceptiei umane. Debuteaza literar in anul 1929, cu versuri, in "Bilete de papagal", iar debutul editorial il realizeaza in 1937, cu volumul "intunecatul April", conturand imaginea unui cosmos intunecat.

Titlul poeziei, "Un dor fara satiu", surprinde eul poetic intr-o ipostaza limita, absorbit de un vartej poetic, de un curios "black hole", un spatiu acretionar, unde se aduna esentele lumii. Combustia si absorbtia poetului se realizeaza treptat, intr-un ritm invaluitor, catre un spatiu imaginar profund:

"De un dor fara satiu-s invins
si nu stiu ce sete ma arde,
Parca mereu, din adanc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade."

Setea oarba reitereaza marile convulsii romantice ale geniului, prin incercarea eului de a depasi lumea comuna, realitatile ei banale. Ochiul "rapitor" al Himerei figureaza absorbtia in absolut, setea de aventura a poetului, atractia marilor departari cosmice:





"Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino in spatii,
nici timpii de aur, nici anii-lumina,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta»" Motivul calatoriei astrale il ipostaziaza intr-un Hyperion iluzoriu, marile spatii eliberandu-l de materialitatea greoaie, fara sa-i stinga insa "nepacea", aleanul din suflet:

"nimic nu ma stinge, nimic nu m-alina
si parc-as visa o planeta pierduta."


Regasirea absolutului, a lumii primordiale, devine un mijloc de a transcende biologicul, efemeritatea existentei. Poetul se afla in cautarea unui "paradis pierdut", fiind cuprins, la fel ca Milton, de pulsiuni ascendente, neimplinite, ramase sub semnul nostalgiei si al dorului "fara satiu":

"E atata nepace in sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins...
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu."


"Setea poetului" confirma miturile referitoare la "ingerul cazut": omul, prins in lanturile inrobitoare ale timpului, are nostalgia absolutului, a paradisului, spatiu situat in antinomie radicala cu cel terestru, vazut ca un taram al neimplinitilor. Himera poetului este tocmai "planeta pierduta", paradisul de la inceput de timp, pe care omul il paraseste in urma pacatului originar. Nostalgia lui atrage eul poetic cu o putere irepresibila, ii transforma energiile ascensionale in "dor fara satiu", care macina fiinta prin neimplinirea aspiratiilor. Calatoria in taramul de dincolo se poate implini prin eliberarea de alean si de "umbrele" constiintei. Poezia structureaza spatiul pe doua planuri: unul jos, al apasarii, al gravitatiei terestre, celalalt celest, uranic, un paradis uitat de vreme, spre care poetul tinde sa se indrepte "fara satiu".

Fantasma, Fata MorgAna , este intalnita si la emirul din "Noaptea de decemvrie" a lui Alexandru Macedonski, si la Gerard de Nerval ("Les Chimeres", "Himerele").
"Un dor fara satiu" este o adevarata ars poetica, figurand un punct de convergenta a nazuintelor ascunse ale omului, care, avand nostalgia conditiei primordiale, se simte atras de lumea ascunsa, de vremea imemoriala a inceputurilor. Calatoria catre idealitate si absolut se face numai prin intermediul sufletului, fapt ce confirma caracterul intemporal al acestuia, posibilitatea trecerii de la un "corp de huma" trecator la altul spiritual, etern.

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate