Emil
Botta (1911-1977). Poet si prozator. Fuge de acasa la varsta de
cincisprezece ani, pentru a deveni actor, impunandu-se, cu timpul, pe
scena Teatrului National, in roluri de mare rasunet. Figura sa este
hieratica sau eterica, plina de expresivitate. Joaca in numeroase piese
de teatru si in filme, intre care amintim "Padurea spanzuratilor"
(1964), "Rascoala" (1965), "De-as fi...
Harap Alb" (1965), "Dacii" (1966), "Columna"
(1968). Un rol memorabil este personajul Ion, din drama "Napasta", de I. L. Caragiale. Volumul de debut poarta titlul "intunecatul
April" (1937). in "Universul literar" publica
majoritatea poeziilor din al doilea volum de versuri, "Pe-o
gura de rai" (1943). Dupa o lunga perioada, revine la poezie,
cu volumele "Poezii" (1966), "Versuri"
(1971), "Un dor fara satiu" (1976). Scrie si proza,
"Trantorul" (1967).
Emil
Botta se situeaza in descendenta simbolistilor, a lui Laforgue, Rollinat,
Corbiere, cu un accent mai atenuat decat al acestora. Dumitru Micu il
considera "mult mai apropiat tipologic de Macedonski", in
poemele sale predominand spatiul fara limite, viziunile cosmogonice
profunde, incercarile de a transcende materia dincolo de limita perceptiei
umane. Debuteaza literar in anul 1929, cu versuri, in "Bilete
de papagal", iar debutul editorial il realizeaza in 1937, cu
volumul "intunecatul April", conturand imaginea unui
cosmos intunecat.
Titlul
poeziei, "Un dor fara satiu", surprinde eul poetic
intr-o ipostaza limita, absorbit de un vartej poetic, de un curios "black
hole", un spatiu acretionar, unde se aduna esentele lumii. Combustia
si absorbtia poetului se realizeaza treptat, intr-un ritm invaluitor,
catre un spatiu imaginar profund:
"De un dor fara satiu-s invins
si nu stiu ce sete ma arde,
Parca mereu, din adanc,
un ochi rapitor
de Himera
ar vrea sa ma prade."
Setea oarba reitereaza marile
convulsii romantice ale geniului, prin incercarea eului de a depasi
lumea comuna,
realitatile
ei banale. Ochiul "rapitor" al Himerei figureaza absorbtia
in absolut, setea de aventura a poetului, atractia marilor departari
cosmice:
"Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino
in spatii,
nici timpii de aur, nici anii-lumina,
izvoare sub luna,
ori dornica ciuta»" Motivul calatoriei astrale il ipostaziaza
intr-un Hyperion iluzoriu, marile spatii eliberandu-l de materialitatea
greoaie, fara sa-i stinga insa "nepacea", aleanul din suflet:
"nimic nu ma stinge, nimic nu m-alina
si parc-as visa o planeta
pierduta."
Regasirea
absolutului, a lumii primordiale, devine un mijloc de a transcende biologicul,
efemeritatea existentei. Poetul se afla in cautarea unui "paradis
pierdut", fiind cuprins, la fel ca Milton, de pulsiuni ascendente,
neimplinite, ramase sub semnul nostalgiei si al dorului "fara satiu":
"E atata nepace in sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins...
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu."
"Setea
poetului" confirma miturile referitoare la "ingerul cazut":
omul, prins in lanturile inrobitoare ale timpului, are nostalgia absolutului,
a paradisului, spatiu situat in antinomie radicala cu cel terestru,
vazut ca un taram al neimplinitilor. Himera poetului este tocmai "planeta
pierduta", paradisul de la inceput de timp, pe care omul il paraseste
in urma pacatului originar. Nostalgia lui atrage eul poetic cu o putere
irepresibila, ii transforma energiile ascensionale in "dor fara
satiu", care macina fiinta prin neimplinirea aspiratiilor. Calatoria
in taramul de dincolo se poate implini prin eliberarea de alean si de
"umbrele" constiintei. Poezia structureaza spatiul pe doua
planuri: unul jos, al apasarii, al gravitatiei terestre, celalalt celest,
uranic, un paradis uitat de vreme, spre care poetul tinde sa se indrepte
"fara satiu".
Fantasma, Fata MorgAna , este intalnita si la
emirul din "Noaptea de decemvrie" a lui Alexandru Macedonski,
si la Gerard de Nerval ("Les Chimeres", "Himerele").
"Un
dor fara satiu" este o adevarata ars poetica, figurand un punct
de convergenta a nazuintelor ascunse ale omului, care, avand nostalgia
conditiei primordiale, se simte atras de lumea ascunsa, de vremea imemoriala
a inceputurilor. Calatoria catre idealitate si absolut se face numai
prin intermediul sufletului, fapt ce confirma caracterul intemporal
al acestuia, posibilitatea trecerii de la un "corp de huma"
trecator la altul spiritual, etern.