Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Episodul despre pedepsirea paharnicului Staico exprima cel mai bine calitatile literare ale cronicii "Anonimul brancovenesc", cuprinzand o suita de scene narative, cu personaje ilare si dialoguri pline de verva, care dau impreuna comicul grotesc al unei epoci decadente, premergatoare prin moravuri perioadei domniilor fanariote.

Prima secventa este fixata temporal in anul 7201 (1693), cand se afla intr-un punct culminant vrajba dintre domnul Moldovei si cel al Tarii Romanesti, dintre Constantin Cantemir si Constantin Brancoveanu. Fiecare "munciia unul asupra altuia" la stapanirea turceasca, cautand un prilej pentru a mijloci mazilirea celuilalt. S-ar fi ajuns si la o confruntare militara, imposibila insa din lipsa unor ostiri mai puternice si mai ales de frica unei interventii turcesti, in timpul careia s-ar fi gasit mai lesne motive de mazilire a amandurora. Asa ca nu ramane, ca mijloc de lupta, decat para la inalta Poarta, pe care ambele tabere o promovau cu insistenta si cu mari plocoane.

O analepsa plasata cu grija in text intoarce naratiunea cu mai mult timp in urma, aducand in scena un boier pribeag prin Tara Ungureasca, paharnicul Staico, trecut la portul nemtesc, cu peruca si cizme cu pinteni, la sfatul prietenului sau Preda de la Proroci. Acestia si alti trei boieri sunt chemati in Moldova de Constantin Cantemir si trimisi cu para la Poarta imparateasca. Faptul e aflat la timp de catre domnul muntean si contracarat prin alta solie, care ducea si aceasta jalba la turci, mai tare insa, aratand ca solii moldoveni erau prieteni cu nemtii, ca "au stricat tara si multa paguba facu tarii".



Ca intr-o comedie bufa, Staico este demascat in fata vizirului de peruca nemteasca si intreaga actiune ia o turnura grotesca, grupul de complotisti fiind trimis in Tara Romaneasca intr-un car mocanesc, sub paza severa. Brancoveanu ls organizeaza, la intrarea in Bucuresti, o parodie de cortegiu de inscaunare, cu un gade in loc de mare postelnic si cu armasul in frunte, la care participa boierii tronului si slujitorimea, in timp ce pe impricinati "ii ducea calarasii de Tarigrad de suptioara, si impiedecati in fieara si mainile iii catusi".




                                                                                                                               
Dialogul dintre Constantin Brancoveanu si paharnicul Staico este antologic, cu efecte dozate cu mare arta, intr-o scena spre care s-a indreptat, de fapt, intregul fir narativ de panl acum. in ciuda actului de tradare, domnul este aparent linistit si foarte politicos, meditativ; parand sa regrete intreaga intamplare, intr-un dialog de cuget cu sine insusi:

"N-as fi gandit Staico, sa vaz una ca aceasta, zau, n-as fi gandit in vieata mea. Cela ce intr-atata vreme, printr-atatea locuri si cu atatea feliuri de umblete astazi sa te vaz asa dinaintea mea intr-acestasi chip, zau, n-as fi gandit."

Constructia replicii implica si o invinuire subtila, prin efectul cumulativ al repetitiei cuvantului "atatea", dar irevocabila chiar in fata instantei divine ("zau..., zau"), pe care Staico nu o sesizeaza si crede pentru o clipa ca poate obtine iertarea:

"Gresit sunt, mariii-tale, doamne. Dumnezeu m-au dat in mana mariii-tale; mila mariii-tale inca este mai mare decat gresala mea".


E un moment de suspans narativ, asteptandu-se efectele unor cuvinte rostite cu iscusinta de invinuit, dar hotararea domnului cade cu o cruzime amplificata de cinismul studiat din finalul replicii:

"Armas, ia pa dumnealor de-i du in puscarie, unde s-au gatit, ca noi avem alta treaba, sa bem, astazi."

Finalul naratiunii nu este insa deschis, cum par sa arate ultimele cuvinte din textul selectat in manual, fiindca urmeaza o "judecata infricosata", in care Staico isi citeste singur paragraful din pravila privitor la inalta tradare, dupa care este executat.

Alte referate romana, dar Necategorisite










Politica de confidentialitate