Dimitrie
Angliei (1872-1914).
Este poet simbolist, traducator si prozator.
Din perioada absolvirii gimnazului "Alexandru cel Bun" din
Iasi dateaza un caiet de versuri in stil eminescian, in 1890, Constantin
Dobrogeanu-Gherea ii publica doua poezii in
"Contemporanul".
Calatoreste in Elvetia, Spania, Italia, Franta, studiaza la Paris,
este membru al cenaclului lui Neculai Beldiceanu, fiind prezent si in
publicistica, in
"Adevarul", "Adevarul literar", "Lumea noua", "Viata", "Povestea vorbei", "Ramuri", "Rampa", "Flacara".
Este
un fervent colaborator la revista
"Samanatorul", participand
ca membru in redactia acesteia. Editeaza, in colaborare
cu Mihail Sadoveanu, Ilarie Chendi, St. O. Iosif, revista
"Cumpana "
(1909-1910). Un volum de poezii
traduse apare in 1903,
"Traduceri din Paul Verlaine".
Primul volum de poezii dateaza din 1905, "in gradina", urmat de
"Fantazii" (1909). Publica si volume de proza,
"Povestea celor necajiti" (1911),
"Fantome"
(1911),
"Oglinda fermecata" (1912),
"Triumful
vietii" (1912),
"Steluta" (1913). Scrie mai
multe piese de teatru
("Legenda funigeilor", 1907,
"Cometa", 1908), un poem istoric
("Carmen saeculare", 1909). Traduce din Theodore de Banville, Ibsen, Dumas.
In
gradina
Poezia,
dand si titlul volumului "in
gradina" (1905), pune
in evidenta armonia florala a lumii, din care strabat chemari indepartate
catre puritate. in versuri cu note de pastel, se contureaza imaginea
unei seri melancolice, inscrisa in tiparele perfecte ale poeziei de
tip simbolist:
"Miresme dulci de flori ma-mbata si ma alinta ganduri
blande...
Ce iertator si bun ti-i gandul, in preajma florilor plapande!
Rad in gramada: flori de nalba si albe flori de margarint,
De parc-ar
fi cazut pe straturi un stol de fluturi de argint."
Gradina, in
prelungirea toposului edenic, in care se manifesta semnele profunde
ale biologicului, cu efecte empatice asupra eului liric, devine un simbol
al diversitatii florale si, prin extensie, al celei umane.
Ca
in toate tablourile parnasiene, natura este privita ca un loc al relaxarii
depline, spatiu de conexiune a lumii cu divinitatea. Natura indeamna
la uitare si la translatie a omului in spatii inefabile, intr-un orizont
de contemplatie monotona si de imersie in ireal si in absolut. Noaptea
se incarca incetul cu incetul cu melancolia totala a unei lumi perfecte:
"Sfioase-s boltile spre sara, si mai sfioasa-i iasomia:
Pe fata
ei neprihanita se-ngAna -n veci melancolia
Seninului de zare stansa,
si-n trandafiri cu foi de ceara
Traiesc mahnirile si plange norocul
zilelor de vara."
Boltile gradinii compun imaginea unui decor romantic
intens personificat, din care emana firesc, in efluvii parfumate, sentimente
de iubire sau de mahnire. Trandafirii cu flori de ceara sunt simboluri
perfecte ale muzicii si ale naturii inscrise intr-o ciclicitate sempiterna:
"Atatea amintiri uitate cad abatute de-o mireasma:
Parca-mi arunc-o
floare rosa o mana alba de fantasma,
S-un chip balan lang-o fereastra
rasare-n fulger si se stange...
De-atuncea mi-a ramas garoafa pe suflet
ca un strop de sange."
Garoafa, semn al feminitatii fragile, devine,
prin extensie, simbolul zarilor pierdute, al lumii supuse trecerii ireversibile
a timpului.
Spatiile
onirice se infiripa in acest loc al amintirilor eterne, sub semnul unei
melancolii coplesitoare:
"Ca nalba de curat odata eram, si visuri
de argint
imi suradeau cu drag, cum rade lumina-n foi de margarint.
Si dulci treceau zilele toate, si-arar dureri dadeau ocoale...
Ah,
amintirile-s ca fulgii ramasi uitati in cuiburi goale!".
Natura
este aceeasi dintotdeauna, numai omul este trecator, o palida amintire
in vartej nesfarsit al timpului.
