Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








Costache Negruzzi (1808-1868) face nota distincta in epoca, remarcandu-se, in cadrul generatiei de la 1848 din Moldova, printr-o anume distanta fata de evenimente si prin inde­pendenta literara, fapt observat si de contem­porani, in primul rand de Vasile Alecsandri. Opera sa literara, grupata catre sfarsitul vietii sub titlul ironic "Pacatele tineretilor", inspirat dupa Al. Dumas-fiul, "Les Pech6s de jeunesse" (I. "Amintiri din junete", II. "Fragmente istorice", III. "Neghina si paiamida", IV. "Negru pe alb Scrisori de la un prieten"), se inscrie insa pe deplin in curentele de idei ale vremii, marcate, la jumatatea secolului trecut, prin interferenta bene­fica de clasicism, romantism si realism, cuprin­zand nuvele istorice ("Alexandru Lapusneanul", "Sobieski si romanii"), nuvele romantice ("Zoe", "O alergare de cai"), fiziologii, anecdote, scrisori, o incercare de epopee in versuri ("Aprodul Purice"), piese de teatru ("Doi tarani si cinci carlani", "Muza de la Burdujeni").

Alexandru Lapusneanul

"Alexandru Lapusneanul" este capodopera necontestata a lui Costache Negruzzi si modelul de referinta al nuvelei istorice romanesti. Publicata in anul 1840, in revista "Dacia literara", nuvela corespunde programului romantic al acesteia, in primul rand prin valorificarea unor fapte din istoria nationala si prin crearea de tipuri vii, puternice, sfasiate launtric de tendinte si manifestari contrare. Scriitorul se inspira din cronica lui Grigore Ureche, "Letopisetul Tarii Moldovei", capitolul "Cand au omorat Alixandru-Voda 47 de boieri", descriind una dintre cele mai sangeroase pagini din istoria nationala, comparabila, in cruzime, cu unele scene din piesele lui Shakespeare. Interesul pentru realizarea culorii de epoca, pentru ilustrarea exceselor personajului principal, a cruzimii maladive si demonice a acestuia, antitezele marcate dintre personaje (Lapusneanul - Ruxanda), atmosfera de arhaitate, de mister si de imprevizibil apartin tot romantismului. Acestea sunt insa incluse intr-o structura compozitionala echilibrata, de sorginte clasicista, cu o naratiune concentrata, densa si o tensiune crescanda, un conflict puternic, asemanator unei piese de teatru. Aspectul de opera dramatica este accentuat de structurarea nuvelei in patru capitole, patru acte, cu o situare spatio-temporala distincta, fiecare avand cate un moto definitoriu: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..."

, "Ai sa dai sama, doamna!", "Capul lui Motoc vrem..."

, "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu..."

. in fine, realismului, care aparea la orizont, i se subsumeaza detasarea obiectiva a scriitorului fata de faptele prezentate, omniscienta creatorului si in principal scena de masa a pedepsirii boierului Motoc, prima de acest fel din literatura romana , urmata curand de aceea din "Ciocoii vechi si noi" (1863), de Nicolae Filimon, si apoi de altele in "Tanase Scatiu" (1895), de Duiliu Zamfirescu, si "Rascoala" (1932), de Liviu Rebreanu. O nota de autenticitate, de reconstituire veridica a epocii este data si de limbajul folosit, arhaizant, desprins parca direct, prin documentare stiintifica, din cronicile lui Grigore Ureche sau Miron Costin. Ne putem permite sa deslusim si elemente de baroc, curent, cum se stie, nedeterminat strict istoric, dar infuzat in majoritatea curentelor literare notabile. Teme ca vanitas mundi si fortuna labilis se pot desprinde cu usurinta din cuprinsul nuvelei. Mreaja puterii, care il cuprinde pe Lapusneanul, este inselatoare: ca atatia oameni de-a lungul istoriei, el ajunge la un apogeu, apoi se prabuseste. Toate maririle, toate excesele si cruzimile, intr-un perfect stil baroc, duc in cele din urma la caderea personajului principal. in fond, tiranul medieval avid de putere, uns al lui Dumnezeu, substitut divin pe pamant, nu este decat un pion la scara universala, unul nereusit insa: el nu poate pastra aceasta stare de marire pentru foarte mult timp, scala umana , limitatoare, avand dimensiuni reduse pe scara timpului.

Ca nuvela exemplara, de un perfect echilibru compozitional, "Alexandru Lapusneanul" isi concentreaza toate luminile asupra personajului principal, in scopul conturarii trasaturilor sale caracteristice. De altfel, aceasta si este deosebirea esentiala a nuvelei de povestire, specie literara foarte asemanatoare ca dimensiuni si modalitati narative: povestirea este creatoare, in primul rand, de atmosfera, ca in "Hanu Ancutei", de pilda, pe cand nuvela ilustreaza, prin diverse modalitati de caracterizare, personajul de prim-plan. Figura complexa, demonica, stranie, cruda ca si vremea in care traieste, Alexandru Lapusneanul este unul dintre personajele tragice al istoriei romanilor. Amploarea dramei sale este impresionanta, George Calinescu spunand despre nuvela ca "ar fi devenit o scriere celebra ca si «Hamlet», daca limba romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale".

Lapusneanul este, ca atatia domnitori care nu au putut ajunge la puterea si faima lui Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul, un personaj istoric minor intr-o epoca decadenta, venit rusinos in tara cu ajutor strain, pentru a pune ordine in interesele boierilor si ale norodului. Toate dramele unui popor aflat la rascruce de vanturi, atacat permanent, din toate directiile, de dusmani numerosi si puternici, isi gasesc ecou in prezentarea acestui personaj, care nu a fost nici puternic, nici iubit de norod sau de boieri. Tragedia personajului este pur umana , pentru ca, in tendinta sa de a-si depasi conditia, de a intra oricum in istorie, Lapusneanul incearca sa-si mentina puterea prin orice mijloace, chiar daca unele sunt de o cruzime iesita din comun. Costache Negruzzi ramane memorabilprin capacitatea analitica de zugravire a monstruosului, prezentand cu minutie trasaturile unui domnitor aproape singular prin cruzime si prin machiavelism in evul de mijloc romanesc.

Capitolul intai se deschide cu venirea in tara a lui Lapusneanul in a doua domnie, fiind intampinat de patru boieri, vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si boierul Stroici, cu misiunea din partea domnitorului Stefan Tomsa de a-i spune ca "norodul nici nu te vrea, nici te iubeste".

Raspunsul acesta negativ nu-l descurajeaza pe agresivul voievod, care, avand in spate sprijinul turcilor, da o replica memorabila, de un cinism rar intalnit:

"Daca voi nu ma vreti, eu Va vreu si, daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra", adaugand ca "mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt", decat sa se abata din vointa-i nestramutata. Dar, spre deosebire de vajnicii sai predecesori, care se incumetau sa razbeasca armia turceasca, Lapusneanul nu mai este decat o figura palida, un epigon care introduce hoarda pustiitoare in tara, statornicind astfel o noua era de sclavie si de saracie pentru popor. in antiteza cu el, cei doi boieri mai tineri, patrioti, Spancioc si Stroici, pun intrebari esentiale:

"-Si cu ce vei satura lacomia acelor pagani ce aduci cu maria-ta? adaogi Spancioc".

Raspunsul "cu averile voastre, nu cu banii taranilor pe care-i jupuiti voi" traseaza liniile conflictului crancen care va urma: Lapusneanul ii va reprima pe boierii care nu il accepta in numele unei pretinse ocrotiri a poporului de jos. Un singur boier i se alatura, de la inceput, cu umilinta, dar nu fara oarecare viclenie, noului domnitor. Motoc este al doilea personaj machiavelic al nuvelei, care isi epuizeaza viata in nesfarsite conflicte si intrigi de culise, remarcat insa de domnitor la adevarata lui valoare. El nu este, precum Spancioc, un sincer iubitor de mosie, nici ca Stroici, inca un copil, ci un intrigant inveterat, de cea mai joasa speta, capabil de cele mai abominabile fapte pentru a-si realiza scopurile:

"invechit in zile rele, deprins a te ciocoi la toti domnii, ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa".

Mai inteligent decat el, Lapusneanul il mentine insa in preajma, ca unealta in planurile diabolice de razbunare puse la cale, sacrificandu-l la momentul potrivit. Se instituie astfel, inca de la inceputul nuvelei, o subtila relatie intre calau si victima, rezolvata prin memorabila scena de mase din capitolul al treilea.
Actiunea nuvelei se caracterizeaza, in continuare, prin concizie, faptele noului domnitor fiind prezentate direct, in evolutia fireasca a evenimentelor unei schimbari de domn in Moldova secolului al XVI-lea. Parasit de boieri, Stefan Tomsa fuge in Valahia, iar norodul, ca totdeauna, sperand intr-o viata mai buna, se bucura de schimbarile survenite. in plus, ne avertizeaza scriitorul, poporul isi amintea de prima domnie a lui Lapusneanul, "in care el nu avusese vreme a-si dezvalui uratul caracter".






Ca orice tiran obsedat de puterea absoluta, Lapusneanul isi reprima cu violenta si cruzime adversarii: arde cetatile in care s-ar putea adaposti, le ia, sub diverse pretexte si invinuiri, averile, chiar, cand si cand, ii scurteaza de capete.

Capitolul al doilea, in care se infatiseaza toate acestea, introduce in scena un alt personaj, pe.domnita Ruxanda, careia i se face un portret remarcabil, dupa toate regulile clasice ale compozitiei: biografie, portret fizic, dialog, din care se desprind trasaturi morale definitorii. "Biografia" sa este, de fapt, expresia unui destin tragic, nu numai individual, ci extins la o intreaga epoca istorica. Fiica a lui Petru Rares, ea este martora la procesul de decadere a neamului Musatinilor, implicit a Moldovei, fratii sai, Ilias si Stefan, fiind domni nevrednici: primul, "dupa o domnie scurta si desfranata", isi tradeaza religia, trecand la mahomedanism, iar al doilea, desfranat si el, saraceste tara de bucate si de negot si piere ucis de boieri. Ruxanda este sortita "a fi parte biruitorului", un anume Jolde, invins la randul lui de Lapusneanul, care o ia de sotie pentru a atrage asupra sa o parte din gloria lui Petru Rares.

Este un personaj romantic, inscris intr-un camp de forte care genereaza mari tensiuni, strivind-o ca personalitate: gingasia si frumusetea ei, "care facea odinioara vestite pre femeile Romaniei", intra in conflict cu ororile la care asistase ("vazuse murind pre parintii sai, privise pre un frate lepadandu-si relegea, si pre celalalt ucis"), mai apoi cu lipsa de "simtire omeneasca" a lui Lapusneanul. Nobletea caracterului si a rangului sau ("pompa cuvenita unei sotii, fiice si surori de domn") este subliniata printr-o descriere vestimentara minutioasa, in maniera baroca, vizand opulenta si fastul medieval: zabun de stofa aurita, haina ("benisel") de catifea albastra tivita cu blAna de samur, colan de aur, salba imperiala de margaritare. Domnita Ruxanda nu este, totusi, atat de umila pe cat o releva unele interpretari critice. Desi stapanita de frica si de o mare ingrijorare pentru viata copiilor sai, ei insisi amenintati de furia dementa a lui Lapusneanul, ea il infrunta cu demnitate, fiind capabila de mari decizii, care determina cursul actiunii: in capitolul al doilea ii cere domnului sa puna capat varsarii de sange, iar in finalul nuvelei isi otraveste sotul si mantuie tara de asuprirea lui.
Episodul uciderii boierilor din capitolul al treilea, preluat intocmai din cronica lui Grigore Ureche, "leacul de frica" promis cu cinism domnitei Ruxanda, reprezinta punctul culminant al cruzimii si faradelegilor noului stapan al tarii. Executiile sangeroase erau spectacole frecvente din vremurile barbare pana in evul mediu intarziat si aceste obiceiuri nu au ocolit nici tarile romane. Fastul de natura baroca ce precede masacrul face parte din regia spectacolului, pusa la punct in cele mai mici detalii, in taina, impreuna cu armasul curtii. Poftindu-i pe boieri la slujba domneasca si apoi la ospat, domnul, maitre des ceremonies, se imbraca, impotriva obiceiului sau, "cu toata pompa domneasca", punandu-si insemne ale puterii basileilor: coroAna Paleologilor, dulama poloneza, cabanita turceasca. Se inchina la icoane cu aparenta smerenie, desi se spune ca "in minutul acela el era foarte galben la fata si ca racla sfantului ar fi tresarit", apoi le tine boierilor un discurs amagitor de impacare. Numai Spancioc si Stroici nu se lasa amagiti de vorbele mieroase ale domnului, salvandu-si astfel viata. Festinul domnesc este indestulat, scriitorul lasandu-se furat de placerea descrierii:

"dupa borsul polonez, veneau mancari grecesti ferte cu verdeturi, care pluteau in unt; apoi pilaful turcesc si, in sfarsit, fripturile cosmopolite".

indestularea curtii domnesti este demonstrata de opulenta petrecerii; tipsiile, talgerele si paharele sunt de argint, vinurile alese provin din podgoriile Odobesti si Cotnari, in curte chiar slujitorii se prind intr-un ospat pantagruelic, cu doua junei, patru berbeci fripti si trei poloboace desfundate de vin.
Tot acest spectacol este insa o expresie a aceleiasi atitudini duplicitare, perfide a domnului, mai mult, a unui cinism fara limite: boierii sunt ospatati cu tot ce le-ar pofti inima inainte de a fi omorati. Sala de ospat, expresie la scara redusa a unei lumi inferioare, pline de intrigi si de marasme existentiale, devine un fel de anticamera a infernului. Veverita, boierul cel patriot, este omorat tocmai atunci cand incearca sa se inalte, sa se smulga din infernul patimilor si al urii instaurate de Lapusneanul, inchinand, in semn de pace, in cinstea voievodului. Imaginea macelului este de bolgie dantesca, este o Judecata de Apoi pe care Alexandru Lapusneanul si-o asuma prin uzurpare, prin substitutie divina, prin impostura. in fata simbolurilor sfantului (Stefan cel Mare si Sfant) si al eroului (Mihai Viteazul) din istoria nationala, Lapusneanul reprezinta ipostaza demonica a domniilor pamantene.
De aceasta judecata finala nu scapa nici boierul cel mai ticalos al vremii, aproape emblematic, vornicul Motoc. Scena mortii sale este un magistral exemplu de manipulare a maselor in timpul unei miscari sociale. Venita "cu zurba" la palat, aparent fara scop, atrasa doar de zvonul si violenta macelului cu care nu avea atingere directa, gloata ramane descumpanita la intrebarea cea mai simpla a domnitorului:

"ce vor si ce cer?" Momentul psihologic este surprins in mod admirabil de Costache Negruzzi:

"Prostimea ramase cu gura cascata. Ea nu se astepta la o asemenea intrebare. Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea".

intrebarea vicleAna a lui Lapusneanul cristalizeaza de fapt un fel de program revendicativ al maselor, axat pe cateva imperative, tot atatea voci anonime care acum vorbesc insa la unison ("- Sa miesureze dajdiile! Sa nu ne zapciasca! [...].Sa nu ne mai jafuiasca!") si identifica un vinovat de toate acestea, numit printr-o formula devenita si moto al acestui capitol:

"- Capul lui Motoc vrem!" Ca orice tiran, Lapusneanul stie ca prostimea este potolita cu spectacole (Panem et circenses este deviza dictatorilor) si accepta sa-l sacrifice pe "acest batran ticalosit in rele", aruncandu-l multimii infuriate. Motoc nu moare demn, dupa cum nu traise cu demnitate; are stari sufletesti si manifestari desperate, cerand mai intai voievodului sa reprime sangeros rascoala, sa traga cu tunurile in norod, apoi, la refuzul ferm al acestuia ("Prosti, dar multi"), se prabuseste cu totul, avand reactii lamentabile, tinand de spaima primara, animalica a fiintei.
Aclamatiile multimii sunt insa inselatoare, caci ea isi poate schimba repede idolii. Curand, in ciuda acestei aparente victorii si pacificari a tarii, si steaua lui Lapusneanul incepe sa apuna, peste cativa ani sosind si momentul ca el sa coboare de pe soclu. Vointa imensa de a domina, de a se impune in istorie nu este sustinuta de o forta fizica pe masura; fiinta umana este prea fragila pentru a se impune in fata timpului si a rosturilor nestiute ale lumii, Lapusneanul cade grav bolnav "si in curand tiranul se vazu la usa mormantului".

Capitolul ultim al nuvelei, al patrulea, prezinta agonia acestuia si pedeapsa capitala care, ca o ironie a soartei, se intoarce acum asupra lui. Judecatii divine careia aparent i se supune, prin trecerea la calugarie, i se adauga judecata umana , a celor napastuiti prin actele de rara cruzime ale domnului. Agentii pedepsei sunt tocmai boierii surghiuniti, scapati ca prin minune din macel, Spancioc si Stroici, cu binecuvantarea mitropolitului Teofan si participarea ezitanta si infricosata a doamnei Ruxanda, care in cele din urma are puterea de a-i intinde cupa cu otrava. Agonic, tiranul isi incheie viata in acelasi delir al puterii ("Ucideti-i pe toti... Nici unul sa nu scape..."

), sintetizat de scriitor intr-o formulare memorabila:

"De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu..."

.
Nuvela exceleaza in prezentarea unor scene si actiuni zugravite in aqua forte, prefigurand, sub semnul barocului, prin exces de cruzime, elemente ale naturalismului. Descrierea bolii si agonia mortii din ultimul capitol, cu scena in care Spancioc si Stroici ii toarna muribundului otrava pe gat, desclestandu-i dintii cu varful cutitului, se desfasoara intre atroce si oroare. Decrepitudinii fizice i se adauga insa, de-a lungul nuvelei, maladivitatea psihica a voievodului, care genereaza spectacole si tablouri terifiante, indeosebi in scena executiei celor 47 de boieri. Dupa ce le arunca trupurile pe fereastra, el le oranduieste, cu propriile maini, capetele, expuse impersonal pe masa de ospat, "dupa neam si dupa ranguri", intr-un fel de piramida a vietii si mortii, un simbol sinistru al deriziunii si al vanitatii vietii umane, care isi cauta implinire in deliciile inselatoare ale puterii. Caci, in intregul ei, nuvela "Alexandru Lapusneanul" este o reflectie asupra destinului, asupra tentatiilor si limitelor fiintei umane care nu isi gaseste echilibrul si forta de a-si reprima fantasmele launtrice si instinctele infernale.

Alte referate romana, dar Necategorisite







Politica de confidentialitate