Alaturi de Balcescu si Alecsandri (dintre autorii studiati), Cos­tache Negruzzi apartine unei epoci literare in care istoria a fost model si mdemn pentru redesteptarea neamului romanesc Scrie­rile adunate sub titlul Fragmente istorice invie pilduitor intimplari vechi, intrate in legenda. Negruzzi este atras de intimplari eroice, pe care le evoca dramatic intr-o constructie literara echilibrata riguros. Din acest motiv, momentele povestirii Sobieski si romanii se pot delimita cu folos pentru a-i intelege continutul. Cetatea Neamtului, a carei asediere de catre oastea polona, sub comanda regelui Ion Sobieski, la sfirsitul secolului al XVH-lea, pare a fi o intruchipare a rezistentei impotriva tuturor cotropitorilor. Ochiul povestitorului se apropie de cetate, iar in final privirea se retrage, reasezind parca cetatea in pagina vie a cronicii. Introducerea in atmosfera - expozitiunea - prezinta drumul catre cetate, strabatut de armata polona in toamna anului 1686, in retragerea ei din fata turcilor si tatarilor. Rolul expozitiunii este de a crea culoarea isto­rica a evenimentelor ce vor urma. Autorul infatiseaza armata in degringolada:

"trasuri, bagaje, pedestrasi, sleahta pospolita, ames­tecati, in neregula, cu steagurile strinse, cu capul plecat, cu armele rasturnate, cu intristarea pe fata si cu durerea in inima."

Enume-ratiile vizualizeaza starea "ticaloasa" a unei ostiri infrinte, infome­tate si demoralizate. in fruntea ei se afla insusj Sobieski, regele Poloniei, prezentat cu ironie ca "eroul crestinatatii, mintuitorul Vienii!".

In suita regelului se afla hatmanii Iablonovski si Pototki. Ivirea cetatii Neamtului, "trufasa", "pe sprinceAna dealului", care insufla regelui dorinta de a o cuceri, constituie intriga povestirii, punctul narativ din care se va dezvolta conflictul intre trufia po­lonilor, poftitori de bogatii, si barbatia putinilor aparatori ai cetatii, care stau cu modestie si dirzenie de paza. Intriga aseaza fata in fata doua tabere dusmane disproportionate, de o parte o armata intreaga, cu tunuri, iar de cealalta o mina de oameni, numai nouasprezece plaiesi. Istoria si literatura noastra ne-au obisnuit cu astfel de confruntari. Se infrunta de fapt doua realitati morale despartite de zidurile batrinei cetati: afara, puterea straina invada­toare, inauntru taria inimilor viteze care-si apara "saracia si ne­voile si neamul", cum va scrie Eminescu mai tirziu. Desfasurarea actiunii inlantuie faptele paralele si contrastante ale celor doua tabere: organizarea rezistentei plaiesilor, cu simplitate si hotarire, solia regelui polon orgolioasa si dispretuitoare, lupta pentru ceta­te, eroismul moldovenilor, capitularea conditionata a aparatorilor cetatii, pierderile lesilor, "fara spor" in lupta. Vorbele ceremonioase si mindre ale solului atirna usor in cumpana cu raspunsul dirz si firesc, in limba poporului, dat de batnnul plaies:

"Mai bine Maria sa si-ar cauta de drum si ar da pace unor oameni care nu i-au facut nimica. Cetatea n-avem gind sa i-o dam cu una, cu doua, macar ca nu sint in ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pusce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fara sa se mai osteneasca sa vie inaun­tru".


Ironia dispretuitoare a plaiesului striveste fala cuvintelor goa­le ale trimisului regal. Lupta, este prezentata pe scurt: tunuri, batind necontenit, de o parte, "gloante care nu faceau grgs", de cealalta. Sint consemnate zilele bataliei ca intr-<) cronica:

"In ziua dintai", "a doua zi si a treia zi", "a patra zi".

Cei citiva plaiesi scriu prin jertfa lor istoria. Curajul, demnitatea si hotarirea nu-i parasesc nici atunci cind, ramasi doar noua, ridica "stergar alb".

Se predau, dar pun conditii si batrinul lor conducator incheie epi- z8x5522zf41ifi sodul la fel de ironic:

"- Zece din noi au pierit din mila Mariei tale".

Cand Sobieski afla ca oastea lui s-a batut numai cu nouaspre­zece moldoveni, intreaga intamplare ni se infatiseaza ca o gluma enorma la adresa faloseniei lesesti. Acest lucru ii simte si regele, care, "turbat de minie", hotaraste sa-i spinzure pe supravietuitori. Povestirea atinge punctul culminant al subiectului ei, participarea cititorului fiind mai intensa ca oricind. Impresionat de vitejia aparatorilor moldoveni, hatmanul Iablonovski sfatuieste pe rege sa nu-si uite fagaduinta ca-i va lasa slobozi pe plaiesi. Recunoscind adevarul faptelor, regele cel mindru, "innobileaza" pe plaiesi atestind faima faptei lor:

"mergeti in pace si spuneti copiilor si fratilor vostri ca ati avut cinstea a va impotrivi cinci zile regelui de Folonia", Admiratia dusmanului fata ae patriotismul si vitejia aparatorilor pamintului romanesc e o atitudine pe care a dictat-o insasi Istoria. Taberele se despart simbolic, moldovenii urcind "catre munti", iar polonii cobonnd "incet la vale".

Deznodamintul, prin care se rezolva conflictul, incheie actiunea in modul cel mai sem­nificativ pentru sentimentele pe care a dorit sa le transmita autorul.

Personajele sint schitate in citeva linii, definitorii - nobletea de singe a polonezilor Sobieski, Pototki si Iablonovski este mereu pusa in umbra de nobletea de caracter a moldovenilor: slugarnicia lui Pototki, trufia, nestapinirea in momente importante, neputinta de a-si recunoaste infnngerile in ceea ce-l priveste pe Sobieski, cumpatarea inteleapta, spiritul dreptatii al hatmanului Iablonov­ski, se confrunta cu simplitatea taraneasca, cu curajul, modestia, chibzuinta si dragostea de patrie a plaiesilor.
Fragmentele dialogate nuanteaza caracterizarea psihologica, iar pasajele descriptive - culoarea istorica.
limba folosita de Negruzzi se individualizeaza prin imbinarea de elemente arhice si populare; cele dintii sint folosite mai mult de povestitor, iar cele din urma apar in dialogul personajelor. Lim­bajul popular pastreazaji el o mireasma arhaica:

"- Taci, muco-sule! u curma batrinul. Te temi ca-i peri? Mare paguba! Un misel mai putin".

Razbate printre rinduri atitudinea autorului de admi­ratie sau dezaprobare, de uimire in fata vitejiei strabune, sau de ironica sanctionare a trufiei, altfel spus intentia scriitorului de a ne invata sa alegem binele de rau.
,