Considerat primul mare scriitor roman modern, Costache Negruzzi (1808 -1868) a scris opere inspirate din trecutul istoric (Aprodul Purice, Regele Poloniei si domnul Moldovei) inca inainte de aparitia programului "Daciei literare".

El va publica insa, conformandu-se programului amintit, cea mai valoroasa nuvela istorica din literatura romana , intitulata Alexandru Lapusneanul, in anul 1890, in primul numar al revistei "Dacia literara".

In acest scop, Costache Negruzzi s-a inspirat din cronica lui Grigore Ureche, desi il citeaza pe Miron Costin, si infatiseaza in cateva pagini cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu (1564-1569).
Dupa cum arata si titlul nuvelei, autorul isi propune sa scoata in relief cu toata vigoarea, figura impresionanta a acestui domnitor, personalitatea lui complexa si controversata.

Fiind o opera epica, modul de expunere predominant al nuvelei este naratiunea, prin intermediul careia autorul relateaza un sir de intamplari, incepand cu sosirea lui Lapusneanu in tara inaintea celei de-a doua domnii si terminand cu moartea sa tra­gica.

Ca in orice opera epica, spatiul si timpul actiunii sunt bine precizate, intamplarile petrecandu-se fie in apropiere de Tecuci, fie la curtea domneasca, in biserica sau in Cetatea Hotinului, de-a lungul intregii sale domnii. Relatarea faptelor se face la persoAna , a III-a si in mod obiectiv, de aceea autorul isi permite rareori sa exprime un punct de vedere personal (si atunci o face cu o mare retinere), putine fiind chiar abaterile de la consemnarile cronicii care i-a servit ca izvor.
Atitudinea si sentimentele sale sunt exprimate insa indirect, prin intermediul intamplarilor narate si al personajelor, care se caracterizeaza prin diversitate tipologica, incepand cu domnitorul Lapusneanu, doamna Ruxanda, vornicul Motoc si terminand cu Spancioc; Stroici si mitropolitul Teofan.
Intamplarile narate si personajele care participa la actiune constituie subiectul nuvelei riguros structurat in patru parti precedate de cate un moto: I. Daca voi nu ma vreti eu va vreau...; II. Ai sa dai sama, Doamna!; III. Capul lui Motoc vrem...; IV. De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu...
Prima parte, avand motoul Daca voi nu ma vreti eu va vreau, constituie expozitiunea nuvelei si n Alexandru Lapusneanu sosind in tara cu ajutor turcesc pentru a-l inlatura pe Tomsa si a ocupa din nou tronul Moldovei. El este intampinat de vornicul Motoc, de postelnicul Veverita, de spatarul Spancioc si de Stroici, care-i cer lui Lapusneanu sa se inapoieze, caci poporul nu-l vrea si nu-l iubeste. Hotarat sa puna ordine in tara si sa-i pedepseasca pe boierii lacomi si tradatori, domnitorul respinge categoric pretentiile celor patru boieri si promite ca va mantui tara.

Vazand atitudinea intransigenta a lui Lapusneanu, Motoc isi schimba optiunea, ii cere iertare si, ipocrit, il sfatuieste pe domnitor sa intre in tara doar cu oastea pamanteAna . Totodata, el il asigura de ajutorul multora dintre boieri, intelegand intentiile vornicului, domnitorul ii spune sincer parerea sa, dar ii fagaduieste ca va ucide, insinuand ca ii este trebuitor ca sa se usureze de blestemele norodului.
Aceasta prima parte contine si intriga actiunii, deoarece, pe langa conflictul declarat deschis dintre domnitor si boieri, este precizata si hotararea lui Lapusneanu de a izbavi tara de toate relele.
Partea a doua, cu motoul Ai sa dai sama, Doamna! contine desfasurarea actiunii, intrucat cuprinde intamplarile determinate de urcarea lui Lapusneanu pe tronul Moldovei. Astfel, Tomsa fuge in Muntenia, norodul il intampina pe noul domnitor cu bucurie si cu sperante, iar acesta incepe lupta impotriva boierilor care-l tradasera. El ii ucide fara mila de la cea mai mica plangere sau banuiala, ii deposedeaza de averi si, sfatuit si ajutat de Motoc, pune la cale noi razbunari. Doamna Ruxanda, induiosata de lacrimile vaduvelor si ale orfanilor si speriata de amenintarile unei vaduve, se hotaraste sa-i imbuneze inima crudului voievod si-i cere sa inceteze varsarile de sange. Lapusneanu ii promite cu cinism, ca de poimaine nu va mai vedea capete taiate si chiar a doua zi ii va da "un leac de frica".


In partea a treia, intitulata Capul lui Motoc vrem..., actiunea atinge punctul culminant si cuprinde, in esenta, scena decapitarii celor patruzeci si sapte de boieri si episodul uciderii lui Motoc de catre multime.
Initial, voievodul asista impreuna cu boierii si norodul la slujba de la Mitropolie, ca, apoi, adresanduli-se, sa recunoasca, cinic, crimele savarsite, motivandu-le prin binele si linistea tarii. El isi exprima apoi dorinta de a trai cu totii in pace si fratie si isi cere iertare multimii adunate, invitandu-i apoi pe boieri la un ospat la curte.


La ospatul de impacare, Lapusneanu porunceste sa fie omorati patruzeci si sapte de boieri. Capetele celor ucisi sunt asezate intr-o uriasa piramida, acesta fiind "leacul de frica," promis doamnei Ruxanda, care lesina vazand aceasta grozavie.
Ridicata de slujitorii scapati de la macel, o mare multime se adunase la palatul domnesc. Ea cerea capul vornicului Motoc, pe care-l considera vinovat de toate relele indurate. Crutat initial, Motoc este dat de domnitor pe mainile multimii dezlantuite, in ciuda rugamintilor lui disperate si astfel voievodul isi duce la indeplinire planul sau diabolic, singurii care scapa fiind Spancioc si Stroici.
Partea a patra, De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu, constituie deznodamantul actiunii, din care aflam ca timp de patru ani Lapusneanu nu mai taiase nici un boier, dar nascocise alte schingiuiri. Nelinistit ca Spancioc si Stroici trecusera Nistrul si nu putusera fi prinsi, domnitorul se muta in Cetatea Hotinului pentru a-i supraveghea de aproape, dar aici el se imbolnaveste grav si isi exprima dorinta de a se calugari. in timpul unei crize, mitropolitul, crezand ca voievodul se stinge, il calugareste, dandu-i numele de Paisie, si il proclama domn pe fiul lui Lapusneanu, Bogdan. Trezit din letargie si vazandu-se calugarit, Lapusneanu se infurie strigand:

"... de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu"- si-i ameninta pe toti din jurul sau, intre care se aflau doamna Ruxanda si Bogdan, fiul ei.
Spancioc si Stroici, inapoiati de curand, o indeamna pe doamna Ruxanda sa-i dea otrava, iar aceasta, speriata ca viata ei si a copilului sau este in primejdie si incurajata de mitropolitul Teofan, care-i promite iertarea lui Dumnezeu, savarseste actul criminal. Dupa scurt timp, voievodul moare in chinuri, in mainile calailor sai.
Nararea faptelor se face in mod obiectiv, respectand, in general, izvorul de la care s-a pornit, insa scriitorul isi ia cateva libertati in privinta unora dintre personaje (Tomsa, Spancioc, Stroici) si a actiunilor intreprinse de acestia, cu scopul de a asigura coerenta structurii narative si de a mentine intensitatea conflictului dintre domnitor si boieri. Totodata, punctul de vedere al scriitorului este rareori exprimat direct, si atunci cu totul intamplator, prin expresii ca "aceasta desantata cuvantare", "mediteaza vreo noua moarte", "a-si dezvalui uratul caracter", "dorul lui cel tiranic" etc.
Pe langa naratiune, care este modul de expunere predominant, autorul mai utilizeaza descrierea si dialogul, prima folosita si in inegalabilul portret pe care il realizeaza doamnei Ruxanda sau in reliefarea psihologiei maselor de tarani ridicati impotriva lui Motoc. Atat in naratiune, cat si in descriere sunt folosite numeroase arhaisme prin care scriitorul reda vestimentatia personajelor, obiceiurile, limbajul si atmosfera epocii evocate: "zobon", "benisel", "felendres", "slic", "jungher", "spahiu", "vornic", "aprod" etc.
Dialogul ocupa, de asemenea, un loc privilegiat in structura nuvelei, fiind una dintre modalitatile de seama prin care sunt reliefate trasaturile personajelor. De aceea, in functie de atitudinea si insusirile personajelor, el se poarta cand tensionat sau cinic, cand insinuant si ironic, cand sincer si disperat.
Acest mod de expunere se caracterizeaza si prin limbajul viu, colorat cu expresii, proverbe, metafore populare:

"trantori de care trebuie curatit stupul", "sa faca din tantar armasar", "lupul parul schimba dar naravul ba", "a arata asprime", "a se boci ca o muiere" etc.
Folosirea lui cu precadere in reliefarea insusirilor personajelor, mai ales ale lui Alexandru Lapusneanu, se explica prin faptul ca autorul pune accentul, ca in orice nuvela, asupra conflictului si a caracterizarii complexe a personajului principal, prezentat in evolutia sa.
Datorita complexitatii personajului principal, datorita conflictului puternic si tensionat, datorita unitatii compozitionale inchegate si echilibrate, nuvela Alexandru Lapusneanul poate fi alaturata marilor realizari din literatura universala, fapt ce l-a determinat pe George Calinescu sa afirme ca ea "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale".


Valoarea ei incontestabila este dovedita si de faptul ca i-a ispitit pe multi alti scriitori de a o folosi ca izvor de inspiratie pentru creatiile lor: Mihai Eminescu, Ion Pillat sau George Mihail Zamfirescu.