Costache
Negruzzi a abordat in scrierile sale si tema istorica, dovada
fiind cunoscutele opere literare
Sobieski si romanii sl Alexandru Lapusneanul. Prin ultima dintre
ele, datorita valorii ei, autorul a creat modelul nuvelei in literatura romana .
Daca
nuvela este o opera epica cu o actiune mai intinsa, cu un singur fir
narativ, cu un conflict concentrat si cu o actiune mai complicata la
care participa mai multe personaje prezentate in mediul lor de viata
si caracterizate complex, toate aceste trasaturi le vom intalni si in
opera literara Alexandru Lapusneanul.
Fiind
o nuvela si, implicit, o opera epica, modul de expunere predominant
este naratiunea, prin
intermediul careia autorul relateaza un st de intamplari, incepand
cu sosirea lui Lapusneanu in tara inaintea celei de-a doua domnii si
terminand cu moartea sa tragica.
Ca in orice opera epica, spatiul si timpul actiunii sunt bine
precizate, intamplarile petrecandu-se fie in apropiere de Tecuci,
fie la curtea domneasca, in biserica sau in Cetatea Hotinului, de-a
lungul intregii sale domnii. Relatarea
faptelor se face la persoAna a IlI-a si in mod obiectiv si de aceea
autorul isi permite rareori sa exprime un punct de vedere personal
(si atunci o face cu o mare retinere),
putine fiind chiar abaterile de la consemnarile cronicii care i-a servit
ca izvor. Atitudinea
si sentimentele sale sunt exprimate insa indirect, prin intermediul
intamplarilor narate si al personajelor care se caracterizeaza prin
diversitate tipologica, incepand cu domnitorul Lapusneanu, doamna Ruxanda,
vornicul Motoc si terminand cu Spancioc, Stroici si mitropolitul Teofan.
Intamplarile
narate si personajele care participa la actiune constituie subiectul
nuvelei riguros structurat in patru partiprecedate de cate un
moto.
Actiunea este mai complicata decat a schitei, dar este lineara, pentru ca autorul infatiseaza mai intai sosirea lui Lapusneanu si discutia cu delegatia de boieri (expozitiunea), ca apoi, in urma refuzului, sa se urce pe tronul tarii (intriga) si sa porneasca lupta impotriva boierilor tradatori (desfasurarea actiunii) care culmineaza cu uciderea celor 47 de boieri, la asa-zisul ospat de impacare. Voievodul il pedepseste si pe Motoc, dar apoi se imbolnaveste si isi primeste pedeapsa pentru faptele sale de la Spancioc si Stroici, doi dintre boierii fugari peste Nistru si care o indeamna pe doamna Ruxanda sa-l otraveasca pe Lapusneanu (deznodamantul).
Actiunea este mai intinsa, pentru ca se si petrece in locuri diferite si infatiseaza mai multe intamplari petrecute intr-o perioada mai mare de timp. De aceea, ca in orice nuvela, exista aici si
conflicte puternice - cum este cel dintre domnitor si boieri - care antreneaza un alt conflict, intre voievod si doamna Ruxanda, precum si
un numar mai mare de personaje principale (Alexandru Lapusneanu), secundare (doamna Ruxanda, Motoc, Spancioc, Stroici), episodice (mitropolitul, Bogdan), acestor personaje individuale adaugandu-li-se un personaj colectiv - multimea care cere capul lui Motoc.
Fiind o nuvela, si in aceasta opera accentul
cade pe evidentierea complexitatii personajului principal care il intruchipeaza pe tiranul crud si sangeros, razbunator si viclean. El nu este insa o simpla bruta insetata de sange, caci este lucid, prevazator, dar si orgolios, darz si neabatut in hotararile sale.
Este fin psiholog, dovedeste abilitate politica, insa este totodata crud, violent, brutal, ucigand fara mila. Astfel, prin aceste insusiri, uneori opuse, autorul creioneaza un personaj complex, memorabil tocmai prin complexitatea lui.
Ca in orice nuvela,
nararea faptelor se face in mod obiectiv, respectand, in general, izvorul de la care s-a pornit, insa scriitorul isi ia cateva libertati in privinta unora dintre personaje (Tomsa, Spancioc, Stroici) si a actiunilor intreprinse de acestia, cu scopul de a asigura coerenta structurii narative si de a mentine intensitatea conflictului dintre domnitori si boieri.
Pe langa naratiune, care este modul de expunere predominant, autorul mai utilizeaza descrierea si dialogul,
prima folosita si in inegalabilul portret pe care il realizeaza doamnei Ruxanda sau in reliefarea psihologiei maselor de tarani ridicati impotriva lui Motoc. Atat in naratiune, cat si in descriere, sunt folosite numeroase
arhaisme prin care scriitorul oglindeste vestimentatia personajelor, obiceiurile, limbajul si atmosfera epocii evocate:
"zobon", "benisel", "felendres", "slic", "jungher", "spahiu", "vornic", "aprod" etc.
Dialogul ocupa, de asemenea, un loc privilegiat in structura nuvelei, fiind una dintre modalitatile de seama prin care sunt reliefate trasaturile personajelor. De aceea, in functie de atitudinea si insusirile personajelor, el se poarta cand tensionat sau cinic, cand insinuant si ironic, cand sincer si disperat.
Datorita
imbinarii modurilor de expunere, a complexitatii personajului principal,
a actiunii mai ample si tensionate, prin conflictul principal, opera
literara
Alexandru Lapusneanul ilustreaza in mod convingator
specia literara a nuvelei, in general, si a celei istorice, in special.