Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








Constantin Noica (1909-1987) este unul dintre cei mai originali filozofi romani din a doua jumatate a secolului XX. Din intinderea operei sale, fac parte "Mathesis sau bucuriile simple" (1934), "Concepte deschise in istoria filosofiei Ia Descartes, Leibniz si Kant" (1936), "Viata si filosofia lui Descartes" (1937), "De Caelo" (1938), "Schita pentru istoria lui cum e cu putinta ceva nou" (1940), "Doua introduceri si o trecere prin idealism" (1943), "Jurnal filosofic" (1944), "Fenomenologia spiritului de Hegel istorisita de..."

(1962), "Douazeci si sapte trepte ale realului" (1968), "Platon: Lysis (Eseu despre intelesul grec al dragostei de oameni si lucruri)" (1969), "Rostirea filosofica romaneasca" (1970), "Creatie si frumos in rostirea romaneasca" (1973), "Eminescu sau ganduri despre omul deplin al culturii romanesti" (1975), "Despartirea de Goethe" (1976), "Sentimentul romanesc al fiintei" (1978), "Povestiri despre om. Dupa o carte a lui Hegel" (1980), "Devenirea intru fiinta" (1981), "Trei introduceri la devenirea intru fiinta" (1984), "Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca" (1987), "Pagini despre sufletul romanesc" (1991), "Eseuri de duminica" (1992).
Noica este constructorul unei matrice a spiritualitatii romanesti, in acelasi mod in care Blaga propunea un spatiu mioritic, analizand cuvintele limbii pentru a le descoperi noi valente. Din aceasta vecinatate, Noica si-a putut selecta timbrul original.

Dorul este un concept esential al naturii spiritului romanesc, fara de care acesta nu poate exista: celelalte limbi nu contin atat de mult concentrat si cu aceeasi semnificatie acest cuvant. Orizontul deschis de anumite cuvinte este primar in definirea fiintei. Caracteristici ale operei lui Noica sunt simplitatea si armonia.


Introducere la dor

Meditatiile depre cuvantul dor imbraca, la Constantin Noica, forme eseistice remarcabile. Potrivit filozofului, cultura romana se traduce prin existenta unei spiritualitati extraordinare, cizelate in forme deosebite "prin cuvintele noastre", invocarea cuvantului "dor" fiind una dintre aceste dovezi. Dar cuvantul odata invocat, omul este cuprins de o sfiala de dincolo de lume, ca in fata unui act hierofanic. Pentru ca acest cuvant cuprinde esenta fara de seaman a unei grandori sfinte:





"Si trebuie sa ceri iertare zeilor bunului-gust, ca sa mai poti spune un cuvant in aceasta materie, sau gandirii exacte, pentru tot ce e vag, insesizabil si de neiertat sentimental, in continutul cuvintelor dor".

Dorul reprezinta un summum a ceea ce nu se poate exprima, a inefabilului, a lucrurilor de dincolo de lume, o adevarata Fata MorgAna a vremurilor noi. Iluzia cuvantului creeaza adevarate punti de legatura intre transcendent si concret. in fond, cuvantul dor reprezinta arhetipul Logosului, in care s-a "contopit... durerea, de unde si vine cuvantul, cu placerea, crescuta din durere nu pricepi bine cum."

Alte limbi au capacitati de a compune cuvintele mult mai avansate, cum se intampla cu greaca moderna sau cu limba germana :

"iei doua cuvinte, le alipesti unul de altul, si scoti un al treilea."

Astfel, in greaca, din prietenie si dusmanie se obtine "philoneikia", "prietenie de dusmanie", iar din Schnen, "nazuire" si "Sucht", se obtine "Sehnsucht", cuvinte care nu au aceeasi putere ca "dorul" romanesc. Cuvantul "Sehnsucht" ar insemna "cautare. de negasire".

in limba romana nu exista expresii ca aceste "cautare de negasire" sau "placere de durere", asa cum nu exista nici "in de-lege-datatoriu" sau "maregraitoriu".

Cuvintele romanesti sunt esentializate, au o spatialitate sonora redusa, concentrand o experienta de veacuri, fiind formate nu prin uniune, ci fara o "cununie exterioara", "din cea neispitita nunta" a logosului initial.
Cuvantul dor exprima aceeasi stare primordiala a logosului, intraductibil in limbajul obisnuit, pentru ca el contine urma inefabilului, a lucrului situat dincolo de limite. in toate cuvintele se simte aceasta radacina indepartata, atat in cuvintele de creatie, cat si in cele care exprima categorii ale uratului, la fel cum facerea se combina cu nefacerea:

"faptura sau intruchipare, ispitire, alcatuire, intocmire, a zidi, a fauri, a dura, a savarsi, a sfarsi, desavarsi, chip sau inchipuire, si cine stie cate altele vor mai veni sa ne cheme catre ele".


Acest inimitabil cuvant cuprinde in el o frecventa primordiala, imperceptibila la prima vedere, care incearca sa sensibilizeze pana si creierele cele mai nedotate. Zona de manifestare a cuvantului se extinde asupra unor adevarate campuri logice, fiecare din ele cu domeniul sau de manifestare specific. Dincolo de faptul de a deschide un univers semantic, cuvantul dor deschide o cale spre primordialitate, spre incercarea de a reface toposul originar al realitatii transfigurate prin gand sau prin sunet fara piedici.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate