Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact









"Patul lui Procust" (1933) este un roman cu tema existentiala, avand in prim-plan conditia umila a intelectualului, a omului superior in general, intr-o societate meschina, lipsita de idealuri. Simbolul patului lui Procust este luat din mitologia greaca, personajul antic fiind un talhar urias, care ii supunea la chinuri pe trecatorii pe drumul catre atena: ii silea sa se culce intr-un pat de arama si, daca erau mai lungi, ii scurta de cap si de picioare, iar, daca erau mai scunzi, ii lungea, zdrobindu-le oasele cu un ciocan. Capcaunul mitologic este un simbol care se opune drumului spre cunoastere, spre adevar, omul trebuind sa se supuna sablonului, formei rigide, fixe, statuata de un "pat al lui Procust".

Uriasul (semnificand in roman insasi societatea burgheza) va fi infrant de eroul grec Tezeu. Romanul poate fi considerat realist, prin sugestiile critice ale autorului, simbolist, prin semnificatiile date de scriitor, clasic, prin mitul antic, cu note expresioniste, prin problematica si conceptia constiintei.

Drama constiintei poetului si ziaristului Ladima este prezentata prin viziunea a trei personaje diferite, doamna T., Fred Vasilescu si actrita ratata Emilia Rachitaru. Textul Doamnei T., constand din trei scrisori, este liric, feminin, cald, optimist, dintr-un anumit punct de vedere semanand cu cel din "Legaturile primejdioase", de Laclos. Textul lui Fred Vasilescu este intitulat "intr-o noapte de august" si este construit dupa regula celor trei unitati clasice: de spatiu, de timp si de actiune. Textul autorului, justificand teoria autenticitatii, promovata insistent de Camil Petrescu, este alcatuit din note false, jurnale de calatorie, fragmente de articole, poezii ale lui George Demetru Ladima.

Textul doamnei T. prezinta relatia amoroasa dintre ea si un domn X, identificat in Fred Vasilescu, si cuprinde in acelasi timp amintiri de pe vremea cand era eleva. Pretextul intalnirii cu un fost prieten include, la fel ca in romanul lui Proust "in cautarea timpului pierdut", episoade din timpul adolescentei, cand el o iubea si ameninta ca se va sinucide din cauza ei, pentru ca urma sa se marite cu un inginer. Alte asociatii ale memoriei sunt realizate impresionist:

"nu-mi place sa fiu vazuta in tovarasia unor barbati mizeri ca infatisare, cu ghetele scalciate, cu mainile neingrijite".

.
Textul lui Fred include mai multe voci narative sau reflectoare, mai multe ideologii si este construit plurilingvist. Vocea lui Fred exprima acel hedonic mod de viata carpe diem, personajul devenind, din acest punct de vedere tragic, pentru ca nu are la dispozitie un timp mai indelungat pentru placeri. Ladima apare prin reflectare multipla in constiinta celor care l-au cunoscut, recuperat din textul scrisorilor, al poeziilor si al articolelor din revista "Veacul", lovit de grosolania lui Nae Gheorghidiu, care-l supune la umilinte greu descriptibile. Delicatetea il va face sa-si motiveze sinuciderea (determinata de stramtorare materiala) intr-o scrisoare adresata doamnei T.
Jurnalul Emiliei Rachitaru dezvaluie o femeie vulgara, nimfomana , care se crede actrita. Vocea procurorului este rece, dand o motivatie realista sinuciderii lui Ladima, vocea Penciulescu este a unui profitor si parazit, vocea Cibanoiu este a unui teozof. Fred Vasilescu aspira sa intre in Jokey Club, dar nu reuseste si atunci vrea sa devina un as al aviatiei romane, dar in cele din urma se prabuseste cu avionul pe care il pilota. Moartea lui este dubioasa, ar putea constitui un "act gratuit", nejustificat in planul romanului.
autorul fictiv isi propune sa realizeze o unificare a celorlalte texte, din care se constituie portretele complexe ale personajelor. Astfel, imaginea lui Vasilescu este construita din straturi succesive, despre el ramanand imaginea unui om de lume, indragostit de doamna T.; fara principii morale insa in relatia cu Emilia Rachitaru. Textul autorului reproduce articole si poezii ale lui Ladima, in revista "Veacul":

"Parafa", "Cer final", "Samarcanda", "Patul lui Procust",
ce da, in mod simbolic, titlul romanului. Simularea actului creator este o incercare de a discuta conceptele moderne de catharsis, mimesis, poezie pura, lucru facut de Luigi Pirandello in "Sase personaje in cautarea autorului".



Romanul, pe langa mixajul de texte proprii fiecarui personaj, are si note de subsol apartinand scriitorului, cu informatii abundente, care pun in evidenta o viziune aparte asupra lumii si mai ales conceptia estetica a lui Camil Petrescu, axata pe ideea autenticitatii in literatura. Personajul central, George Demetru Ladima, este un pamfletar neobosit, gata sa darame societatea burgheza, opus prin conceptii lui Fred Vasilescu, personaj facil, facand parte din "societatea inalta", din "high-life"-ul bucurestean. Vocea auctoriala intervine de mai multe ori in planul romanului, atunci cand Fred Vasilescu il intreaba pe Nae Gheorghidiu de ce poetul nu este acceptat in randul oligarhiei financiare:

"Tanarul Fred Vasilescu, fiul unui industrias de mai bine de o suta de ori milionar, nu stie, pare-se, sensul perfect conturat si fara echivoc al acestui cuvant in romaneste, el care la 22 de ani era atasat la legatia din Londra (probabil ca isi inchipuia ca pe baza meritelor proprii), ca sa fie apoi mutat la Geneva, in timp ce atati dintre camarazii sai, cu aceeasi vechime si cu un plus de examene, faceau oficiul de copisti in Palatul lui Sturza.

Prin urmare, nu se stie ca romanii se impart in doua clase distincte: oameni si ceilalti. Un om e cel care are existenta civila, adica isi poate valorifica si supravalorifica orice merit, caci i se face credit prin simpla prezenta, pe cand ceilalti nici nu sunt incercati. El participa din privilegiul unei foarte restranse categorii. (Sunt vreo cateva mii de oameni in Romania, la 18 milioane de locuitori)."


Naratiunea apare ca urmare a faptului ca doua personaje, doamna T. si Fred Vasilescu, sunt invitate sa-si povesteasca singure viata, dupa procedeul romantic al "caietelor gasite", greselile de scriere nefiind esentiale in redarea unei perspective asupra vietii:

"Un scriitor e un om care exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie."

Stilul anticalofil al scriitorului se traduce tocmai prin aceasta lipsa de preocupare pentru efecte estetice cautate, iar subiectului i se cere un efort maxim de redare a "frame"-ului imortalizat:

"povesteste-mi totul in scris. Mai mult decat intamplarea insasi, care nu poate fi mai extraordinara, orice ai spune, decat un razboi, m-ar interesa amanunte, mai ales cadrul, atmosfera si materialul intamplarii [...] alunecusurile din condei, digresiile."

Despre roman, scriitorul va observa, intr-un interviu:

"in sens strict, actiunea are loc intr-un pat. insa, pe cale de amintire si de documentare, urmareste realizarea unei ambiante, care imbratiseaza viata literara, gazetareasca, politica si financiara, asa cum era - si in «Ultima noapte de dragoste,...», al carui spirit il continua."

Patru personaje ocupa, in simetria romanului, un loc central: Ladima, doamna T., Fred Vasilescu si Emilia. Alte personaje sunt preluate din "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", cum se intampla in cazul lui Nae Gheorghidiu si al lui Tanase Vasilescu "lumanararul".

Fred Vasilescu este fiul lui Tanase "lumanararul" si face parte din marea burghezie, participand la sedintele fostilor liberali de la guvernare. Despre Ladima are la inceput o impresie proasta: era un "tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plutonier, cu mansete scrobite ca doua burlane."

Totusi, el se imprieteneste cu Ladima din nevoi pur intelectuale, iar calatoria cu el "poate insemna o bucurie scazuta, grea, mai adanca decat o calatorie la Londra".

Pe Fred Vasilescu il preocupa, in mod insistent, faptul ca Ladima este interesat de o femeie atat de banala ca Emilia Rachitaru, neavand "vocabular analitic", placida si "normala ca un scris de dictando".

Sfarsitul lui Fred Vasilescu este brusc, un "act gratuit", in stil gidian:

"incercase, profitand de toamna prelungita, sa bata recordul lumii de viteza pe 500 de kilometri, pe un avion romanesc din propria lor productie. Desi vremea era putin schimbata, nu renuntase la zbor. Avea de facut trei circuituri deasupra Baraganului, ca sa totalizeze kilometrii necesari. Dupa intaiul, s-a rasturnat incercand sa aterizeze din motive nebanuite, pe care avea poate sa le lamureasca ancheta. Impresia produsa de moartea lui a fost adancita si de faptul ca, abia cu doua saptamani inainte, se prabusise un tanar locotenent, alt as stralucit al aviatiei romanesti."

Redarea exacta a realitatii, in stil proustian, il preocupa pe scriitor in cel mai inalt grad. Astfel, el vrea sa aduca "o atmosfera de autenticitate, halucinanta, nemaiintalnita la alt autor".

Romanul lui Camil Petrescu este o constructie "rationalista, deductiva, apodictica, tipizanta."

Despre autor, Camil Petrescu crede ca "e mai intai un om omniprezent, omniscient. Casele par pentru el fara coperisuri, distantele nu mai exista, departarea in vreme de asemeni nu. in timp ce pune sa-ti Vorbeasca un personaj, el iti spune la acelasi aliniat unde se gasesc si celelalte personaje, ce fac, ce gandesc exact, ce nazuiesc, ce raspuns planuiesc."





Memoria involuntara se manifesta in momentul in care Fred Vasilescu se afla in budoarul actritei de conditie usoara Emilia Rachitaru si o pune pe aceasta sa raspunda intrebarilor, aparent dezinteresat. Pentru Emilia, Ladima se compara cu un Falstaff din piesa de teatru "Nevestele vesele din Windsor".

Personajele imaginate de Camil Petrescu sunt exceptionale, dupa cum se exprima insusi scriitorul:

"Romanul nu poate fi decat o intamplare cu oameni exceptionali. Ciocnirile intre cotigi n-au nici o importanta, cele dintre masinile mari, dintre locomotive, zguduie [...]. in al doilea rand, romanul trebuie sa mearga in profunzimile psihicului."



Romanul ramane expresionist, prezentand degradarea lumii, decaderea oamenilor,, ajunsi pe pragul cel mai de jos al existentei (Ladima se sinucide, Vasilescu moare intr-un accident), fiind alcatuit din colaje in care imaginile sunt prezentate diferit. Astfel, Ladima, initial demn, orgolios, bataios la conducerea redactiei "Veacul", devine conciliant si supus in momentul cand isi pierde slujba. Nae Gheorghidiu l-a manevrat cu grija si, dupa campania de presa pe care-o desfasoara Ladima, este reprimit in partidul liberal, pentru a nu demasca intreaga coruptie si afacerile clandestine. Pus sa-i laude pe cei atacati pana atunci, el isi da demisia, facandu-se vinovat de prea mult idealism intr-o societate in care fiecare om, inclusiv cei bogati, au un pret. Relatia cu Emilia urmeaza acelasi idealism: el incearca sa o modeleze dupa propriile convingeri, uitand ca este o femeie usoara, materialista, de o extractie joasa. Personajele intalnite in roman fac parte din galeria ratatilor, pentru ca se conduc dupa principii mercantile, iar frumusetea morala si fizica a fiintei se cheltuieste in intrigi fara insemnatate.

Romanul "Patul lui Procust" are o structura complicata, fractalica, alcatuita din mii de impresii, relatate de diversi naratori, din care se recompune o imagine cat mai exacta a vietii personajelor, Fred Vasilescu, doamna T. sau Ladima. Stilul implica folosirea persoanei intai, o modalitate de exprimare folosita in cazul literaturii subiective. Ladima iubeste o actrita vulgara, folosita ca paravan de alte persoane pentru afacerile lor amoroase, apoi se sinucide din cauze obscure, morale sau materiale, desi alaturi de el se gaseste o mare suma de bani. Romanul se constituie ca un puzzle, din care sunt reconstituite vietile mai multor personaje, povestea de dragoste dintre doamna T. si Fred Vasilescu, mort in urma unui accident aviatic, si Ladima si Emilia Rachitaru, o actrita triviala. Fragmentul din manual reconstituie scrisorile lui Ladima catre Emilia Rachitaru, citite de Fred, aflat intr-o dupa-amiaza acasa la actrita, intercalate cu amintirile acestuia provocate de intamplarile evocate fragmentar. Biletele lui Ladima contin promisiunile de a-i gasi Emiliei un rol de actrita, care nu se adeveresc insa niciodata, desi par a fi destul de convingatoare:

"am vorbit cu regizorul sa-ti dea sa dublezi pe Portia din Shylock. E, pe la sase, la teatru".

Regizorul se dovedeste a fi Soare Z. Soare, personaj real din perioada interbelica, dar acesta spune ca habar nu are de o astfel de promisiune, fiind probabil o pacaleala, "haloimasuri" de Sfantul Dumitru. Un alt bilet contine aceleasi promisiuni vane:

"Draga Emy, ieri am intalnit la teatru pe autorul Sufletelor tari, care mi-a spus ca nu te cunoaste, dar ca in principiu nu are nimic de obiectat daca vrei sa dublezi pe doamna Filotti..."

.
Evocarea zilei de Sfantul Dumitru ii trezeste insa lui Fred amintiri de pe vremea cand cei doi se cunoscusera la Derby:

"Iata ce facea deci Ladima, care-mi aparea din neant parca, la 26 octombrie, cand firele noastre s-au intretaiat iar. Alerga dupa regizorii Teatrului National."

Ladima are obiceiul de a merge prin cafenele si de a cutreiera mahalale cand toti ceilalti dorm. Aparitia lui Ladima este ciudata, mai ales ca, in acel moment al zilei, Calea Dorobantilor nu este circulata, iar masinile trec la vreo cincizeci de pasi de drum. Fred plange dintr-un motiv anume, stand in fata casei doamnei pentru care se batuse in duel cu strainul, identificat acum in persoAna lui Ladima. Fred are o obsesie pentru doamna aceasta, pe care o supraveghease la Movila si careia ii spusese vorbe atat de grele acolo, nesuportand s-o vada cu alti barbati. Fred se intreaba daca nu cumva femeia este cu vreun barbat, conchizand ca nu este, din moment ce in camera nu se simte nici o miscare, iar lampa este aprinsa:

"Daca ar fi un barbat inauntru ar fi( oarecare miscare in camera..."

.
"Frame"-ul este desprins din povestirea generata de scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste la Emilia, in timp ce isi bea cafeaua rece si o incita pe actrita, in mod subtil, la noi destainuiri, desi aceasta e "de o siretenie frusta."

Fred isi continua rememorarea intamplarii din ziua de Sfantul Dumitru, cand il invita pe Ladima la Sinaia. Toamna era bogata, provocand o adevarata senzatie de reverie in mijlocul naturii:

"E o melancolie limpede, regala, in aceste vile splendide si goale, in soarele acesta care lumineaza viu, dar slab, bulevardele."

Melancolia vietii la tara aduce aminte de tablourile flamboiante, diferite de melancolia mizera a Bucurestilor.

O alta scrisoare este datata in ziua cand Emilia debuteaza pe scena, insa fara un succes notabil:

"N-avem noroc, Emy... Ma mir ca au venit si cele cincizeci-saizeci de persoane care au fost in sala. Daca insa cu astfel de sala iei aplauze la scena deschisa, insemneaza ca esti o artista exceptionala... Toti ochii erau inlacramati cand ai strigat cu fata contorsionata de durere, cu pumnii stransi... cu pieptul afara..."

Dupa ce piesa se termina, Ladima o asteapta in zadar, timp indelungat, intr-o berarie, pe femeia care, vazandu-si scopul atins, acum il ignora. Ultima scrisoare a celui abandonat provoaca umezirea ochilor lui Fred:

"...Pe a.L. Am vazut-o cand a plecat, si pe Ciprian, si pe ceilalti. As fi fost atat de fericit, Emy, sa bem impreuna un pahar de vin, ca sa sarbatorim seara asta atat de asteptata... Atat de greu pregatita... Suradeam singur, in gand, la nadejdea asta... Valeria imi spune ca erai obosita si ca te-ai culcat fara sa mananci chiar. Emy draga, iti las aci un mic dar... E o cruciulita pe care o am de la mama. As vrea sa insemn cu ceva seara asta de succes din viata ta... Niciodata nu m-as fi despartit de ea... dar de gatul tau isi pastreaza frumusetea gandului care mi-a daruit-o. Mama ar fi bucuroasa s-o stie la tine."

Capitolul "intr-o dupa-a miaza de august" surprinde imaginea barbatului care sufera o deceptie in dragoste:

"acum doi ani, cel dintai revelion pe care nu-l faceam impreuna ne gasea certati, despartiti de mai mult de patru luni..."

. Pentru a micsora intr-un fel distanta,intre cei doi, Fred Vasilescu ii cumpara doamnei T. o bratara de platina cu diamante, "acuta din opt dreptunghiuri de marimea unui mic ceasornic", cu o valoare de 800 000 de lei. Femeia este asteptata in fata magazinului, prilej pentru toti cunoscutii sa-l tachineze pe aventurier, gandindu-se ca asteapta o midineta. Doamna T. este descrisa in culori diafane, tremuratoare, inaintand timid prin zapada:

"Cand a trecut pe langa mine, in mantoul de taupe, rotunjit, castaniu-verzui, cald, de simteam o pornire nebuna sa-l mangai, sa-mi lipesc obrajii de el, am inghetat."

Femeia va fi urmarita cu masina, pentru ca in cele din urma sa fie claxonata. Fiecare dintre cei doi incearca sa-si ofere unul celuilalt cate un dar. in fata, la Riegler, cei doi se opresc, iar barbatul incearca sa disimuleze faptul ca bratara fusese comandata dinainte. Cecul de 800 000 de lei este lasat la vedere, pentru ca nimeni sa nu o pacaleasca si sa-i ceara bijuteria cu un pret mai mic.

O alta secventa a romanului cuprinde scrisorile lui Ladima catre Emilia Rachitaru. intr-una dintre ele, cauta sa explice faptul ca nu mai este primit la nici o gazeta, fiind silit sa scrie poezii ca sa supravietuiasca. Emilia il ignora pe Ladima, dupa ce acesta isi pierde bruma de influenta de la ziar: il lasa la un moment dat sa o astepte un ceas si jumatate la "Lux", in timp ce ea se plimba cu un grec de la banca, Micropolu. Cu toate acestea, Ladima nu se supara, desi tonul este sarcastic:

"Fireste, imi era greu sa-mi inchipui odinioara ca as putea astepta la poarta unei femei pana i se incheie amantul - probabil intamplator - la pantaloni, dar acum vad ca nu moare nimeni din asta."



Portretul Emiliei, alcatuit de Fred Vasilescu, infatiseaza o femeie destul de grasa, cu forme rubensiene:

"Coapsele, largite de sprijinirea pe pulpe, aproape s-au lipit in fata si fiecare din ele a facut parca un satelit de pulpa, lipit de-a lungul ei. Carliontii din mijloc, aurii, au disparut, caci pernita de grasime de deasupra lor s-a lasat putin in jos. La fel si sanii care devin gutui atarnate, iar spatele i s-a lamurit in desfacerea soldurilor, ca un spate de cal tanar."

Fragmentul sfarseste, in mod simbolic, cu strangerea scrisorilor, inchizandu-se astfel spatiul narativ ca o carte reala asezata din nou in raftul bibliotecii.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate