Adept al autenticitatii fara rezerve in literatura, al experientei directe si al tehnicilor narative moderne, Camil Petrescu isi ia ca model si ca reper demonstrativ opera lui Marcel Proust, avand convingerea ca scriitorul francez are un "datum" al creatiei totale, al artei-infinitezimale de a descrie realitatea si experientele cele mai intime. Eseistul roman are intuitia de a aseza la baza operei scriitorului francez esenta filozofiei bergsoniene, durata concreta, in fluxul ei nestavilit, timpul devenind dimensiunea esentiala a operei lui Proust. Descriptia prezentului se face prin intermediul fluxului constiintei, tehnica narativa cu totul noua, opusa ubicuitatii si atotprezentei scriitorului, Camil Petrescu demonstrand lipsa de autenticitate a romanului traditional printr-o secventa narativa care poate figura atat intr-un roman, cat si intr-o piesa de teatru:
"Mary il privea furioasa. Simtea limpede ca nu l-a iubit niciodata, dar ii fu sila sa spuie. ii sopti numai sec:
- Te-ai intalnit cu ea aseara la teatru!
Georges se gandi ca ar fi de prisos sa o minta. De altfel el stia ca ea sufera si fara motiv.. .Voi deci sa marturiseasca, dar se trezi mintind cu seninatate.
- Nici n-am fost aseara la teatru, ii spuse el, pe cand revedea in minte pe Lucia.
Mary ar fi vrut sa-l palmuiasca. isi aminti insa de scena de acum o saptamana si se tranti furioasa in fotoliu."

Exemplul aceasta demonstreaza cel mai clar ca scriitorul "obiectiv" patrunde si in mintea femeii, dar si a barbatului si, in plus, stie ce gandesc acestia.

Pentru a se evita omniscienta autorului, se poate lua ca exemplu "romanul de saisprezece volume al lui Proust", care este scris la persoAna intai. Autorul nu stie mai mult decat personajul-evocator sau decat oricare alt om din societate, prezentand, intr-un anume "perspectivism" oferit de fluxul constiintei, fapt ce inlatura ideea de artificialitate a operei literare, printr-un spor de autenticitate. in aceasta maniera literara, Marcel Proust scrie trei mii de pagini in care reflecta o lume diversa, Franta timp de cincizeci de ani, o existenta concreta, desi dintr-o perspectiva farmaceutica. Fata de romanul vechi, care isi alege un personaj, ii pune un reflector deasupra capului, il adapteaza unitatii de actiune, apoi il determina sa fie un "un print mostenitor de situatii", tehnica lui Proust este originala, descriind doar prezentul in asociatiile temporale cele mai neasteptate. Aceasta a fost folosita si de un celebru romancier irlandez (James Joyce), care a infatisat tot ceea ce se intampla in decursul a numai douazeci si patru de ore. Prezentul impune "imagini, nazuinte, afirmatii, negari absolute", iar in fluxul curent exista si amintiri voluntare, nu numai cele involuntare. O alta problema este a memoriei involuntare, care nu se dirijeaza dupa principii estetice, nu urmeaza un anume plan. Memoria se coloreaza intr-o adanca amprenta afectiva, in timp ce simpla asociere devine "penibila", cum se intampla in cazul lui Joyce. "Memoria involuntara" este singurul instrument absolut necesar in constructia unui roman, in functie de fluxul amintirilor dimensionandu-se si spatiul narativ. in 1913, Marcel Proust anunta, de pilda, trei volume din romanul "A la recherche du temps perdu":


"Du cate de chez Swann", "Le cote" de Guermantes", "Le temps retrouv", dar in 1916, el va mai anunta patru volume, apoi inca sase, pentru ca totalul final sa fie de saisprezece volume. Primul, "Du c6te" de chez Swann", s-a "dublat", al doilea, "Le temps retrouv6", a ramas in forma initiala, iar "Le cot6 de Guermantes" s-a scindat in doua parti, din care "Sodome et Gomorrhe » a avut el insusi alte doua parti, rezultand deci pe ansamblu trei volume. Momentul corectarii spalturilor tipografice devenea la Proust un nou proces de creatie si aceste adaosuri se transformau in noi volume: spre exemplu, intre subiect si predicat, interveneau alte zece propozitii secundare. Criticii erau socati de aceasta necorelare a continutulufccu structura clasica; Paul Souday scria:

"Mi se pare, spunea el, ca marele volum al d-lui Marcel Proust (Swann a aparut in 1913 intr-un singur volum) nu e compus, ca e tot atata de lipsit de masura pe cat e de haotic. Ce lungimi teribile in povestirea batranei bone, a matusii maniace, «fiinta foarte insignifianta».
«Un amour de Swann», care ocupa o treime din carte, nu e decat o imensa digresiune inutila: si cate episoade in acest episod."


Paul Souday era insa un rationalist, descendent al lui Malherbe, calofil si adept al "economiei scrisului".

Pentru Camil Petrescu este comica acceptiunea "sa spui cat mai mult in cat mai putine cuvinte", semanand cu incercarea unui domn genial de a scrie Biblia pe o carte postala. Sau cu propunerea unui moldovean de a reduce "El-Zorab" la urmatoarea strofa:

"La pasa vine un arab
Sa vanda pe El-Zorab.
Arabul s-o maniet
Si pe cal l-o taiet."

Aceeasi usuratate se observa si in "tehnica herinetismului rebusian", "care e plin de toate sugestiile existentei organice, ca firele unei radacini smulse de pamant si ganganii..."

. Personajele lui Proust sunt astfel construite printr-o tehnica specifica, diferita de a romanului traditional, marcand definitiv structurile narative ale secolului douazeci.