Tudor Vianu observa ca, iubitor de indelungi drumuri prin sal­baticia naturii, Calistrat Hogas poarta in peregrinarile lui "sufletul unui om civilizat".

Dorea sa spuna ca Hogas nu apartine naturii, ci o descopera cu uimirea omului de cultura. Universul prozei sale este peisajul Moldovei, dominant de imaginea montAna a tinutului Neamt. Hiperbola, comparatia hiperbolica, epitetul general sau a-legoria sint procedeele cele mai frecvente ale acestui autor pentru care privelistile au intotdeauna dimensiuni grandioase. Nu exista o individualizare a peisajului, ci, ca si la Negruzzi sau Filimon, o descriere a "peisajului general".

Textul Singur face parte din volumul In muntii Neamtului. Pro­zatorul surprinde monumentalitatea peisajelor, enorma bogatie vegetala si, mai ales; grandoarea geologica, ca urmare a unei viziuni personale asupra naturii. Peisajul nu apare in opera foarte apropiat de imaginea lui reala, ci ca un spatiu exotic aproape, transfigurat intr-atit de calatorul Hogas, incit acesta apare ca un explorator intr-o regiune salbatica (cum observa, in marea sa Istorie a litera­turii romane, G. Calinescu). Nu avem numai privelistea locurilor, ci si imaginea persoanei pe care o insotim in drumetie. Desi relieful -stilistic aminteste de texte mai vechi, de o traditie literara iesita din uz la data cind scria Hogas, totusi umorul tonic si autoironia fac nu numai accesibile, dar si atragatoare, complicatele arabescuri stilistice chiar pentru cititorul tinar de azi. i1f165ic16ycm

In Singur este infatisata o furtuna in munti. Pentru a realiza tabloul naturii dezlantuite, scriitorul recurge la maniera picturala a observatiei, care subordoneaza senzatiile reliefului si culorii. Ta­bloul se constituie dintr-o acumulare succesiva de imagini, ince-pind cu cele care prevestesc aparitia furtunii, continuind cu pre­zentarea naturii zbuciumate si incheind cu triumful luminii solare asupra fortelor obscure ale adincului.
Peisajul diminetii de vara se defineste prin revarsarea de lu­mina si caldura solara si prin liniste. Exprimarea acestor caracte­ristici se face prin negarea elementelor perturbatoare:

"liniste ne­tulburata in cer si pretutindeni", "nici o pata de nor nu plutea".

Stridenta unui "tipat flamind si ascutit" subliniaza prin contrast "linistea adinca" a peisajului. Epitetul personificator "codrii ador­miti", metafora cu sugestii de mister hieratic "desertul inalt si plin de lumina al vailor adinei", epitetele ornate "seninu-i albastru si limpede", creeaza unde lirice, al caror consens este imobilitatea privelistii in infinitatea ei cosmica.
arsija pustiitoare cuprinde intreaga fire la amiaza. Tehnica a-cumulanlor de expresii superlative ale caldurii toride este de mare efect, impresia fiind de incendiu cosmic:

"soarele isi acoperise fata cu un zabranic"; "soarele avea discul sau alb de lumina topita"; "De prin adincul vailor, de peste inaltimea coamelor codrului, de pe intinderea seinteietoare a smidurilorjnflorite, valuri stravezii de aburi se ridicau..."




Caderea noptiieste prevestita de semne si o data cu ea este prevestita furtuna. In culisele nemarginite ale lumii pare a se pre­gati q scena infricosatoare. Vederea este cutremurata de misterul cosmic:

"In schimb insa de sub marginile... de jur imprejur (...J"; "imense negre urdii de fantome uriase urcau (...)"; "un tunet" "ras­coli clocotitor nemarginirile"; "O puternica suflare de vint... nes-firsitul umbros al departarilor".

Treptat, imaginile vizuale fac loc celor auditive, infatisind "simfonia infricosata a framintarii si a zbuciumului universal".

Impresia de descatusare a unor energii u-riase se obtine prin densitatea metaforica si prin tehnica aglome­rarii unor verbe de miscare:

"Viforul suiera,... spulberate", "Fier-beau vazduhurile... Ale tunetelor", "urletul rostogolirii clocotitoare a suvoaielor pamintului".

Domina dinamismul covirsitor al unei naturi care parca ar oferi reversul tabloului incremenit din prima parte a descrierii.
Principalul procedeu artistic folosit de Calistrat Hogas este hi­perbola. Tendinta de dilatare excesiva a lumii obiective se poate observa aproape in fiecare paragraf al textului. Epitetele - redate prin adjective cu valoare de superlativ ("sclipirile neintrerupte si orbitoare", "intunecimi fioroase"...), comparatiile ramificate exce­siv ("cadeau asurzitoare prin intuneric, ca niste..."

), personificarile ("intinderile oarbe tremurau..."

) si mai ales trimiterile mitologice (furtuna £vocind lupta titanilor de la inceputurile lumii) creeaza un relief stilistic asemanator celui epopeic. De aceea s-a vorbit despre "homerismul" lui Calistrat Hogas.
Prin acelasi procedeu al contrastelor, autorul ofera, dupa des­fasurarea giganticelor lupte ceresti, imaginea unei naturi originare. "Firea intreaga mi se paru atunci... roua curata(...)"; "iar sub caldu­ra soarelui.... stralucitor".

infioreaza prospetimea naturii, soarele, florile multicolore, roua, ierburile "subtiri si mladioase", totul pa-rind abia nascut, abia ivit din mina Creatorului, ca printr-un mi­racol. Asistam parca la facerea lumii dupa urgia distrugatoare a furtunii. Sint revendicate sensuri mitologice, Numai in marile mi­turi ale creatiei, forte contrare ale universului se confrunta, spre a birui lumina si viata. Puterea de regenerare a naturii are virtuti poematice. Fraza insasi "suna" ca un poem. Scriitorul, aflat inaun­trul peisajului, vede grandios si asculta cu auz hipersensibil sim­fonia naturii. intreaga miscare a acesteia are loc pe parcursul unei zile, ca in tragedia clasica, a carei actiune trebuia sa se desfasoare numai in 24 de ore. Aceasta concentrare, aceasta unitate de timp este necesara pentru a marca dramatismul spectacolului naturii, trairea intensa a emotiilor generate de el. Timpul descrierii este imperfectul, ceea ce sugereaza atemporalitatea, indiferenta naturii fata de timpul omului. Subordonatele temporale se afla in pozitie initiala, caci miscarile cosmice determina miscarile omului in uni­vers; "Cind ma desteptai a doua zi (...) soarele (...)"; "Iar a doua zi cind ma desteptai (...) soarele insufletea (...)".


arta gradarii si poematicul, viziunea grandioasa si descope­rirea misterului cosmic in infatisarile multiple ale firii le vom re­pera mai tirziu in literatura romana .