Lumea descrisa de augustin Buzura in "Vocile noptii" (1980) este a mediilor periferice, a oamenilor defavorizati, in care elementele de civilizatie sunt putine.

Este pus in evidenta fenomenul "migrarii" oamenilor de la sat la oras, unde conditiile sunt inca mizere, lumea traind in adevarate "bidonville"-uri ale unei epoci stranii. Eroul, Stefan Pintea, devine un alienat, un paria pentru noile categorii sociale, ratacind la hotarul dintre doua lumi. Tipul caruia ii apartine este cel al instrainatului, al refuzatului de societate, comparabil cu Surupaceanu din "Intrusul", de Marin Preda. Aceasta proiectare a personajului in afara lumii determina ratacirea lui existentiala, ca a unui Stephen Dedalus pierdut in ansamblul relatiilor sociale, devenit singur intr-o incercare disperata de a domina lumea.
Stefan Pintea, pastreaza in minte imaginile fascinante ale spatiului de afara: "in urma cu doi ani, aflat cu o delegatie studenteasca in Iugoslavia, ne-am oprit cateva zile la o cabana in muntii Muntenegrului, in apropierea micii localitati D. Cum nu eram amator de ascensiuni montane si nici de ghitare prea dezlantuite, ma hotarasem sa-mi pierd vremea in jurul elegantei cabane, prin padurea odihnitoare de brad, si la manastirea din imediata apropiere. Era acolo o liniste deplina, materiala; brazii si fagii pazeau cabana de suflul fierbinte al vazduhului, iar mai jos, mestecenii albi, numerosi, ce inconjurau zidurile manastirii - imi intretineau involuntar nevoia de a ma regasi. Imposibilitatea de a-mi insoti colegii o pusesem pe seama unei indigestii si, cum pana atunci nu fusesem vazut dandu-ma in vant dupa nordicele blonde si nici dupa conversatii foarte sofisticate sau alcooluri mai rar intalnite chiar si la bufetele lor studentesti, seful se lasase convins, iar colegii iugoslavi ma prevazusera cu o farmacie intreaga."

Personajul este fascinat de "o tanara vikinga", "cu elasticul unui miniprodus textil adancit in partea superioara a coapselor si nu a bazinului", care il cerceteaza curioasa dincolo de reflexele geamului. Un personaj ciudat in aceasta excursie este si Violetta, o ziarista de stanga, avand parerea deformata cum ca toti din tarile comuniste sunt "frati, fara dusmani,.."

. Violetta are "ochi mari, negri, cu gene lungi, ciudate", iar companionul ei este pictor; pictand "o fetiscAna nostima, o bastinasa", castigase pentru portret mai mult decat ar fi castigat intr-o viata intreaga. Femeia, sotia pictorului Vecchio, are cosmaruri nebanuite: fostul ei sot murise pe o sosea, lovindu-se de un stalp de inalta tensiune, dupa ce avusese o aventura cu o alta femeie, aceasta, ramasa gravida cu altcineva, daduse apoi vina pe el. Cosmarurile femeii proveneau si dintr-o intamplare petrecuta nu demult: Violetta se urcase la bordul unui avion ce fusese deturnat de teroristi, trecand prin amenintari insuportabile (o terorista ii tinuse automatul la tampla, putand oricand sa apese pe tragaci). Stefan Pintea are o aventura cu*aceasta femeie, chiar in ritmul unei melodii, "We are animals in a world, no one knows?"


In viata de toate zilele, personajul traieste intr-un camin, unde are neintelegeri cu conlocuitorii sai, mult prea brutali, chiar luptandu-se cu Sultan si cu Sam, doi batausi notorii. Caminul este populat de o lume ciudata, de insi "calificati la locul de munca, oameni cu scoli profesionale, licee, tarani, recalificati, functionari trimisi in productie dupa cate o reducere de schema", cu nume comune, Droanga, Nelutu, Gelu Balan, Goran, maistrul Nicoara. Radu Masculu, spre exemplu, vrea sa se intoarca acasa insurat cu o fiica de stab, sa sperie gainile pe o raza de zece kilometri. Distractiile constau in fredonarea unor melodii, "Submarinul galben", "Nathalie" si "Katiusa", in fata unui public numeros. Alte personaje sunt Lena, Filipas, "om incuiat, rece, inflexibil, lasand impresia ca-i vine foarte greu sa nu strige."

Sultan este un personaj violent, care se intoarce la camin mai totdeauna beat, gata sa se ia la bataie cu cineva. Pintea se va muta si in casa lui Filipas. in periplul sau prin lume, descopera alte personaje, precum Magdalena Stanescu, "femeia-plutonier".



La chefbrile protipendadei participa o lume pestrita, care canta melodii lautaresti, intr-o nota vulgara.
Vocea naratoriala se indreapta din nou spre orasul D., unde Violetta povesteste cum traise printre drogati, in Neadle Park, in New York, descriind comunitatea "infecta de toxicomani", shooting gallery-le din zona. Sandra este o prostituata care se drogheaza, ocupand serile unor hodorogi. Aventura cu Violetta continua intr-un spatiu silvestru, langa o stanca salbatica si un lac montan, precum in sarbatorile bahice de altadata, cei doi fiind surprinsi de un grup de copii, care le dau mure. Violetta se va desparti de erou, folosit mai ales pentru a-si insela barbatul, pictor, care, la randul lui, o inselase cu modelul folosit pentru tablouri.
Pintea este interogat si de locotenentul Veza in legatura cu ceea ce i s-a intamplat in mod deosebit in ultima luna, cu un pachet ciudat refuzat de la niste batrani. El este suspectat ca ar fi furat bani de la Vasai, pentru o casa mult prea mare in comparatie cu posibilitatile sale. Veza ii verificase intreaga viata de pana atunci. Realitatea fusese ca Goran si Vasai se oferisera sa-i construiasca aceasta casa gratuit.
Granita dintre trezie si oniric se lasa greu decelata: Pintea este cuprins, rand pe rand, de stari deprimante, care ii acutizeaza drama existentiala. Obsesia se repeta in mod periodic, iar visele cuprind "o roata de moara suspendata deasupra unui parau sec", un parau care nu vine de nicaieri, cu forme bizare si un camp de statui albe, ale nimanui. Mai tarziu, imaginea dispare treptat, lasand in urma o succesiune de culori: de la galben violent, semn al pustiirii totale, la cenusiu, intrebarile lui Pintea nu ajuta cu nimic aceasta dilema:

"Unde sunt? Ce se intampla cu mine?", ele fiind puse in van. Visele devin un mesaj pe care cineva il trimite cu intermitenta, ca pe un avertisment pe care receptorul nu reuseste sa-l descifreze, fiindca sunt insotite de o tensiune perpetua, de "pulsatia neobisnuita, ca o amintire grava, esentiala".

Urmele pustiului se pierd, iar statuile dispar, doar roata se pastreaza, "putrezita".

Roata este un simbol al trecerii necontenite a timpului, iar statuile pot fi arhetipurile umane, acum disparute. Insomnia generata de invazia viselor determina o ciudata reductie spatiala a camerei, in care peretii se comprima, iar peisajul cotidian obsesiv reapare. Personajul se simte prizonierul unei vointe superioare, careia nu i se poate impotrivi. Energia visului disipeaza "incatusarea zidurilor de beton", creand o materie imorfa. Somnul devine insa exasperant: Pintea adoarme cu perna pe el, pentru a nu mai auzi sforaitul inginerului Filipas. Acesta are o indispozitie permanenta:

"camasile erau prost calcate, cravatele demodate, mototolite, mancarea, ori prea calda, ori prea rece", sunt transmise injuraturi prin telefon catre sectia lui, la maistri sau la muncitori. Dimineata devine numai a lui Filipas, care ramane acolo numai ca urmare a insistentelor unei verisoare imaginare: Stoian. Ziua contine acelasi desfasurator, iar Lena este ofuscata de mofturile acestuia, astfel ca isi doreste ca toti barbatii de pe Pamant sa dispara, fara ca ei sa-i para rau. Monotonia lumii provine din aceasta realitate artificializata, catusi de putin tehnologizata, in care se infiltreaza, incetul cu incetul, mizeria unei aparente modernitati: peretii apartamentului sunt subtiri, unele personaje, prinse in caruselul acestui scenariu identic al vietii, sforaie, accepta haine de o comoditate discutabila, isi petrec vremea ca intr-o cazarma, in "celula sociala" ce le fusese repartizata. intr-un fel, ordinea de monolit a lumii, asemanatoare cu aceea din "1984", de George Orwell, in alt sens insa, al concentrarii individului prin alienare, este atotprezenta in spatiile narative ale romanului.