Poemul Noaptea de decemvrie, cu care se incheie ciclul "noptilor", a fost scris de Alexandru Macedonski in 1901, publicat in revista sa Forta morala in 1902 si apoi inclus in volumul Flori sacre din 1912.

Sursa de inspiratie a poemului este o legenda orientala straveche, pe care poetul o prelucreaza artistic si, in 1890, publica in ziarul Romanul un poem in proza intitulat Meka si Meka.

Poemul il are ca protagonist pe printul ali-ben-Mohamed-ben-Hassan, care primeste de la tatal sau aflat pe patul de moarte, indemnul de a nu se abate niciodata de la calea cea dreapta.
Indemnul patern devine un principiu de viata pentru tanarul print, un reper moral pe care-l respecta cu sfintenie.
Intr-o zi, el decide sa plece in pelerinaj la Meka, sfanta cetate a musulmanilor. Emirul aii, insotit de o impunatoare caravAna , alege drumul cel drept, infruntand desertul arab.

In acelasi timp, porneste spre Meka si cersetorul Pocitan-ben-Pehlivan, insa alegand o cale ocolita, neasumandu-si riscurile confruntarii cu dificultatile pustiului de nisip.

Convoiul emirului nu rezista conditiilor grele impuse de calatorie, oamenii si animalele pier pe rand. inainte de a muri si el, emirului i se pare ca-l vede pe cersetor intrand pe portile Mekai pamantesti, in vreme ce el urmeaza sa treca pragul Mekai ceresti.
acestea sunt cele doua Meka (pamanteasca si cereasca ), de fapt doua simboluri antitetice: real si ideal sau viata si moarte.

Poemul este o parabola lirica a carei morala este ca poetul, omul curajos si drept, nu se pot adapta existentei comune, in vreme ce impostorul, mergand pe drumuri ascunse, triumfa. Ceea ce-i deosebeste este faptul ca primul accede la lumea inalta a ideilor.
Poemul Meka si Meka a fost apoi prelucrat de al. Macedonski, adaugandu-i-se simbolurile si realizandu-se, intr-o superba versificatie, una dintre cele mai importante poezii ale sale, Noaptea de decemvrie, o meditatie pe tema conditiei geniului in societate, geniu vazut ca simbol al unei etici superioare, in opozitie cu omul comun.