"Sfarsit de toamna", primul tablou de natura din "Pasteluri", evoca sosirea toamnei intr-un cadru natural linistit, parca al vremurilor patriarhale, cand pasarile isi parasesc cuiburile si se duc spre taramuri cu clima mai dulce:

"Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,
Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;
Carduri de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,

Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor".

Imaginea toamnei din prima strofa este idilica, plina de farmecul descrierilor din secolele trecute, cu imaginea cardurilor de cocori insirandu-se pe fundalul indepartat al cerului.

Strofele urmatoare stau insa sub semnul nostalgiei dupa zilele insorite ce au trecut. Semnele tristetii se simt peste tot:

"Vesela verde campie acu-i trista, vestejita,

Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;
Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc."

Anotimpul cel mai temut din lirica lui Alecsandri, iarna, se anunta prin semne apocaliptice:

"Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri,

Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori."

Timpul este ireversibil si spatiul se inchide, om si vietuitoare cautand adapost:

"Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri, raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, canii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc."

Singurul refugiu al omului este casa, in tovarasia scumpa a focului.