Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu














Nicolae Manolescu (n. 1939), renumit critic, eseist si istoric literar, este prezenta cea mai activa in campul criticii literare din ultimii patruzeci de ani, sustinator si mentor al generatiilor de scriitori care s-au succedat in acest tensionat interval din istoria literaturii romane. Critic literar de serviciu, critic perpetuu, mai intai, din 1962, la "Contem­poranul", apoi la "Romania literara", Nicolae Manolescu inregistreaza evolutia fenomenului literar romanesc cu toate experientele sale, de la "generatia 60", a lui Nichita Stanescu, Marin
Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Paunescu, Ioan Alexandru, pana la optzecisti si postmodernisti, generatia lui Mircea Cartarescu si a numerosului grup de scriitori formati la Cenaclul de Luni de la Universitatea din Bucuresti. Volume semnificative de critica si de istorie literara sunt "Lecturi infidele" (1966), "Metamorfozele poeziei" (1968), "Sadoveanu - Utopia cartii" (1976), "Arca lui Noe", I-ffl (1980-1983), "Istoria critica a litera­turii romane" (1990), "Poeti romantici" (1999).

Nicolae Manolescu realizeaza, in acest eseu din volumul "Teme 3" (1978), o minifresca a literaturii romane din perioade istorice distincte, folosind si elemente comparatiste din alte literaturi. Astfel, dupa ce este adusa in discutie parerea lui Ion Negoitescu, dupa care "romanul romanesc a trecut direct de la naturalism la psihologism, sarind treapta moralului", criticul analizeaza dualitatea principiilor intre care oscileaza retorica textului. Ion Negoitescu spunea ca personajele lui Caragiale nu sunt imorale, ci amorale, "de unde mica lor statura".

Caragiale, mai spune Negoitescu, este "un pictor de moravuri".

Opinia privitoare la amoralismul caracterelor lui Caragiale, mentioneaza criticul, este discutabila: intr-adevar, conceptul de amoralism apartine filozofiei nietzcheene. Personajele romantice ale filozofului german anihileaza, intr-o anumita directie, restrictiile nebenefice ale unei gandiri cotidiene, incercand sa impuna vitalitatea, trairile extreme.
Manolescu concepe trei axe, care s-ar putea constitui in instrumente de analiza. Una dintre aceste axe este cea morala: "Bine sau Rau: comicul si tragicul, istoricul, sublimul, misticul, sfintenia. Moralul e tipizant."

O alta axa este existentiala, desfasurata intre polii celebrului vers shakesperian, "a fi sau a nu fi" ("To be or not to be - that is the question"), iar aici pot fi incluse:

"psihologicul, socialul, moravul, realismul, naturalismul".

A treia axa este de natura estetica: "Frumosul sau uratul: burlescul, grotescul, lucidul, gratuitatea."




Fiecare din aceste concepte trebuie explicate: astfel, "burlescul e comicul fara moralitate, adica sub unghi estetic; la fel grotescul in raport cu tragicul".

Istoricul se deosebeste de social, prin angajarea unei atitudini etice. Clasicismul este moral, pentru ca opereaza cu tipuri:

"Ambitiosul, Zgarcitul, Vanitosul".

Alte personaje tipologice, cum sunt arivistul sau parvenitul, apartin, mai degraba, registrului social, pentru ca existenta lor implica "o dorinta de schimbare a clasei necunoscute clasicismului, apartine literaturii burgheze."

Cele doua puncte extreme sunt "Tartuffe si Harpagon, pe de alta Julien Sorel si Dinu Paturica".

"Arivismul magic" apartine lui Aladin, in "Halima": "El se imbogateste si-si schimba conditia sociala pe o cale vrajitoreasca".



Intrebarile se diversifica, incercand sa lamureasca intre ce poli oscileaza personajele lui Camil Petrescu, Ladima sau Gelu Ruscanu:

"intre bine si rau sau intre confort si inconfort social ?" Un alt exemplu reprezentativ este al lui Ion, care are psihologia unui animal de prada, adaptandu-se junglei realitatii dure a satului ardelean, iar Bologa, din "Padurea spanzuratilor", "este sfasiat intre bine si rau".

Romanul este mai curand "dostoievskian", nu un roman de analiza, asa cum il inteleg francezii. in romanul "Mara", gesturile umane, ezitarea, tin mai curand de o dimensiune etica a scrierii. Nici romanele lui George Calinescu nu se departeaza de o anume schimbare pe masura trecerii timpului: astfel, ultimele romane sunt lipsite de "adancimea psihologica", iar "Clasicismul propus de G. Calinescu in celebrul eseu nu se aplica autorului «Bietului Ioanide», roman care, deloc intamplator, are in centru pe artist, cu universul lui specific."

Personajele reale, ale lumii cunoscute, sunt situate, pe o scara arhetipala, intr-un mic domeniu, al neimplinirii: din lumea vasta, mitica sau sacra, poposim in lumea neslefuita, unde legile sociale si biologice sunt supuse unei hamartii ireversibile, iar "iesirea din groapa" ("rebootul") mintii umane, in acelasi sens in care baronul Munchausen se tragea din groapa de noroi cu mana, nu este posibila.
Nici combinatia acestor elemente nu este un tel indepartat al scriitorilor moderni:

"Andre Gide estetizeaza moralul. Psihologismul lui Dostoievski are o baza etica (prin mistica). Anton Holban estetizeaza psihologicul ca si Proust si Virginia Woolf. Marile directii artistice sunt de obicei rezultatul unor astfel de interferente: clasicismul este estetic-moral, romantismul, estetic-existential, barocul si manierismul mai mult estetic. De aceea putem numi pe G. Calinescu un spirit baroc."

Axa morala are la un capat eticismul, avand definitia "confuzia dintre suflet bun - om moral."

Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate