Poezia "Semn 22" vizeaza unitatea initiala a cuvantului, dezbracat de substanta sa materiala, vazut ca un element suprareal de constituire a Logosului:

"Cuvantul este un cap fara de craniu, -
un cimitir fara de morti.
Ah, Doamne, ce straniu mi-ai parut tu ca poti,
un inteles far de-ntelegere,
un raspuns nechemat,
o alegere votata pe scoici, o alegere,
pentru pestele pictat."

Simbolismul cuvantului ca infrastructura semantica primordiala, exprima tentativa de cautare a nivelului ontic al scriiturii, de intelegere a sensurilor profunde ale lumii. Oamenii se inchina in fata idolului numit cuvant ca in fata unui zeu barbar, intr-o stare de adoratie colectiva, de extaz mistic, incercand reiterarea revelatiei divine, repetarea misterului adanc al creatiei:


"Veneau cu ochii smulsi din orbite
sa te contemple pe tine,
veneau cu timpanele toate zdrelite
sa te auda, divine,
cuvantule cap fara craniu,
cimitir fara morti."


Cuvantul devine "un cimitir fara morti", fiindca in el se include, ca intr-un sanctuar, scheletul Cuvantului Prim, creator de lume.

Teme si motive ale poeziei "Semn 22"

.  Cuvantul, receptacol al realitatii primordiale, recuperator al fragmentelor imprastiate in intregul univers dupa coborarea lumii din sacru in profan, asa cum Isis aduna din delta Nilului trupul lui Osiris.
. Cuvantul, devenit idol al lumii moderne, la care se inchina toti marii poeti.
. Metafora cuvantului dezgolit de sens, lipsit de puterea sa creatoare de lumi.