Termenul descriere provine din lat. describere ("a zugravi, a descrie") si din fr. description cu acelasi sens si semnifica atat un mod de expunere, cat si opera literara sau/si fragmentul literar concepute pe baza acestui mod de expunere:

Ca mod de expunere, descrierea consta in prezentarea unui colt din natura, a unui tinut, a unor fenomene specifice anumitor anotimpuri, a diverselor obiecte, precum si a unor chipuri de oameni, prezentand sugestiv notele caracteristice ale acestora.

Descrierea poate fi stiintifica (obiectiva), tehnica, publicitara si/sau literara (poetica, subiectiva). Ultimul tip de descriere prezinta plastic, prin intermediul imaginilor artistice (al limbajului artistic) aspectele mentionate si reflecta sentimentele si impresiile celui care descrie.
Descrierea apare atat in operele epice (imbinandu-se cu celelalte moduri de expunere), cat si in cele lirice, alcatuite in proza sau in versuri.

Cand se imbina cu celelalte moduri de expunere, poate sta la inceput (pentru a crea cadrul sau atmosfera actiunii), pe parcurs (pentru a marca o pauza in ritmul actiunii, pentru modificarea cadrului sau pentru a contura portretul unui personaj), ori la sfarsit (pentru a surprinde cadrul final, pentru a sugera o stare de liniste, de echilibru).


O descriere literara de tip special este tabloul. Provenind din fr. tableau, termenul trece m literatura din pictura si este folosit cu mai multe sensuri. in lirica si in poezia epica semnifica fixarea unei imagini importante printr-o configuratie de elemente. Este o descriere cu caracter instantaneu, ca o pictura pusa in rama, si exista mai multe tipuri de tablouri: tablouri de natura (intalnite, de regula, in pasteluri), tablouri de interior sau tablouri de moravuri (cand obiectul observatiei este viata sociala).

Tabloul de natura se caracterizeaza prin aceea ca infatiseaza o priveliste, un tinut sau un fenomen al naturii de dimensiuni impresionante, in succesiunea secventelor, vazute ca un tot armonios, unitar. Tablouri in- versuri sunt pastelurile (Iarna, Miezul iernei, de V. Alecsandri, Martisor, de Ion Pillat), iar in proza se intalnesc in acele descrieri cuprinzatoare, peisajul descris avand dimensiuni mari si fiind privit panoramic, apoi in elementele lui componente prezentate intr-o anumita relatie (Singur, de Calistrat Hogas, Ardealul, de N. Balcescu, Taine, de M. Sadoveanu etc.)