Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu















CATEGORIA TIMPULUI NARATIV se refera la felul in care se desfasoara evenimentele in istorie si in discurs: durata sau "viteza" temporala si modul de includere a acestora in text, frecventa, capacitatea de reflectare a intamplarilor in discurs si distanta temporala, timpul intre doua evenimente enuntate. Alte forme ale temporalitatii sunt elipsa, eliminarea unor evenimente presupuse in istorie, pauza sau suspendarea timpului, in reflectiile filozofice, rezumatul, comprimarea timpului, in care perioadele fictionale mari sunt reduse, scena, in care coincid doua temporalitati, a discursului si a istoriei, digresiunea, care produce o dilatare a timpului in povestire. FOCALIZAREA EXTERNA inregistreaza evenimentele in maniera unei camere de luat vederi, fara a comenta faptele brute inregistrate. Focalizarea interna inseamna imersiunea in mintea personajului, dand impresia cititorului ca el este cel care comenteaza faptele. Focalizarea zero este perspectiva naratorului omniscient, care patrunde in mintea personajelor si in casele oamenilor.

GENUL EPIC. Potrivit "Dictionarului de termeni literari", termenul epic vine din gr. epikos si inseamna "cuvant, zicere, discurs".

Una dintre acceptiile cuvantului este aceea a "devenirii cosmice, istorice".

Situatia epica originara este a naratorului ce povesteste un fapt deja petrecut, die epische Ursituation. Dupa Platon, in "Republica", eposul este o unire a modalitatilor poeziei mimetice cu cea expozitiva, ditirambul. Aristotel vorbeste despre epopee ca modalitate de exprimare a epicului. Timpul trecut ofera epicului o anumita zona de desfasurare, mitul si fantasticul fiind incadrate in genul epic prin basm si legenda, anistoricitatea nefiind insa un factor determinant. Imaginarul ofera spatiul pentru desfasurarea oricarei actiuni epice. Dupa Goethe, epicul este una din cele trei "forme naturale ale poeziei", alaturi de liric si dramatic. Epicului i s-a atribuit un primat asupra celorlalte genuri. Genul epic este, dupa Aristotel, asociat cu hexametrul; dupa Benedetto Larchi, epicul este al poetilor greci, eroicul apartine latinilor. Du Bellay vorbeste despre genul epic ca de un "long poeme".

"Divina Comedie" a lui Dante este pentru Schelling eine epische Gattung fuer sich ("o specie epica in sine"). Speciile genului epic pot fi populare sau culte. Speciile populare sunt: balada, legenda, zicatori, proverbe, maxime; speciile culte sunt: poemul eroi-comic, "Tiganiada" lui Ion Budai-Deleanu, legenda culta, balada culta, epopeea, nuvela, istorisirea, romanul, basmul, fabula, schita.

Genul epic este reprezentat aici de romanul fluviu, asa cum a fost denumit "Ion" de critica literara. Romanul substituie in perioada moderna epopeea din vechime, tinzand, ca si aceea, sa creeze imaginea complexa a unei lumi, cu toata arhitectura ei sociala si un vast orizont spiritual. Scrierea de fata este ampla, monotona, are o curgere lenta, ca a unui fluviu, personajele sunt numeroase, ierarhizate in structuri sociale: dascalul Herdelea, fiul sau, Titu Herdelea, preotul Belciug, constituind intelectualitatea satului; taranii bogati, de tipul lui Vasile Baciu si George Bulbuc; taranii saraci, Ion, Alexandru al Glanetasului, dezmostenitii sortii, de tipul Savistei. Ion este, in schimb, un arivist, cu atat mai autentic, cu cat actioneaza in mediul rural, intr-o lume cu o moralitate controlata de cutume stravechi. Graba de a pune mana si pe avere, si pe Florica, acum casatorita cu un alt flacau, cu George Bulbuc, il va pierde pe Ion si personajul sfarseste tragic, in timp ce ucigasul ajunge la ocna. (H.S.)
GENUL DRAMATIC. Termenul dramatic provine din fr. dramatique, derivat din drame. Reprezinta totalitatea operelor dramatice, distincte de cele lirice si epice prin modalitatea de transmitere a mesajului: in mod indirect, prin jocul actorilor, acestia rostind replici semnificative si avand gestica, mimica si joc de scena, ca mijloace nonverbale de comunicare. Genul dramatic se confunda, pana la a nu mai fi recunoscut, cu ideea de conflict, presupunand implicit dialogul. Pana in secolul al XVIII-lea, avea numai doua specii literare: tragedia si comedia, iar mimesisul explica punerea in scena a sentimentelor umane disimulate prin jocul mastilor. Notiunile estetice integrate acestui gen erau, inca din Evul Mediu, diverse; astfel, in "Hamlet", Polonius enumera toate speciile lui: tragedia, comedia, piesele istorice, pastorale, pastoral-comice, istoric-pastorale, tragic-istorice, tragic-comice-istoric-pastorale, scene indivizibile sau poeme nelimitate. in secolul al XVIIMea se dezvolta comedia lacrimogena, melodrama. Hegel, in "Vorlesung iiber die Aesthetik", teoretizeaza drama ca fiind o impletire intre epic si liric.






Ca orice piesa de teatru, drama impune deznodamant, catharsis, eliberare prin arta, distantare. Exista si piese ce pot fi citite din fotoliu, numai ca text literar, precum teatrul absurd si antiteatrul.
GENUL LIRIC. Termenul provine, potrivit "Dictionarului de termeni literari", 1976, din fr. lyrigue, derivat din fr. lyre, gr., lat. lyra. Poezia lirica a fost una dintre primele modalitati de exprimare a emotiei umane, dar termenul s-a generalizat mult mai tarziu. in poezia greaca, speciile genului liric erau: imnul, oda, iambul, elegia. Notiunea de poezie lirica se va ivi abia in perioada alexandrina. Platon definise, in "Republica" si in "Legile", cele trei categorii de genuri, specia ilustrativa pentru "genul expozitiv" fiind ditirambul, cantec de slava in cinstea lui Dyonisos. Genul liric este mai insistent invocat incepand cu secolul al XVI-lea, in Italia, o data cu poetul Bernardino Daniello. in "Arta poetica", Boileau evita utilizarea termenului de liric in legatura cu idila, madrigalul, sonetul, rondoul, elegia. Herder, in "Abhandlung iiber die Ode", respinge tezele teoreticienilor francezi, dupa care genul liric este reprezentat exclusiv prin oda, considerandu-l , in schimb, expozeul unei pasionalitati, dincolo de orice margini. Liedul exprima aceasta pasionalitate, dar intr-un mod mai limitat. Denumirea de gen liric dobandeste o extensiune maxima in romantism, strabatand de atunci intreaga poezie moderna.
ROMAN DORIC: roman cu o structura bine definita, constituita in jurul unui nucleu epic care conduce la reprezentari narative pregnante. De la "doric", "ordin arhitectonic grec, caracterizat prin sobrietate si simplitate, friza fiind decorata cu triglife si metope".

Un exemplu de roman de. Acest tip este "Ion", de Liviu Rebreanu.
ROMAN IONIC: roman cu o structura supla, opus romanului doric. Un exemplu este "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", de Camil Petrescu. De la "ionic", ordin arhitectonic cu coloane zvelte, avand capitelul impodobit cu volute, iar friza continuata si decorata cu basoreliefuri."


ROMAN CORINTIC: roman specific experientelor literare postmoderne, marcand disolutia personajului, prin aglomerarea obiectuala a spatiului, intr-o : rie ronxa grotesca, burlesca, alegorica. De la "corintic", ordin arhitectonic, "caracterizat prin supiea coloanei decorate cu caneluri si prin capitelul ei ornamentat cu sculpturi".


Termenii de doric, ionic si corintic sunt teoretizati de Nicolae Manolescu in lucrarea "Arca lui Noe".

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate