Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Viata lumii - Miron 
            Costin - POEZIA 
            ROMANA VECHE
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Viata lumii - Miron Costin - POEZIA ROMANA VECHE





Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu.

Este in acelasi timp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldovenilor".

Fiu al lui Ioan Costin, mare postelnic si hatman in Moldova, devenit nobil polonez cu blazon, Miron Costin isi petrece primii douazeci de ani ai vietii in Polonia, urmand colegiul de la Bar, cu trei clase de gramatica si doua de umanioare in limba latina, si dobandind temeinice cunostinte istorice si lingvistice. Revenit in tara, Miron Costin urca trepte insemnate pe scara sociala si politica: este sluger sub Gheorghe Stefan in 1657, apoi paharnic, parcalab in 1659, mare comis in 1664, mare vornic de Tara de Sus in 1667, sub Ilias
Alexandru, si mare vornic in Tara de Jos, in 1669, sub Gheorghe Duca.


In timp ul domniei lui Constantin Cantemir, tatal marelui carturar Dimitrie Cantemir, Miron Costin este staroste de Putna, in aceasta dregatorie starpind toti talharii din tinutul respectiv. in 1691, Miron Costin este executat din porunca lui Constantin Cantemir, fiind banuit pe nedrept de complot impotriva domniei, impreuna cu fratele sau Velicico. Dupa executia lui Velicico, un vataf de aprozi este trimis la Barbosi, unde Miron Costin tocmai isi inmormantase sotia. A fost decapitat in apropiere de Roman, in decembrie 1681, la 58 de ani, nereusind sa-l induplece pe calau sa-i permita sa se dezvinovateasca in fata domnitorului.
Poemul filozofic "Viiata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortuna Iabilis (soarta schimbatoare), foarte raspandita in literatura Evului Mediu. Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o ata subtire:

"A lumii cantu cu jale viiata,
Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,
Prea subtire...

Versurile de mai sus seamana cu "Psalmii" lui David 39 si 90.


Ca si in "Ecleziastul", Miron Costin urmareste temperarea pornirii umane spre glorie, atragand atentia asupra instabilitatii norocului. Marile figuri ale trecutului sunt enumerate ca monumente ale trecerii inexorabile a timpului:

"Ubi Plato, ubi Porphirius,
Ubi Tullius aut Vergilius?".

"Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit, omul trebuie sa faca pe pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si amploarea documentarii, tendinta de integrare a evenimentelor din istoria Moldovei in cele ale istoriei europene, viziunea moralista, uneori polemica si virulenta, asupra destinului uman si al popoarelor, nu in ultimul rand prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile literare ale epocii.

Predoslovia lui Miron Costin, "voroava la cetitoriu", se mai cheama "stihoslovie", un fel de introducere despre poezie, despre ritm, corespondent, in aprecierea carturarului moldovean, al grecescului rithmos: "in toate tarile, iubite cetitoriule, se afla acest feliu de scrisoare, care elineste ritmos se chiama, iara sloveneste stihoslovie si cu acest chip de scrisoare au scris multi lucrurile si laudile imparatilor, a crailor, a domnilor..."

. ii recunoastem astfel, lui Miron Costin, prima incercare teoretica asupra definirii poeziei, scriitorul mentionand ca, in afara de proza, de cronica, in spatiul romanesc, specia literara frecvent exersata pe atunci, exista si alt gen literar, in versuri, in care s-au scris mari opere ale lumii, de catre scriitori faimosi:

"Asa au scris vestit istoric Omir razboaiele Troadii cu Ahileus, asa Verghilie incepatura imparatiei Ramului... Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica carte, a cariia numile ieste Viiata lumii, aratandu-ti pre scurtu cum este lunecoasa si putina viiata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor. Nu sa pofteasca vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai multu sa vaza ca poate si in limba noastra a fi acest feliu de scrisoare ce se cheama stihuri..."

.
Arta poetilor nu mai este "dezlegata", ca proza, nesupusa nici unei conventii compozitionale, ci este supusa rigorilor prozodice, "legata", ca o modalitate de lucru dominanta a compunerilor savante:

"Stihu ieste, nu ca alta scrisoare dezlegata, ci ieste legata de silave cu numar, silava este impreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da. Deci, de aceste silave stihurile ceste ce scriu intr-aceasta cartulie au 13 silave, iara sa pot si in 9 si in sapte a face si santu si intr-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elineasca sau latineasca..."

.
Tema baroca a lumii schimbatoare este descrisa de cronicarul moldovean in imagini elocvente:

"A lumii cantu cu jale viiata.
Cu grije si primejdii cum iaste si ata:
Prea subtire si-n scurta vreme traitoare."

Comparatia lumii cu ata ilustreaza tema fortuna Iabilis, a sortii schimbatoare, lipsita de stabilitate. Imaginea unei lumi eterne, linistite este inselatoare:

"O, lume hicleana, lume inselatoare!
Trec zilile ca umbra, ca umbra de vara,
Cele ce trecu nu mai vin, nici sa-ntorcu iara.
Trece veacul desfranatul trec anii cu roata,
Fug vremile ca umbra si nici o poarta
A le opri nu poate. Trec toate pravalite
Lucrurile lumii, si mai multe cumplite.
Si ca apa in cursul sau cum nu sa opreste,
Asa cursul al lumii nu sa conteneste.
Fum si umbra suntu toate, visuri si parere.
Ce nu petrece lumea si ce nu-i in cadere?
Spuma marii si nor suptu ceriu trecatoriu,
Ce e in lume sa nu aiba nume muritoriu?".



Lumea se defineste, in felul acesta, ca un spatiu baroc, in care actiunea legilor firii este predestinata:

"Zice David prorocul: «Viiata iaste floare,
Nu traieste, ce indata ieste trecatoare»", omul insusi marturisindu-si propria sa neputinta in fata sortii:

"«Viiarme santu eu si nu om», tot acela striga."

Poetul, ca un martor imaginar al vremurilor apuse, are viziunea descendentei negative a lumii, a destramarii universale. Lucrurile se "pravalesc" catre cel "nepravalit, nestramutat", chiar astrele fiind supuse aceluiasi determinism demolator:

"Si voi, lumini de aur, soarile si luna,
intuneca-veti lumini, veti da gios cununa.
Voi stele iscusite, ceriului podoaba,
Va asteapta groaznica trambita si doba."

Esenta lumii se afla in lucrurile schimbatoare, lipsite de puterea proprie de a se sustine:

"Nu-i nimica sa stea in veci, toate trece lumea", iar lucrurile sunt "nestatatoare", "niste spume".

Ruga adresata lui Dumnezeu releva credinta in puterea suprema a universului si in teoria pangonica:

"Tu, parinte al tuturor, doamne si imparate,
Sangur nu mai covarseste vremi nemasurate.
Celelalte cu vreme toate sa se petreaca.
Sangur ai dat vremilor toate sa petreaca.
Suptu vreme stam, cu vreme ne mutam viiata,
Umblam dupa a lumii inselatoare fata."


Faptele si evenimentele umane se inscriu pe o panta a destramarii, caci peste toate se asaza pecetea entropiei temporale:

"Vremea lumii sotie si norocul alta,
El a sui, el a surpa, iarasi gata."

Zeita Fortuna, ca stapana a destinelor, este raspunzatoare de ridicarea si coborarea lor neincetata:

"Norocului i-au pus nume cei batrani din lume;
Elu-i cela ce pre multi cu amar sa afume.
El sue, el coboara, el viata rumpe."

Omul este supus in permanenta timpului, clipei schimbatoare:

"Norocul la un loc nu sta, intr-un ceas schimba pasul."

Vremea este responsabila si de trecerea anilor si a imparatiilor, de ruinarea perpetua a eforturilor umane, tema fortuna labilis asociindu-se cu motivul biblic ubi sunt: "Vremea incepe tarile, vremea le sfarsaste.
indelungate imparatii vremea primeneste.
Vremea petrece toate; nici o imparatie
Sa stea in veci nu o lasa, nici o avutie
A trai nu poate. Unde-s cei din lume
Mari imparati si vestiti? Acu de-abiia un nume
Le-au ramas de poveste. Ei suntu cu primejdii
Trecuti. Cine ai lumii sa lase nadejdii?
Unde-s ai lumii imparati, unde iaste Xerxes
Alixandru Machidon, unde-i Ataxers,
Avgust, Pompeiu si Chesar? Ei au luat lume,
Pre toti i-a stinsu vreme, ca pre niste spume."




In poemul "Viiata lumii" Miron Costin concentreaza teme literare de mare raspandire si rasunet, reluate mai tarziu de poetii romantici romani si indeosebi de Mihai Eminescu in motivul ruinelor si in marea poezie a destramarii domului universal al lumilor.




Alte referate romana, dar Necategorisite