Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu








La Matei Visniec, prabusirea lumii devenite absurde este urmata, in spatiul fictiv, si de substitutul ei mimetic, teatrul in care ea se proiecteaza. Creatorul lumii scenice, fictive prin excelenta, devine el insusi personaj tragic, profetindu-i sfarsitul.

Piesa "Ultimul Goddt" beneficiaza de toate experimentele teatrului modern, de ideea de teatru in teatru, care prespune o intertextualitate semnificativa, autorul dramatic intalnindu-se si discutand chiar cu personajul sau. Reprosul lui Godot la adresa lui Samuel Beckett este ca nu i-a dat voie sa apara pe scena. in "Asteptandu-l pe Godot", doi vagabonzi, Vladimir si Estragon, il asteapta la nesfarsit pe Godot, care intarzie sa apara. in "Ultimul Godot", reprosurile adresate scriitorului pentru o nejustificata intarziere sunt tardive, pentru ca, pare-se tocmai din aceasta cauza, lipsind chiar personajul principal, piesa nu se mai joaca, iar teatrul a ajuns o arta pe cale de disparitie. Cei doi, personaj si dramaturg, discuta, fumand chistoace culese de prin tomberoane, si constata cu detasare acest lucru:

"GODOT: Niste bestii. Asta nu mai e lume ca sa iesi din casa. Cel mai bun lucru e sa stai inchis inauntru si sa te gandesti.
SAMUEL BECKETT: Uita-te peste drum. Toate ferestrele sunt inchise, toate perdelele sunt trase."

Un personaj abulic sta in spatele celor doi, dar el nu este bagat in seama de nimeni:

"GODOT: A mai venit unu .
SAMUEL BECKETT: Cine?
GODOT (Soptit): Un tip. S-a oprit in spatele nostru si asculta.
SAMUEL BECKETT: Ma doare-n cot."


Teatrul este declarat o arta lipsita de viitor: Godot se plange ca nu va mai avea prilejul sa iasa in public, pentru ca "Or sa-l faca depozit de butoaie."

, teatrul deja mirosind a varza sau, mai rau, a canal, simbol al tuturor dejectiilor umane:

"SAMUEL BECKETT: Nu e de la varza. E de la canal. (Se apleaca si pune urechea pe trotuar). Curge ceva dedesubt. Simti cum curge ceva dedesubt."


Ambele personaje, unul fictiv prin inventia lui Samulel Beckett, in plus personaj absent, asteptat: celalalt devenit fictiv prin intrarea in spatiul literar al propriei piese, traiesc drama propriei nonexistente posibile, a unei nonexistente multiple. Godot este un personaj extenuat de asteptare, care simte cum toate problemele lumii se strang in capul sau:

"Uneori, cand ma trezesc dimineata, mi se pare ca ceva se ridica din capul meu si se sparge de tavan. E posibil asa ceva?".

Samuel Beckett cunoaste si el senzatia de sfarsit de lume care se naruie, pentru ca fusese pus, la randul lui, intr-o situatie dezastruoasa:

"SAMUEL BECKETT: Acu vreo cativa ani era sa omor pe cineva cu masina. Dupa ce am reusit sa franez, am simtit si eu acelasi lucru."


Mecanica implacabila a dezastrului, a unei lumi aflate in pragul unei apocalipse spirituale, il deterniina pe dramaturg sa se concentreze asupra deznodamintelor ratate, Godot fiind invitat, in mod simbolic, la sfarsitul piesei, sa intre in sfarsit in scena:

"SAMUEL BECKETT: Sa-ti spun si eu ceva. imi pare rau de tot ce s-a intamplat. Daca vrei, poti sa intri la sfarsit, asa cum ai zis.
GODOT: La ce bun? Teatru a murit."

Pentru Godot insa esential ramane faptul ca personajele si cretffcrii traiesc in continuare, ca, in fond, nu mor, chiar daca spatiul scenic a disparut. Finalul refacut al piesei "Asteptandu-l pe Godot" nu mai are insa nici o revelanta:




"GODOT: Batrane, astia nu merita nici un final. Mai bine iti spun ceva. Am la mine o sticla de jumatate. (in tot acest timp trecatorii s-au apropiat de cei doi si s-au oprit sa-i asculte. Pana la sfarsit lumea va face un cerc in jurul lor)."



Lumea situata in pragul deriziunii exclude chiar ideea de teatru, pentru ca acesta a murit:

"Samuel Beckett: Naiba sa-l ia de teatru (Primeste sticla si bea)... Ce mult l-am iubit...
GODOT: Niste derbedei... Niste ordinari... Sa omori arta (Bea. Efuziv, ametit). Pot sa te imbratisez?".

Godot constata aceasta prabusire a lumii in abis:

"GODOT (Pe umarul lui Samuel Beckett): Ce-o sa facem d-acu ? Totu se scufunda... Trotuaru se scufunda... Uite la tomberon: se scufunda-n trotuar... O sa murim ca niste sobolani."

El, care apartine chiar ideii de lume ca teatru, se simte pierdut fara perspectiva reala, scenica a lumii oamenilor:

"GODOT (Smiorcaindu-se): N-o sa pot trai fara teatru... N-o pot duce prea mult... in fiecare seara eram in sala, eram printre oameni, traiam... Sufeream ca un caine dar traiam... Traiam peste tot, in fiecare cuvant... Cum de-au putut face asa ceva? Cum de-au putut inchide totu ? Cum de-au putut da oamenii afara? Ce ma fac eu acum?".

Treptat insa lumea se strange in jurul celor doi, devenind un nou public, desi provenienta lui este stranie, Godot temandu-se ca ii vor sufoca:

"GODOT (Mirat, agitat): Eu nu stiu de unde ies oamenii astia. Strada era pustie. Cum se pot aduna atat de multi pe o strada pustie? [...] Uite-i, au inceput sa s-aseze. Eu zic s-o stergem.
SAMUEL BECKETT: De ce s-o stergem? Sa vorbim.
GODOT: O sa fie prea tarziu. Daca mai stam un minut o sa fie prea tarziu. Or sa ne sufoce."


Teatrul a disparut din lumea reala, dar va continua sa existe, dupa principiul "Regele a murit, traiasca regele!", iar cei doi isi continua dialogul neobisnuit, care da noi energii vitale artei scenice:

"SAMUEL BECKETT: intreaba-ma daca m-au batut... intre timp eu imi scot gheata si ma uit la gheata. Dupa-aceea ma intrebi ce fac eu aici. (isi scoate gheata).
GODOT (Cu glas hotarat): Ce faci acolo?
SAMUEL BECKETT: Ma descalt. Tie nu ti s-a intamplat niciodata?".


Prin reluarea replicii celei mai banale cu care incepe piesa "Asteptandu-l pe Godot", se sugereaza ca teatrul se reinfiinteaza pe sine, intr-o fictionalitate paradoxala, scriitorul si propriul pesonaj devenind, la randul lor, personaje, intr-o ciudata "intalnire de gradul trei", intr-un spatiu fictiv telescopic, care se poate prelungi la infinit, ca reflectarea lumii intr-o nesfarsita oglinda cosmica.

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...