Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Nuvelele lui Marin Preda construiesc, in spatiul mitologizant al campiei, devenit un punct de concentrare a fortelor universale, prin reducerea lor la nivelul antropos-ului taranesc, un adevarat carusel al imaginilor in miscare, un film al existentelor derulate mai rapid sau mai incet. Jean Burgos, in "Pentru o poetica a imaginarului" (1988), scria:

"Daca «simpla mobilitate a imaginilor» poate defini imaginatia cititorului, permitand deschiderea spre o realitate noua, daca ea ne face sa intelegem cat mai bine domeniul poeticului, ea nu ne prea ajuta, deci, sa circumscriem poeticitatea ce actioneaza in text. Bachelard o recunoaste, de altfel, implicit, atunci cand scrie: «[...] imaginea literara este un exploziv. Ea face deodata sa explodeze frazele gata facute, sa sfarame proverbele care se rostogolesc din veac in veac, ea ne face sa auzim substantivele dupa explozia lor, cand au parasit gheena radacinii lor, cand au trecut de poarta tenebrelor, cand si-au transmutat materia. Pe scurt, imaginea literara pune in miscare cuvintele, le reda functiei lor de imaginare»".


Functia narativa din "intalnirea din pamanturi" se circumscrie aceleiasi valori explozive a cuvantului care detoneaza realitatea, determinand-o sa apartina unui spatiu imagistic bine precizat. Astfel, plasarea temporala este stricta:

"Era in mijlocul verii. Peste intinderea campiei navalira deodata in goana, iesind dintre porumburile inalte si negre ca o padure, doi calareti, alergand fiecare cate o pereche de cai."

Fundalul se distribuie savant, compus nu din nori profilati pe cer, ci din "porumburile inalte si negre ca o padure", ceea ce creeaza o senzatie de protectie, de spatiu benefic, potentator insa de fantasme. Desi este vorba de un text in proza, asistam la o imagine poetica similara cu aceea din "Corespondentele" lui Baudelaire:

"La nature est parfois un temple ou de vivants piliers
Laissent parfois sortir de confuses paroles,
L homme y passe a travers des forets de symboles".

Din acest spatiu esentializat apar dialogurile, simbol al Logosului proiectat intr-un cadru specific, cu sunete bolovanoase sau fine, de o tonalitate inalta:

" - Lasa-i la pas, al lui Teican, spuse unul dintre ei, lovind peste bot, cu o nuia, calul pe care il calarea. Lasa-i mai la pas, ma, sa-ti spun ceva, pana ajungem acasa".



In spatiul rural, oralitatea inseamna, fara doar si poate, o epicizare extrema: oamenii vorbesc mult, folosesc o regie bine pusa la punct, insa instinctiva, comenteaza situatiile prin prisma propriilor vederi. Narator este Dugu, care are pentru prima data revelatia misterului feminin:



"- [...] Era dupa nimiez, acum o saptamana, si era un zaduf al dracului. «Ia sa ma scald nitel, m-am gandit eu. Sa ma scald in Valea Morii, unde e salcia aia batrana». Stii ca acolo e un cot si pe urma stii si tu ca acolo nu prea se scalda nimeni; e apa mica. Ei, ce daca, ma scald asa, sa-mi treaca naduseala!"
Personajul feminin, denudat, dezbarat de orice contingente cu realitatea sateasca, Drina lui Palici, apare eroului in deplinatatea ei feminina:

"Era o fata, nu stiu daca o cunosti. Drina lui Palici. Iesise din rundul gradinii si se uita la soare, pe marginea garlei. O cunosti?" Gradarea povestirii pana la atingerea unui punct culminant al secventei epice este data tocmai de emfaza creata prin intreruperea lantului narativ, pentru ca descrierea sa fie reluata dupa un rastimp:

"O vaz ca isi desface parul si incepe sa si-l stranga iar peste cap, sa-l inoade. Ma, ce par avea... Eu n-am mai vazut. «Se scalda», m-am gandit eu si nu stiu de ce, sa nu razi, a inceput sa-mi bata inima si am vrut sa fug; mi-era nu stiu cum, parca frica... A?!! Ce spui, al lui Teican?".

Spaima aproape viscerala fata de fiinta feminina, marcata in primitivitate de veneratia zeitelor, a lui Venus din Willendorf, spre exemplu, se reverbereaza aici in mintea tanarului, un reflex al unei spaime ancestrale, eterne, pastrata de natura umana. Gesturile dezbracarii il fascineaza pe flacaul ajuns la varsta pubera, care nu a cunoscut inca topografia feminina:

"...si am vazut-o cum si-a scos bluza si fusta si s-a dezbracat. Ce dracu, ma, ce de fuste au fetele astea! Nici nu stiu, ca-mi batea inima si parca ma inecam. Tu ai vazut vreuna asa, al lui Teican?" Imaginea carnala a fetei, suprapusa secventei naturale acvatice, este extraordinara, provocand pulsiuni puternice, reeditand intr-un fel, in varianta masculina, trairile fetei din "Zburatorul" lui Ion Heliade-Radulescu. "Era frumoasa!... Pe urma a inceput sa se scalde. ii placea, am vazut, radea si se stropea cu apa. Dar nu stiu de ce, si ei parca ii era frica, intelegi?"
Fata de pe malul garlei dobandeste o imagine arhetipala, de naiada, care se fixeaza in memoria subliminala a personajului, acaparandu-i intreaga fiinta:

"Toata noaptea n-am visat decat Drina si iar Drina: asa cum o vazusem eu la garla. M-am desteptat de cateva ori numai in sudoare."

Alte referate romana, dar Necategorisite










Politica de confidentialitate