Comentariu - SUFLETUL SATULUI

Poezia "Sufletul satului" este inclusa in cel de al treilea volum de versuri al autorului, intitulat "in marea trecere" (1924).

Titlul volumului constituie definitia blagiana a vietii, pe care poetul o vede, la modul heraclitean, ca pe o curgere necon­tenita in moarte; altfel spus, murim putin cate putin din clipa in care ne-am nascut.
Aceasta idee este exprimata si in dramatica invocare a lui Dumnezeu din moto-ul volumului: "Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire, - si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea."


In totalitatea lui, volumul exprima o stare de tristete metafizica, pentru ca-poetul tulburase "corola de minuni a lumii" cu nepermise intrebari.

In consecinta, lumea si-a schimbat infatisarea (fiind redusa la "semne" sau "rune"), din cer vine "un cantec de lebada", iar poetii devin "cantaretii leprosi" ai unui cer zavorat.
Iesit de sub cupola protectoare a "corolei de minuni", cre­atorul traieste sentimentul imbatranirii ("Sunt mai batran decat tine, mama") si al tradarii sacrului.
Vindecarea de ranile launtrice ar putea-o constitui intoar­cerea in spatiul magic al "satului minunilor".


Tema poeziei o constituie nostalgia dupa toposul mitic al satului, locul in care omul isi poate regasi puritatea (ame­nintata de civilizatia tehnicista).
Dupa cum se vede, poetul traieste, la modul expresionist, teroarea orasului tehnicizat, cu masini "subpamantene" si ima­gini de cosmar.

Titlul contine sugestia unui "suflet" pe care il are satul, entitate metafizica prezenta in straturile lui arhaice si care "vine" ca un "duh" spre vremurile noastre.

Universul operei:

Poezia "Sufletul satului" este alcatuita din doua strofe de intindere inegala, cu vers alb:
" Copilo, pune-ti mainile pe genunchii mei.
Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.
Aici orice gand e mai incet,
si inima-ti zvacneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate in piept                     

ci adanc in pamant undeva."


Textul se deschide printr-o invocatie in care termenul "copilo" este generic (reprezentandu-i pe toti oamenii satului): in conceptia autorului, acestia traiesc intr-o lume apartinand mitu­lui, intrucat izbutesc sa se mentina "pe linia de apogeu, geniala, a copilariei".


Departe de demonia civilizatiei mecanizate, satul constituie o imagine micsorata a "corolei de minuni a lumii", caci aici, oamenii traiesc "intr-un raport de suprema intimitate cu totalul si intr-un neintrerupt schimb de taine cu acesta" (Lucian Blaga).
Cel de al doilea vers, devenit celebru, face din sat un demiurg al veciei: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat".


Spatiul satului este astfel sacralizat, prin faptul ca aici s-a nascut Marele Timp. De altfel, intr-o poezie ulterioara ("Fum cazut"), satul este comparat cu o "biblica satra" (aluzie, pro­babil, la staulul in care s-a nascut Iisus).
Pentru a nu-i stanjeni linistea sfanta, gandul devine "mai incet", iar bataile inimii se aud, parca, in pamant, acolo unde dorm stramosii.
Intoarcerea in "satul minunilor" echivaleaza cu o revenire in paradisul originar, pentru ca "Aici se vindeca setea de man­tuire", iar omul este absolvit de pacatul adamic; iar pelerinul care si-a " sangerat picioarele " in "pietrele" profanului, se vin­deca stand "pe un podmol de lut".




In prima strofa, satul este vazut ca spatiu al unei geografii sacre si ca un Centru al lumii.
Strofa a doua cuprinde cinci versuri, dintre care, ultimele patru definesc sufletul satului, prin intermediul a trei com­paratii:
Prima dintre acestea este continuta in versurile:
" Sufletul satului falfaie pe langa noi, ca un miros sfios de iarba taiata".


si sugereaza puritatea si prospetimea acestui "duh" venit parca din alta lume.
Ne-am putea intreba daca acest misterios suflu care "falfaie" nu este chiar "porumbelul Sfantului Duh" (despre care Blaga vorbeste intr-o alta poezie).
  In versul urmator, sufletul satului este comparat cu "o cadere de fum din stresini de paie", invaluind ritualic, in cea­sul de taina al serii, pe omul intors la vatra.
  A treia comparatie (" ca un joc de iezi pe morminte inalte") ar putea sugera ca sufletul satului reuneste viata si moartea intr-o eterna ingemanare.
f