Studiul lui G. I. Tohaneanu, Stilul artistic al lui Ion Creanga, 1969, spulbera prejudecata ca I. Creanga ar fi doar un simplu scriitor "regional" sau "dialectal", un marunt "povestitor popular", demonstrand, prin analiza variatelor aspecte ale artei sale narative, ca este un mare scriitor.

Aspectele esentiale, definitorii, ale artei sale narative, prezente si in Amintiri din copilarie, sunt: oralitatea, relieful plastic, arta naratiunii, arta dialogului, umorul, terminologia populara, descrierea, portretul, enumerarea, sinonimia, participarea etc.

Oralitatea este maniera de redactare a textului scris, astfel incat imita limbajul vorbit, punandu-se in postura de povestitor care este ascultat. De aceea, este nevoie de rostire, de inflexiunile vocii pentru a se exprima.
De aici, tendinta scenica, monologul condensat, interjectiile etc. Creanga interpreteaza textul, imita, parodiaza, exagereaza, gesticuleaza, se adreseaza direct unor interlocutori imaginari. Exprimarea sa e vie, autentica, fraza e bogata in verbe. (Ex. "Hei,hei ! cand aud eu de popa si de Smarandita popii, las mustele in pace si-mi iau alte ganduri, alte masuri". )

Relieful plastic este calitatea de baza a frazei lui Creanga. Ea are ritm sustinut, vioi, intonatie surprinzatoare, suisuri si coborasuri abrupte, pauze semnificative, sugestive (vorbirea aluziva), realizate prin eliminarea conjunctiilor (ex. ,He ! Trasnea, ma ! scoala! Stii tabla ? Sare el de jos, il ascult, cleiu "! - Amintiri ...cap.III), prin folosirea interjectiilor (ex. "Duminicile bazaiam la strana si harsti ! cate-un colac..."

- Amintiri..., cap.I), prin paranteze nemarcate (ex. "N-ai auzit ca unul pica s-a dus odata bou la Paris, unde-a fi acolo, si-a venit vaca ?... - Amintiri..., cap.I), prin abundenta adverbelor si a particulelor demonstrative.
Arta naratiunii este desavarsita la I.Creanga. Accentul cade pe relatarea actiunii, descrierile sunt putine, ansamblul este compus din mai multe povestioare autonome ca subiect, dar reconstituind lumea copilariei. isi aminteste evenimente care l-au marcat psihologic (rusinea de-a fi prins furand cirese, de-a strabate satul dezbracat, de a fi capturat pupaza din tei, de a fi distrus casa Irinucai etc). Cronologia faptelor este urmarita strict, de aceea foloseste adverbe si expresii idiomatice ("cu noaptea-n cap", "pe la toaca", "odata cu gainile" etc). Uneori, scriitorul participa direct la actiune (ex. " Va puteti imagina ce vrea sa zica a te scalda in Bistrita..."

, " sa nu-mi uit cuvantul", "mi-aduc aminte ca acum" etc).
Dialogul ocupa un loc important in Amintiri..., invadand uneori naratiunea ( vezi peripetiile drumului la Pipirig; discutiile dintre parintii lui Nica - Smaranda si Stefan). Uneori, dialogul este inlocuit cu monologul interior.

Descrierea ocupa un loc minor in opera lui Creanga, deoarece e simtita ca o pauza epica.

Este de retinut, totusi, descrierea din cap. IV a muntilor Neamtului, peisajul natal pe care-l parasesc Nica si Zaharia, cand pleaca la Iasi.


Portretul , intocmai ca descrierea de natura, apare sporadic in proza lui I. Creanga. in Amintiri... se remarca portretul lui Davidica, un coleg de scoala, si al crasmaritei din Radaseni, concluzionat repede prin "era frumoasa, bat-o hazul s-o bata"(cap.III).
Umorul lui Creanga deriva din exprimarea mucalita, poznasa {...prin somn nu ceream de mancare; daca ma sculam, nu mai asteptam sa-mi dea altii; si cand era de facut ceva treaba, o cam raream de pe-acasa" sau " ...nici frumos pana la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac ca anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost."

), prin forme surprinzatoare de cuvinte (ex. "He,he! Bine ai venit, nepurcele"!; "Dumnezeu sa-l iepure", furluase", "cinstita de holera", "slavit de lenes", "clacusoara"), prin termeni familiari expresivi ("coblizani", "gligani", "mangositi", "hojmalai",ghiavoli", "prostalai", "nandralai", farasiti", "ticaiti" etc. , pentru a-i denumi pe baieti;), prin caracterizare ironica (ex. "balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa "), prin nume si porecle (ex. "Trasnea", "Gatlan", "Chiorpec", "Ciucalau", "Bodranga", "Duhu", "Torcalaul" etc), prin prezentarea unor scene hazlii (ex. modul cum invatau elevii la Falticeni, scaldatul, jocurile din casa in timpul iernii etc.) si altele. Terminologia populara este frecventa in proza lui Creanga, de la cuvintele regionale (ex. "holtei", "pitaci", "ciubote", "tigoare", "a se olicai", "balcaza" etc), la expresii ("zama oualor", "ca mai ba sa zicem nici card", "de v-a trece spurcatul", "parca t-a iesit un sfant din gura", "de frunza frasinelului", "ne ducem surgun, dracului pomana, ca mai bine n-oi putea zice" etc).
Enumerarea este un procedeu folosit de Creanga cu insistenta. Arhitectura taraneasca, industria casnica, mestesugurile, agricultura, carausia sunt prezente in opera sa prin lungi liste de termeni (ex. carciuma din Radaseni cu "sanuri, calupuri, astragaciu, bedreag, dichiciu si alte custuri taioase, muschea, piedica, hesca si clin, ace, sule, cleste, pila, ciocan, ghint, piele, ata, harbul cu calacan, oleiu si tot ce trebuie unui ciubotar."

).
Sinonimia este foarte bogata la Creanga. Bunaoara, pentru pentru verbele dicendi sunt folosite sinonime sau expresii sinonimice precum: "a blesti din gura", "a bodogani", "a bolborosi", "a boscorodi", "a cetara", "a chihai", "a clampani din gura", "a dondani", "a mogorogi", "a morocani", "a tolocani", " a sucali" etc.