In ultima zi a anului 1889, cand omul Ion Creanga (n. 1839) se intorcea in pamantul de huma, scriitorul isi insem­nase trecerea prin veac, printr-o opera unica si geniala care-i va indreptati numele de "Homer al nostru" (dat de Ibraileanu).

Creatia literara a lui Ion Creanga include: lucrarea memorialistica "Amintiri din copilarie", povestile ("Soacra cu trei nurori", "Danila Prepeleac", "Povestea lui Harap-Alb" s.a.), povestirile ("Inul si camesa", "Povestea unui om lenes", "Prostia omeneasca" s.a.) si naratiunea "Mos Nichifor Cotca-riul" pe care autorul a subintitulat-o "povestire glumeata".


Este o opera unitara, in care particularul este ridicat la nivelul universalului, iar atmosfera este de mare sarbatoare populara.

Intre romanul formarii unui tanar ("Amintiri...") si povesti exista nenumarate fire de legatura: actiunea celor din urma pare a se petrece la Humulesti, vorbirea personajelor este taraneasca, iar fantasticul este umanizat.

De asemenea, copilul universal si mama universala (din "Amintiri...") vor avea ca pendant personajele din povesti: soacra ca esenta a rautatii, prostul care are noroc, lenesul total si altele, alcatuiesc o galerie cu trasaturi ingrosate pana la
imaginea unei lumi in care s-a instaurat prostia universala ("Prostia omeneasca").
  Publicata la 1 august 1877, in revista "Convorbiri lite­rare", "Povestea lui Harap-Alb" are ca tema, drumul initierii unui tanar, de la stadiul de novice, la acela de om total.

 Basmul este o specie literara a genului epic. Opera narativa in proza, de intindere mica/medie. in care realitatea este transfigurata in fabulos, iar personajele poarta valori sim­bolice, basmul isi are originea in creatia populara.
Cu toate ca sunt atat de diferite sub raport tematic, basmele folclorice prezinta o seama de trasaturi comune:
  Existenta unor formule tipice de inceput, mediane si de incheiere. in acest mod se stabileste intre povestitor si asculta­tor o conventie potrivit careia, in basm totul este posibil (for­mula initiala); iesirea din timpul si spatiul fabulos se face prin formula finala;
In confruntarea dintre Bine si Rau, victoria ii revine celui dintai;
 Personajele (grupate in serii antitetice conform celor doua principii) sunt fabuloase si poarta valori simbolice;
  Timpul, spatiul si intamplarile sunt imaginare;
  Eroul pozitiv este ajutat sa treaca probele initiatice de catre anumiti "donatori" sau de animale prietene; ₍
  Frecventa unor motive: cifrele magice (trei, sapte, noua), calatoria, initiatica, obiectele magice, nunta etc.
Basmul cult are un autor cunoscut, respectand, in linii generale, prototipul basmului folcloric si functiile acestuia, trasatura care se reliefeaza si in basmul supus discutiei.

Universul operei:

Motivul cautarii norocului
Pana la un punct, "Povestea lui Harap-Alb" respecta tiparul narativ al basmului popular.

La cel mai simplu nivel de interpretare, basmul ar putea fi povestit astfel:
Doi frati (Verde-imparat si Craiul) traiau, de multa vreme, la doua capete ale lumii, fara sa se mai vada (situatia initiala).
Primul, ajungand la batranete fara a avea descendenti in linie masculina, ii scrie fratelui sau, Craiul, cerandu-i pe unul dintre cei trei feciori ca urmas la tron (evenimentul care per­turba echilibrul initial).

Cei doi fii mai mari ai Craiului aratandu-se dornici sa plece, tatal se imbraca intr-o piele de urs si ii asteapta, pe fiecare, sub un pod. Speriati de "fiara", feciorii se intorc, pe rand, acasa.

Intr-una din zile, mezinul Craiului se intalneste, in gradina, cu o batrana care cersea (si care era Sfanta Duminica). Milostivita de tanarul craisor, sfanta il sfatuieste sa plece el la Verde-imparat, insa numai dupa ce va cere calul si armele pe care tatal sau le avusese in tinerete.
Dandu-i ascultare, mezinul isi alege calul (supunandu-l la proba jaratecului) si le reda armelor tatalui sau vechile virtuti (prin indepartarea ruginii).
Pe urma, "botezat" intru soare si luna (prin cele trei zboruri cosmice ale calului nazdravan), craisorul se pregateste de ple­care, sfatuit fiind de tatal sau sa se fereasca de omul ros "si mai ales de cel span" (interdictia).
Asa pleaca in lume craisorul, ca sa-si caute norocul.

  Motivul pactului cu diavolul

Prima etapa a drumului o constituie padurea-labirint in inte­riorul careia fiul de crai se intalneste, de trei ori, cu Spanul (care-l momeste sa si-l ia ca sluga). La a treia intalnire, oferta fiind acceptata, Spanul il invita pe naivul tanar sa coboare intr-o fantana ciudata, pentru a se racori; imediat insa tranteste capacul si-l sileste pe captiv sa accepte inversarea rolurilor. Asa devine craisorul sluga Spanului, cu numele de Harap-Alb (in schema narativa comuna, momentul se numeste:

"Raufaca­torul inseala victima"). Asa ajung la Verde-imparat.
  Motivul probelor depasite
Noua travestire functionand, Harap-Alb este supus la trei probe initiatice: sa aduca salatile din Gradina Ursului, apoi pielea (batuta in pietre scumpe) a Cerbului fermecat si, in final, pe chiar fata imparatului Ros.
Aducerea salatilor din Gradina Ursului:
Trimis de Span sa aduca salatile din Gradina Ursului, Harap Alb pleaca, impreuna cu calul nazdravan, spre a implini porunca.
Si acum, calul va zbura "lin ca vantul" (si nu "repede ca gan­dul", intrucat eroul nu devenise inca stapanul timpului).

Ei ajung, mai intai, in Insula Verde, spatiu al vietii, unde Sfanta Duminica isi avea salasul. Aici pregateste Harap Alb (ajutat de batrana) planul pacalirii ursului (care, in unele mitologii, sim­bolizeaza clasa razboinicilor); si cum, pentru a-l invinge, era nece­sara adormirea constiintei de razboinic, Sfanta toarna in fantana o fiertura din lapte, miere si somnoroasa".


Dupa ce ursul (care sosise "cu o falca in ceriu si cu una in pamant") adoarme, Harap Alb se invesmanteaza cu pielea de urs (daruita de tatal sau la trecerea podului); gestul-simplu in aparenta-il investeste pe erou cu atributele Luptatorului.
Intrand, peste gard, in gradina, tanarul culege "o sarcina mare, mare, cat pe ce sa n-o poata ridica in spinare".

Surprins insa de urs, ii arunca blana (aceasta insemnand ca ursul va recunoaste in Harap Alb pe razboinicul apartinand castei sale).
Dupa ce scapa astfel "cu obraz curat", eroul se intoarce la un­chiul sau, cu salatile.
Prima dintre cele doua probe initiatice este necesara pentru ca Harap Alb sa fie investit cu atributele Razboinicului.
Cea de-a doua proba initiatica este aducerea nestematelor cu care era impodobit cerbul nazdravan.
Chiar inainte de plecare, fiul craiului afla ca acel cerb era yfiolomonit" si ca ii ucidea pe cei pe care ii privea; se mai vorbea prin lume ca acel cerb "este tot batut cu pietre scumpe" si ca "are una infrunte, de straluceste ca un soare".


Aceasta piatra aminteste de perla frontala din simbolismul hin­dus, care le confera purtatorilor privilegiul eternitatii; de altfel, forta ei datatoare de viata se vadeste pe drumul de intoarcere al eroului, cand multimile se pun in miscare, atrase de lumina ei.
Ucigand cerbul. Harap Alb ii va lua eternitatea, atribut cu care va fi investit spre a-l darui oamenilor.
De altfel, mergand spre tara cerbului, calul nu mai zboara doar pe deasupra pamantului (ca la primul drum necesar unei investituri doar de razboinic) ci se ridica "in inaltul cerului", realizand un zbor cosmic (adica intr-un spatiu vesnic).
Ajutat, si acum, de Sfanta Duminica, Harap Alb ii ia capul cer­bului, ascunzandu-se intr-o groapa, spre a nu fi vazut de privirea care ucide. Desi scena -trimite la mitologie (uciderea Meduzei de catre Perseu), semnificatiile ei ar putea fi mai profunde: ucigand cerbul. Harap Alb omoara o ipostaza a Raului etern, instaurand pacea in lume.


Aducerea fetei imparatului Ros
Pentru a trece de ultima incercare, Harap-Alb se intovara­seste cu cinci aparitii bizare reprezentand tot atatea intrupari ale fortei cosmice: gerul (Gerila), foamea (Flamanzila), setea (Setila); Ochila este Ciclopul din epopeea homerica, iar Pasari-Lati-Lungila este un Sagetator coborat pe pamant. impreuna vor izbuti sa treaca prin incercarea (proba) focului (scena din casa de arama), a apei ("cercati marea cu degetul" gandea im­paratul inaintea ospatului fabulos la care ii invita) si a recu­noasterii fetei imparatului Ros.
Cum frumoasa fata era "farmazoana", ea se metamorfo­zeaza intr-o pasare, aseunzandu-se dupa Luna.
Acolo este gasita de Pasari-Lati-Lungila si adusa in camera ei.
Motivul intoarcerii la conditia initiala


In final, intrucat fata divulga secretul lui Harap-Alb, aces­ta este ucis de Span, dar renaste (stropit fiind cu apa vie si apa moarta) redevenind ceea ce fusese. in schimb, Spanul este omorat de calul nazdravan.
Sfarsitul este al tuturor basmelor: nunta lui Harap-Alb cu fata imparatului Ros.

In afara schemei narative, "Povestea lui Harap-Alb" mai prezinta si alte asemanari cu prototipul folcloric: confruntarea dintre principiul binelui si cel al raului, victoria celui dintai, existenta unui mezin care i se substituie lui Fat-Frumos, pre­zenta unor ajutoare ale eroului pozitiv, prezenta fabulosului.

In basmul cult, autorul imbogateste schema basmului folcloric, in conformitate cu viziunea sa artistica sau cu pro­priul sau stil.                                                                 

In "Povestea lui Harap-Alb", originalitatea lui Ion Creanga se observa in mai multe trasaturi:
  Intinderea mare a textului (care este alcatuit dintr-un lant de "micro-nuvele") curgand una din cealalta.
  Fabulosul este tratat in mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate prin "originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate" (G. Calinescu). Bunaoara, Spanul se comporta ca un om viclean, esenta lui demonica fiind dezvaluita numai atunci cand coboara in fan­tana si-si striga numele: "Chima raului pe malul paraului!"
Tot asa, cele cinci aparitii bizare (care-l vor insoti pe Harap-Alb in ultima parte a calatoriei sale), se comporta, vor­besc si se cearta ca niste tarani humulesteni; in plus, fiecare schita de portret cuprinde o trimitere la fiinta umana: "o di­hanie de om" (Gerila), "o namila de om" (Flamanzila), "o aratare de om" (Setila), "o schimonositura de om" (Ochila), "o pocitanie de om" (Pasari-Lati-Lungila).
  Ca si in "Amintiri din copilarie", personajele sunt vazute prin supradimensionare: in plus, trasaturile lor sunt grotesti:

" avea niste urechi clapauge si niste buzoaie groase si dabala-zate. Si cand sufla cu dansele, cea de deasupra se rasfrangea in sus, peste scafarlia capului, iar cea de dedesupt atarna in jos, de-i acoperea pantecele" (Gerila).
  Dincolo de substratul autohton, se intrevad in acest basm si o seama de ecouri din mitologie. Astfel, Ursul (care simbo­lizeaza clasa razboinicilor) este adormit cu fiertura de "somno­roasa" data de Sfanta Duminica; in acest mod, apa din fantana devine apa Lete a uitarii.
Tot asa, Cerbul (a carui privire poate ucide) trimite la capul Meduzei (din mitologia greaca); in plus, nestemata pe care o poarta in frunte, aminteste de perla frontala (din simbolismul hindus) care le confera luptatorilor atributul eternitatii.
Prin anihilarea Ursului si prin uciderea Cerbului, Harap-Alb reediteaza mitul Crengii de Aur, preluand de la invinsi atribu­tele razboinicului si privilegiul eternitatii.
  inca de la inceput, vorbind despre drumurile pe ape si pe uscat, autorul introduce in basm cunoscuta metafora a dru­mului (care ii strabate toata opera). Calatoria lui Harap-Alb fiind labirintica, ne-am putea intreba daca aceasta nu este o aluzie la mitul Ariadnei.
  Prezenta unor personaje ..deghizate" incepe dupa primul paragraf, prin cuvintele autorului: "Dar ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii". Cuvintele subli­niate amintesc de mitul autohton al ursitoarelor (care ii menesc destinul fiecarui nou-nascut); cele trei zane ale soartei au atributii bine stabilite (una toarce, alta deapana si a treia taie firul vietii), primul "personaj" deghizat fiind chiar autorul.
Sub pana sa, intamplarile care constituie drumul formarii unui tanar se succed, facand din acest basm un bildungsroman.
Tot o "ursitoare" este si Sfanta Duminica (deghizata in cersetoare); panza alba in care este invaluita atunci cand se ridica in vazduh, aminteste de panza Penelopei (care i-a "tesut" destinul lui Ulysse); Sfanta il ajuta pe Harap-Alb in toate marile lui incercari.
Dupa unele opinii, Spanul este elementul malefic; dupa altele, este un pedagog "deghizat", ajutandu-l pe tanar sa se maturizeze: "Pentru ca Harap-Alb sa devina om. Spanul tre­buie sa fie «rau». El va disparea doar cand rostul i se va fi implinit" (FI. Ionita). Acelasi rol l-ar avea si calul.
Chiar fiul craiului se "deghizeaza" in sluga, pentru a fi initi­at; Harap-Alb tine locul lui Fat-Frumos, dar nu este echivalent cu acesta: nehotarat, lipsit de experienta ("boboc in treburi de acestea"), naiv si usor de inselat, milos si supus, el va suferi o "moarte" simbolica (in fantana) pentru a se naste ca sluga. Din aceasta postura modesta va deveni Stapan al timpului si erou civilizator (ca Prometeu).
Toate aceste deosebiri (si altele) ii confera operei in dis­cutie caracterul de basm cult.
Protagonistul basmului cult dobandeste un contur spe­cific sau chiar un nume aparte.
Semnificatia numelui lui Harap-Alb

In "Povestea lui Harap-Alb", numele personajului central ar putea sa aiba mai multe semnificatii:
Primul termen - " Harap " inseamna sluga, rob si caracte­rizeaza "fata " cunoscuta, vizibila a personajului, care, dupa ju­ramantul din fantana, devine sluga Spanului.
. Al doilea termen - "Alb" desemneaza "fata" ascunsa a eroului si ar putea indica nemurirea (in unele traditii, Insula Alba fiind un salas de nemurire).

La aceasta idee conduce si finalul basmului, punct in care Harap-Alb poate fi asimilat cu Fat-Frumos; in ultima fraza, autorul sugereaza ca nunta se prelungeste in etern, iar cei care ajung acolo, se impartasesc din vecie.
. Al doilea termen al numelui ar mai putea avea sem­nificatia de "Cel care raspandeste lumina".

Prima fiinta care va descoperi aceasta este Batrana Timpu­rilor (Sfanta Duminica): in gradina craiului, ea i se adreseaza tanarului, in mod repetat, cu apelativul de "luminate craisor".



Eroul va ajunge la aceasta treapta, dupa al doilea moment al initierii sale, cand, aducand capul cerbului ucis, "se parea ca Har ap-Alb soarele cu el il ducea ".


  Conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alaturarea negru­lui (" Harap") cu albul, ar insemna unirea celor doua principii Yin si Yang; fiu al craiului si nepot (urmas) al lui Verde-imparat, Harap-Alb este ales de soarta sa-i reuneasca pe frati, asa cum doua jumatati ale cercului formeaza intregul.
   O alta explicatie a acestui nume (care uneste doua contrarii) ar putea proveni din "nasterea" simbolica a eroului: cea care il ajuta mereu este Batrana Timpurilor, (amestec de umi­linta si inaltare); de asemenea, atingand "soarele cu picioarele" si "luna cu mana", el este "botezat" intru soare si noapte, ca Luceafarul.
"Cununa" pe care si-o cauta prin nori ii va aduce un des­tin imparatesc si unic.