Ion Caraion (1923-1986). Poet, eseist, traducator. intre 1940 si 1941 editeaza revista de poezie "Zarathustra".

Debuteaza in 1939 in "Universul literar" si in "Curentul literar", cu versuri si recenzii. Volumul de debut este "Panopticum" (1943), urmat de alte doua, "Omul profilat pe cer" (1945) si "Cantece negre" (1946).

Este arestat si condamnat din motive politice, intre 1950-1955 si 1958-1964. Alte volume de poezii prin care se impune in literatura romana sunt "Cartita si aproapele" (1970), "Deasupra deasuprelor" (1970), "Cimitirul de stele" (1971), "Selene si Pan" (1971), "Muntii de os" (1972), "Frunzele in Galaad" (1973), "Poeme" (1974), "Lacrimi perpendiculare" (1978), "Interogarea magilor" (1978). Din eseistica poetului, cele mai cunoscute volume sunt "Duelul cu crinii" (1972), "Enigmatica noblete" (1974), "Palarierul silabelor" (1976), "Bacovia. Sfarsitul continuu" (1977), "Jurnal" (1980). Traduce din operele lui Marcel Ayme, Honore de Balzac, Marietta Sahighian, Al. Dumas, Sherwood Anderson, Ezra Pound. "Cantecele negre" ale lui Ion Caraion sunt nonconformiste, concentrate pe o structura a revoltei sociale totale.



Poezia "Omul profilat pe cer", din volumul cu acelasi titlu, este un protest al "tinerilor furiosi" impotriva unei lumi iesite din matca, debusolate, care isi consuma energiile haotic, intr-o enorma dezlantuire de forte. Imaginea "omului profilat pe cer", reprezentand infernul existentei umane, este a unei fiinte telurice uriase, emanatie a adancurilor sumbre ale constiintei, hranita din toate atrocitatile veacului:

"Omul profilat pe cer avea umerii aspri, raniti,
mersul infricosator si-un par negru, ierbos,
crescuse enorm ca o zapada polara, ca o inundatie marina
laolalta cu minereurile pamantului, cu sangele lui subteran,
in care au putrezit radacini
! in care s-au inecat femei."

in aceasta imagine terifianta, pamantul devine depozitarul osemintelor miilor de morti anonimi, existenti de la inceputurile zilelor si pana astazi. intr-o astfel de lume haotica, pasarile se prabusesc din inaltul cerului, "au venit sa moara carbonizate pasarile din fundul lumii;
gonite din cuiburi si de pe vapoare,
au venit sa moara pasarile Sudului."

Pasarile care se prabusesc, simboluri ale spatiilor uranice, semnifica declinul ireversibil al lumii.
               Omul viitorului, sumbru, un supraom grotesc, dezumanizat, strabate peisajul dezolant al lumii, ca o revarsare a stihiilor, ducand cu sine uriase dislocari de materie:

"Printre materii anorganice, printre viziuni salbatice si plante

mergea urias ca o mie de blocuri puse sa mearga,
ca o mie de soldati trimisi sa se omoare,
ca o mie de prizonieri intorsi din razboi,
ca o mie de muncitori chemati la fabrica."

Tabloul apocaliptic, asemanator celor ale lui Hieronymus Bosch, infatiseaza degradante ipostaze ale umilintei umane, un spectacol de adulatie fara margini: femei vin sa-i deschida "usile cu azima", "copii cu fructe veneau la poarta".

Dincolo de aceasta superficie stralucitoare ca in orice lume totalitara, apar semne ale grotescului, "dobitoace paroase" care isi ling puii, iar "sangele negru, sangele pamantului" sfasie "carnea rupta" a victimelor macelului mondial.
                "Omul profilat pe cer", nutrit din viziunile totalitare ale celui mai incrancenat veac
din istorie, vine din bolgiile infernului, "din maruntaiele pamantului cu caldura", dintr-un taram "cu insule de cadavre plutind
pe rezervoare de pacura de la un sat pe altul".

Acest personaj fantastic are "umerii puternici" si "niste priviri
incarcate de miragii."

in "dimineata brutala ca
un pumn" a declansarii marelui macel, "ploile au curs paralel cu sangele
cu dragostea, cu bucuria, cu iarba".

Peisajul pustiit ramas in urma este apocaliptic, de razboi postatomic, cu j ramasite ale umanului risipite printre ruine:

"O bucata de paine uitata in cos
o cale ferata pe unde nu mai vin trenuri
o pensiune din care-au plecat ferestrele", "o mama care nu mai poate sa nasca", "un continent de bucurie
o padure de paini
o armata de pesteri barboase."

Omul puternic, supraomul, zeul izbavitor mult asteptat, ascultat de toate fiintele universului, se dovedeste un zeu al distrugerii:

"Printre pietrele muntelui,
printre ape,
omul profilat pe cer
cat asteptarile lumii crescuse,
cat noaptea, cat iarna de mare
si tanar ca gleznele ciutei."



In timp ce omul "profilat pe cer" se indreapta spre campul lui Ares, jivinele pustiei ii asculta pasii, "siguri si tari" "ca viata din arterele lui".

Luna se schimba sub suflul razboiului, "a stat ca o mina electrica", iar plantele sunt "de smoala" si o noapte grea patrunde in oameni. Totul este haotic in succesiunea terifianta a imaginilor poeziei, pana in momentul in care lumea se inscrie pe o panta halucinata a distrugerii:

"A fost o seara tulbure. Departe
s-au auzit mitraliere. Veneau
Pe branci!
in coate!!
Acuma!!!
- Dimineata ca o sarma ghimpata
s-a oprit in pieptul omului profilat pe cer."

in acest peisaj apocaliptic, nu exista sentimente umane, gingasie, iubire, toleranta, ci numai simboluri ale infernului, "insule de cadavre", valuri de pacura, "o armata de pesteri barboase", toate sugerand intoarcerea in barbarie, intr-un tablou al groazei originare.