Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Riga Crypto si 
            lapona Enigel
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Riga Crypto si lapona Enigel




Balada romantica "Riga Crypto si lapona Enigel", ars poetica a lui Ion Barbu, asa cum a fost considerata in "Antologia poetilor de azi" (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1925), intocmita de Perpessicius si Ion Pillat, este integrata in ciclul "Uvedenrode" din volumul de poezii "Joc secund" (1930), putand fi inclusa in seria povestilor triste si celebre de dragoste ale lumii, ca "Tristar si Isolda" si "Romeo si Julieta".

inscriindu-se in cosmologia "Jocului secund", cele doua personaje ale poeziei apartin unor universuri diferite, fiecare tanjind spre opusul lumii in care traieste. Poezia reediteaza drama incompatibilitatii dintre doua spirite cu torul diferite, legate printr-o iubire imposibila, ca in "Luceafarul" lui Eminescu. Se cunosc fazele creatiei lui Ion Barbu: parnasiana, in "Lava", "Panteism"; baladica si orientala, in "Isarlak", "Dupa melci"; pura si ermetica, in "Din ceas, dedus adancul", "Timbru", "Grup".

"Riga Crypto si lapona Enigel"
apartine celei de-a doua perioade, prin semnificatiile simbolice trecand insa catre poezia criptica si ermetica.

Insusi Ion Barbu considera ca acest poem este "un «Luceafar» intors", prin tematica si prin aspiratiile personajelor, cu rolurile insa inversate fata de poemul eminescian. Numele lor cuprind si situarea existentiala a fiecaruia: Crypto (gr. cryptos = "ascuns") insteamna izolare, inchidere, umbra, in timp ce Enigel este opusul lui, reprezinta spatiul deschis, parcurgand un nou ciclu existential al cunoasterii. Marin Mincu vorbeste, in cazul rigai Crypto, de "un cer rasturnat, prin raportare la zona lui Hyperion", el reprezentand subumanul, sterilitatea inapta pentru nuntire, o ipostaza inferioara fata de termenii eminescieni. Factorul feminin figureaza ipostaze umane contrare: lapona Enigel simbolizeaza "natura umana plenara", care aspira, prin depasirea datului existential, sa se implineasca. Ea traieste in "tari de gheata urgisita", intr-o zona indepartata de cognoscibil, ce se doreste a fi o Walhalla ideatica, dar aspira spre o lume solara, ceea ce inseamna de fapt implinirea sa. Enigel este o fiinta a frigului, a intunericului, dar care vede in lumina puritatea, forta universala. Riga Crypto este spiritul delasator, ce nu se poate autodepasi, molcom, linistit: el e prototipul omului comun, ce duce o viata larvara. Se observa cum se dezvolta o antiteza intre "tari de gheata urgisita" si lumea vegetala a "muschiului crud", suficient siesi, ascuns de lumina solara. Taramul indepartat este ilustrat intr-o viziune parnasiana puternica:

"- in tari de gheata urgisita,
Pe-acelasi timp traia cu el,
Lapona mica, linistita,
Cu piei, pre nume - Enigel.

De la iernat, la pasunat,
in noul an, sa-si duca renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muschiul crud
La Crypto, mirele poienii".

Poezia se remarca si printr-un simbolism ascuns, comparabil cu versurile din "La Polul Nord" de luliu Cezar Savescu:

"La Polul Nord, la Polul Sud, sub stele vesnic adormite,
in lung si-n lat, in sus si-n jos, se-ntind campii nemarginite,
Campii de gheata ce adorm pe asternutul marii ud,
Cu munti inalti, cu vai adanci, la Polul Nord, la Polul Sud".

Modelul poetic este al baladelor germane, cantate la curte, "stins, incetinel,
La spartul nuntii, in camara", de menestreli batrani, raspandite din generatie in generatie. Spatiul poetic ce se dezvolta din primele versuri este al unei lumi medievale, cu enigmatice castele, cu menestreli, barzi, filizi si scalzi, care cantau la ospetele vechilor castelani. Poate fi chiar lumea premedievala, plina de farmec, a cavalerilor Mesei Rotunde, surprinsi intr-un repaos dintre nesfarsitele cautari ale Sfantului Potir. O dovada a caracterului mitic al unei astfel de lumi este atmosfera de basm, ireala, ce se revarsa asupra cititorului inca de la primele versuri:

"Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nunta,
De cuscrul mare daruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funta.

Mult indaratnic menestrel,
Un cantec larg tot mai incearca,
Zi-mi de lapona Enigel
Si Crypto, regele-ciupearca!".

Stilul protocolar, specific nuntii dintotdeauna, ca ritual initiatic, se continua cu preparativele pentru cantare ale menestrelului:

"- Nuntas fruntas!
Ospatul tau limba mi-a fript-o,
Dar cantecul, tot zice-l -as,
Cu Enigel si riga Crypto."

Lumea aceasta se invaluie in poveste, prin elementele de baroc si de fantastic, sugerate de podoabele menestrelului, "panglici, beteli cu funta", intr-un spatiu de legenda, in care timpul curge incet. O data cu povestirea inceata a menestrelului, se dezvaluie treptat povestea de dragoste a acestei lumi ascunse, in care fiecare loc, fiecare personaj isi are propriul sau inteles, propria sa valoare

Riga Crypto are un nume predestinat, insemnand ceea ce este dincolo de aparente, ce nu poate fi dezvaluit. Domnia sa "peste bureti", "in pat de rau si-n huma arsa", nutrita parca "de la fantana tineretii", este mereu aceeasi si, dupa cum spun curtenii, vesnica:

"La vecinie tron, de roua parca!
Dar printre ei barfeau buretii
De-o vrajitoare manatarca
De la fantana tineretii".

in coordonatele mitice ale acestui univers, "fantana tineretii" provine din timpul sacru, din primordialul in illo tempore. Curtenii, barfitori, aceiasi de peste tot, respecta tipologia umana diversificata, subliniind insa defectul capital al "regelui-ciupearca", sterilitatea perpetua, incapacitatea nuntirii, sever avertisment pentru participantii la o nunta reala, initiatica:

"Si rai ghioci si toporasi
Din gropi ieseau sa-l ocarasca
Sterp il "faceau si naravas,
Ca nu voia sa infloreasca".

Aceasta imortalitate a regelui Crypto, rezultata din conservare existentiala, nu poate decat sa starneasca invidia printre supusii lui: el ramane acelasi, in timp ce toti ceilalti se schimba si dispar. Riga este situat, in felul acesta, intr-o ordine dincolo de cea vegetala, aceea a Increatului. Rautatea, congenera omului, este transferata florilor din regatul sau, in aparenta inofensive, dar pline de seve ascunse.


Ca o pedeapsa pentru imortalitatea rezultata din nemurire, regele-ciupearca este sterp, un motiv simbolist (simbolistii vorbeau de "la femme sterile, un astre d inutilite", ce compensa, prin tinerete, trecerea continua a generatiilor, prezenta la celalalt tip, al femeii perisabile).

Dincolo de lumea vrajita, dar joasa, a regelui Crypto, se afla alta, parca desprinsa din vechile legende germanice, a frigului permanent, in care traieste lapona Enigel. Aceasta, situata intr-o lume paradiziaca, Arimaspeea sau Walhalla din legende stravechi, nu are atat intentia unei schimbari, a unei evadari din imobilismul lumii perfecte, cat ideea de a transcende, de a se situa pe un nivel gnoseologic superior, aspiratie aflata dincolo de stadiul protoplasmic, al eterizarii, adica al trecerii spre imaterialitate. Lapona sta sub semnul rece al Ratiunii, potentatoare a cunoasterii, fiind supusa permanent transhumantei, mutarii dintr-un loc in altul, in functie de anotimpuri:


"De la iernat, la pasunat,
in noul an, sa-si duca renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muschiul crud
La Crypto, mirele poienii".

Lumea pe care o reprezinta este una a serenitatii, w echilibrului, a nazuintei catre sferele superioare, care o indeamna sa caute lumina, sa gaseasca aspiratiile pierdute, sa regaseasca ceea ce riga Crypto a pierdut prin resemnarea la o existenta telurica, limitata. Omul comun a pierdut aceasta tendinta ascensiva prin resemnare, prin adaptare la o lume terestra banala, lipsita de aspiratii inalte.

Este si cazul rigai Crypto, ascuns mereu de lumina solara, pentru a subzista, pierzand, prin renuntare, conditia paradiziaca, de la inceputul lumii. Spre deosebire de el, de acest riga ce se margineste la o existenta stramta, "in pat de rau", pe tron "de roua", netulburata de mari evenimente, lapona cu nume ciudat, de islandeza sau de germanica, nu poate ramane intr-un singur loc: pentru ea viata este o cautare vesnica, o incercare de redobandire a starii initiale.

Intalnirea celor doi are loc in spatiul oniric ("Pe trei covoare de racoare
Lin adormi, torcand verdeata"), ca si in "Luceafarul" eminescian, si respecta ceremonialuri stravechi: riga Crypto, intovarasit de un slujitor, un eunuc batran, vine la Enigel sa o imbie cu dulceata, cerere ce ii este refuzata, la fel ca urmatoarea, insistenta, de a-l culege. Cei doi, reprezentand lumi diferite, au o intalnire tangentiala, ce le modifica profund destinele. Desi aspiratiile lor difera, ei se atrag in virtutea principiului contrariilor, coincidentia oppositorum. Venirea soarelui este perceputa de riga Cryto ca o amenintare:

"...de soare,
Visuri sute, de macel,
Ma despart. E rosu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasa-l , uita-l , Enigel
in somn fraged si racoare".

Mult mai dulce i se pare acestui rege al lumilor ascunse dormitarea, decat confruntarea cu lumina solara, simbol al puritatii si al eternitatii. Enigel, "torcand verdeata", aspira la culoarea-simbol a nemuririi, asa cum se si crede pe insulele Eire, numite mai de mult Toriz, exprimand si o betie a simturilor, relevand moliciunea Increatului. Aspiratia spre umbra nu poate fi inteleasa de Enigel, pentru ea fiind o blasfemie, adresata solaritatii atotputernice:

"- Riga Crypto, riga Crypto,
Ca o lama de blestem
Vorba-n inima-ai infipt-o!
Eu de umbra mult ma tem".

imparatia de gheata a laponei Enigel se inchina soarelui, se lasa condusa de puterea lui magica, pentru ca astrul celest reprezinta conditia superioara, pe care umbra nu o poate da:

"Ma-nchin la soarele-ntelept
Ca sufletu-i fantana-n piept,
Si roata alba mi-e stapana,
Ce zace-n sufletul-fantana.

La soare, roata se mareste;
La umbra numai carnea creste
Si somn e carnea, se dezumfla".

Enigel se sperie de invitatia regelui Crypto, o posibila interpretare a incongruentei dintre doua lumi diferite, la fel ca in "Luceafarul", unde intre Hyperion si Catalina exista o opozitie de stare, intre energia imateriala si materia degradabila.

Este blestemul plutonic ce actioneaza asupra omului de a se supune legilor restrictive ale materiei, de a exista in forma inconstienta a Increatului. Somnul se opune solaritatii, insemnand resemnare. Mai mult, pentru lumea inferioara a oamenilor inseamna moarte, in timp ce soarele reprezinta energia vie, indestructibila, mereu in miscare. Universul laponei Enigel este guvernat de legi aspre: ea il are var pe "ursul alb" si sta "la lampi de gheata, supt zapezi".

Nunta celor doi protagonisti ramane dilematica, in sensul inexistentei unei legaturi intre starea de pre-existenta, simbolizata de Increat, si perpetua miscare a Luminii, a soarelui. Cu toate acestea, lumea polara, bantuita de vesnice furtuni, antipod al celei solare, viseaza perpetuu la bulgarele de foc ce strajuieste cerul si da stralucire de departe spatiilor vaste de cristale reci. Ea se inchina la "roata alba" ce "zace-n sufletul-fantana".

Diferenta dintre cele doua lumi este subliniata de conditia pe care si-o conserva riga Crypto: el nu este un solar, nu poate rezista avalansei concentrate de sageti de foc ce vin din inaltul cerului. Sub actiunea distructiva a acestora, carnea se prajeste, neputand rezista decat la adapost:

"La umbra, numai carnea creste
Si somn e carnea, se dezumfla,
Dar vant si umbra iar o umfla".

Carnea, nesustinuta energetic, reprezinta degradarea materiei, seamana cu o piatra supusa erodarii temporale, este lutul omului comun. Antipodul acestei stari este fiinta superioara, de felul Luceafarului, ce-si gaseste in aceasta lumina modalitatea de a trai mai departe, pentru ca ea insasi este alcatuita din lumina. De altfel, riga Crypto moare in aceasta incercare de a ajunge dincolo de barierele existentei sale: textura prea slaba din care este alcatuit nu-i permite sa treaca de hotarele lumii intunecate, el fiind ars cand, din greseala, acest lucru se intampla:

"Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adanc in el;
De zece ori, fara sfiala,
Se oglindi in pielea-i cheala.

Si sucul dulce inacreste!
Ascunsa-i inima plesneste".

Iesit din barlogul sau ascuns, in care avea o relativa imunitate, chiar imortalitate, intr-o imposibila tentativa de autodepasire, riga Crypto se sfarseste, trecand ca un demon in lumea inferioara, "sa rataceasca
Cu alta fata, mai craiasca:

Cu Laurul-Balaurul, (...)
Cu masalarita-mireasa,
Sa-i tie de imparateasa".

Pentru el sufletul nu este fantana, adica nu poate stabili corespondente cu lumea transcendenta, fiind condamnat la o existenta inferioara, in care "pahar e gandul, cu otrava".

Fiecare dintre cele trei colturi ale acestui univers trial, asa cum se releva el in spatiul poeziei, apartine unor lumi diferite, disjuncte insa: lapona reprezinta apa, lumea de gheata si de zapezi a unui spatiu boreal incremenit cu aspiratia spre soare, principiul luminii, existenta de dincolo de limite, o lume de flacari, iar riga, umbra, linistea, starea originara, parasirea ei insemnand extinctia. Sunt trei lumi ce exista in mod separat, putand provoca interferente dezastruoase, ce duc la moarte, cum se si intampla cu regele ciupearca. Nordul reprezinta locul magic unde s-au retras zeii germanici, in insula Thule sau Hiperboreea, un punct cardinal inaccesibil oamenilor obisnuiti. Locuitorii de acolo, dotati cu ochiul cunoasterii, traiesc, potrivit miturilor vechi germanice, mii de ani, regenerandu-se prin fulgere de lumina, extracte ale energiei solare. Nu e de mirare ca lapona Enigel tinde spre inaltare, spre un astfel de univers potential, de implinire a firii.
Balada fantastica, baroca prin efectul de "trompe l oeil" si simbolista in acelasi timp, "Riga Crypto si lapona EnigeF se incheie in armonie, prin delimitarea hotarelor intre cele trei lumi, alcatuind o trihotomie cosmologica: soarele, elementul peren, existent de la inceputul timpului, apa, forma unde energia soarelui este depozitata in stare fluida, si umbra, vegetalismul, unde arderea nu mai e posibila, unde biologicul se conserva prin forte slabe, perisabile.

Alte referate romana, dar Necategorisite