Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












Ioan Slavici (1848-1925) a fost unul dintre marii clasici (alaturi de Eminescu, Creanga si Caragiale), precursor al lui Liviu Rebreanu - in evocarea satului transilvanean - si inte­meietor al nuvelei realist-psihologice in literatura romana.

Fiu al unui pamant incarcat de istorie, de traditii si de le­gende, Slavici infatiseaza, in nuvelele sale ("Moara cu noroc", "Comoara", "Padureanca", "Gura satului" s.a.) lumea satu­lui transilvanean de la jumatatea secolului al XIX-lea. Antre­nata in lupta pentru inavutire.

Contemporan cu lumea "Amintirilor din copilarie" ale lui Creanga, universul rural evocat de Slavici este lipsit de aureo­la mitica a Humulestiului, dar infatiseaza monumental un stil de viata specific, in care norma morala actioneaza cu putere de lege.

Din punct de vedere geografic, actiunea nuvelelor este pla­sata intr-un spatiu delimitat de Muntii Zarandului si Campia Banateana; in acest spatiu traiesc: tarani, carciumari, porcari, samadai, preoti, invatatori etc, oameni darzi, lacomi, intreprinzatori, buni si rai, asa cum se intampla in viata.

Meritul autorului este acela de a fi infatisat aceasta lume in momentele cotidiene, dar si in cele rituale, trasand cu mana sigura psihologia colectivitatii.
Comparat cu Shakespeare, Tolstoi si Dostoieyski, Slavici este primul scriitor care creeaza un personaj nelinear, compli­cat mereu sufleteste, traind stari conflictuale puternice care evolueaza, intr-o deschidere in evantai, spre momentul culmi­nant, in nuvelele sale apar iubiri si dusmanii care mocnesc, miscari sufletesti piezise, complicate, nelinisti (care cresc pro­portional cu bogatia), patimi puternice - totul fiind pus sub semnul de neclintit al destinului.
Nuvela "Moara cu noroc"- cea mai izbutita dintre scrie­rile de acest gen ale lui Slavici - intruneste toate aceste trasa­turi: in actiune sunt antrenate caractere tari de oameni primi­tivi, intriga reliefeaza stari sufletesti complicate, iar finalul demonstreaza justetea normei morale enuntate in preambul.

  Tema nuvelei o constituie consecintele nefaste, morale si existentiale ale patimii banului.
Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul ca fatalitate impusa de adancimile sufletesti ale personajelor.

  Titlul este un toponimic. Acesta denumeste spatiul in care se implineste destinul personajelor pedepsite pentru ca au incalcat norma morala.
Hanul numit "Moara cu Noroc" este o rascruce, un loc deschis invaziei raului, purificat, in final, prin foc.

Adevarat "personaj" al nuvelei, hanul devine, la sfarsit, o "moara" a Nenorocului.
Nuvela este o lucrare narativa in proza, de intindere medie, avand o actiune care se complica progresiv, un conflict puternic si personaje bine reliefate.


In cazul nuvelelor psihologice, autorul cerceteaza profunzimile sufletesti ale personajelor, reliefand dramatismul unor trairi interioare (conflict interior). Uneori, acestea conduc la transformarea respectivului personaj, a comportamentului sau a statutului sau social. Mijloacele folosite (analiza psihologica, introspectia) reliefeaza, mai ales in cazul lui Slavici, eroi com­plicati sufleteste, al caror subconstient le determina destinul.

Incadrarea operei "Moara cu noroc", de I. Slavici, in ca­tegoria nuvelelor psihologice poate fi motivata prin:
Este o lucrare epica in proza, de intindere mare, a carei structura compozitionala prezinta si particularitati.
Nuvela de mare amploare ("Nuvela solida cu subiect de roman", cum scria Calinescu), "Moara cu Noroc" este alca­tuita din saptesprezece capitole, avand o actiune care se desfa­soara cronologic, de la Sfantul Gheorghe si pana la Paste (in anul urmator).
Textul incepe si se incheie prin cuvintele Batranei (mama Anei si soacra lui Ghita). Daca fraza initiala (" Omul sa fie multumit cu saracia sa..."

)
are rolul de cod moral, cea finala arunca peste aceasta tragedie umana sentinta de fier a Destinului: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost datai"

Universul operei prezinta o actiune care se desfasoara pe mmente, complicandu-se progresiv.
Nuvela se deschide cu un preambul gnomic (in care cuvintele atribuite soacrei lui Ghita exprima conceptia morala a autorului): "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit".


Rostite la modul premonitor de catre un personaj reprezen­tand experienta si intelepciunea vietii, aceste cuvinte stau la baza intregii actiuni, fixand destinul personajelor in functie de respectarea sau nerespectarea lor. Cel care ar trebui sa le ros­teasca in final, ar fi Ghita, a carui moarte le confera si rol tes­tamentar:

" O gnomie care ni se infatiseaza - la inceput - ca prevestire, pentru ca, in final, sa constatam ca ea joaca si rol de cod, adica de testament" (C. Crisan).
Subiectul nuvelei ar putea fi povestit astfel: Ghita (cizmar intr-un umil sat transilvanean), se hotaraste sa renunte la "linistea colibei", pe motivul saraciei oamenilor, care umblau toata saptamana in opinci sau desculti, iar in du­minicile ploioase isi duceau cizmele in mana, pana la biserica. Afland despre arendarea carciumei de la Moara cu Noroc, se hotaraste sa se mute acolo.
Batrana (soacra lui Ghita) este insa reticenta, de teama ca, ispitind norocul, l-ar putea supara:

"... si ma tem ca nu cumva, cautand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care am avut parte pana in ziua de astazi..."


Totusi, de dragul copiilor sai, Batrana accepta sa-i urmeze cu inima deschisa, spre a imbuna sansa: "cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata dragostea mamei care incearca norocul copilului iesit in lume."

"Norocul" devine astfel laitmotivul nuvelei si schimba­toarele lui fete vor insoti destinul personajelor, pana la modi­ficarea totala din final.
Acesta ar fi primul capitol al nuvelei, cuprinzand expoziti-unea si intriga (hotararea lui Ghita de a parasi spatiul protec­tor al "colibei" sale si de a se muta la han).
Noul spatiu existential al familiei este o fosta moara, asezata la rascrucea drumurilor care duceau spre Ineu, intr-o pustietate. Aici va veni Ghita, impreuna cu Ana, Batrana si cei doi copii si va incepe sa munceasca, facand ca locul sa para "binecuvantat".


Intreaga saptamana, hanul era plin de drumeti, iar sambata, carciumarul isi numara banii si era multumit de norocul care i se daduse.

Lucrurile merg bine, iar hanul isi pastreaza ipostaza be­nefica, pana la sosirea lui Lica Samadaul, personaj demonic, hot si ucigas, care-i impune carciumarului sa-i devina com­plice: ,JZu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie."


Ana banuieste ca Lica este "om rau si primejdios" si-si atentioneaza sotul, dar Ghita stie ca nimeni nu poate ramane la han fara voia lui Lica; el accepta pactul cu diavolul pentru ca dorea sa se faca "om cu stare": "Iar Ghita voia cu tot dinadinsul sa ramaie la Moara cu Noroc, pentru ca-i mergea bine..."


Fire slaba si oscilanta, Ghita va fi dominat de forta malefica a Samadaului: primeste de la Lica sase porci (despre care stia ca sunt furati), ii imprumuta bani, il gazduieste intr-o noapte cand este pradat arendasul (si cand Lica pleaca si se intoarce la han imbracat femeieste); la judecata, se trezeste spunand ceea ce vroia Lica, salvandu-l .

Eroarea carciumarului isi are izvorul in permanenta oscilare intre bine si rau; ar dori sa-l dea pe Lica pe mana jandarmu­lui Pintea, dar nu poate renunta la mirajul castigului: "Dar Ghita nu voia sa plece, nu-l lasa inima sa paraseasca locul in care in scurt timp putea sa se faca om cu stare".

Asa se face ca, primind de la Lica bani furati spre a-i schimba, Ghita ii duce lui Pintea, dar nu-i spune ca jumatate din ei sunt ai sai.
Pe masura ce trece timpul, iar banii se inmultesc, Ghita este tot mai dornic de imbogatire: amana aducerea dovezilor in mana jandarmului, ba chiar se gandeste sa fuga in lume ca sa-si salveze aceasta neasteptata avutie; totodata, spaima ca Lica ar putea veni sa-l prade si imaginea femeii ucise de Samadau in padure, ii sfasie fiinta.
Aceasta ar fi, in linii generale, desfasurarea actiunii (capi­tolele II-XV).

Capitolul al XVI-lea prezinta izbavirea, prin moarte, a celor care incalcasera norma morala.
De Paste, Ghita si Ana raman la han, in timp ce Batrana pleaca, impreuna cu copiii, la niste rude, la Ineu.
Intentionand sa-l predea pe Samadau, carciumarul il lasa singur cu Ana, plecand sa-l anunte pe Pintea.

La intoarcere, simtind ca i s-a pus "ceva" " de-a curmezisa in cap", Ghita o injunghie pe Ana, cuprins de remuscari ca Dumnezeu nu i-a dat, la timp, gandul cel bun ("punctul culmi­nant).




Samadaul (care se intorsese sa-si ia serparul uitat la han), ii porunceste lui Raut sa-l impuste pe Ghita si sa incendieze hanul.
Urmarit de Pintea, Samadaul isi zdrobeste capul de un copac.
Deznodamantul este pregatit de momentul in care Batrana pleaca la rude "singura cu copiii, singura si mahnita pana in adancul inimii."



La intoarcere, ea nu gaseste decat zidurile afumate ale ha­nului si gramezile de praf si cenusa din care ieseau oasele celor care fusesera Ghita si Ana. Acum, imaginea celor cinci cruci si cuvintele Batranei ("dar asa le-a fost data!") se proiecteaza simbolic peste intreaga acti­une.
Imaginea finala a femeii care-si ia nepotii si pleaca (spre a-i salva din spatiul malefic) este incurajatoare: s-ar putea crede ca, intr-o lume care respecta norma morala, acestia vor avea un alt destin.
Complexitatea epica a nuvelei consta in profunda cunoastere a sufletului omenesc, urmarit in toate meandrele lui: omul se afla in puterea unui destin venit din profunzimi, din subcon­stientul sau - forta oarba si distrugatoare care-l va conduce spre framantari si nefericire.
Subiectul nuvelei se organizeaza in jurul conflictului central care este unul psihologic: lupta sfasietoare care se da in su­fletul lui Ghita intre patima imbogatirii si fondul lui initial cinstit.
Prabusirea morala a lui Ghita este infatisata in mod gradat, cu oscilatii intre visul imbogatirii si chinul remuscarii, cu mis­cari sinuoase care antreneaza profunzimi sufletesti nebanuite.
O alta caracteristica a speciei o constituie relieful pe care-l capata personajele centrale.
Personajele sunt realiste, dar accentul nu cade pe trasaturile lor de caracter, ci pe drama existentiala pe care o parcurg.

Caracterizarea principalelor personaje ale acestei opere, ar putea porni de la preambulul nuvelei:

" Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea coli­bei tale te face fericit".


Cel dintai dintre personaje este Batrana (mama Anei) simbolizand intelepciunea si cumpatarea; ea este purtatoarea mesajului nuvelei, iar semnificatia cuvintelor rostite in deschi­derea actiunii este profunda: omul sa fie multumit cu ceea ce are, caci nu exista bogatie mai mare decat chibzuinta, adevarul si omenia.
Modesta si discreta in relatia cu Ghita si cu Ana, le accep­ta hotararea din iubire materna, cu toate ca plecarea din satul ei o doare.
Avand o solida experienta de viata, Batrana are intuitia pe­depsei pe care o va primi Ghita, pentru ca incalcase norma morala: de Paste, cand pleaca la rude, Batrana era "mahnita pana in adancul inimii", de parca ar fi auzit glasul de clopot funest al destinului. Ardoarea cu care o saruta, repetat, pe Ana " ca si cand s-ar desparti pe veci de dansa " ca si carciuma care i se pare a fi intunecata si pustie, prevestesc finalul tragic.

Asemenea altor femei din popor, Batrana crede in destin, iar ultimele ei cuvinte explica ceea ce s-a intamplat, prin pre­destinare: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data ".


Ghita este un personaj complex; el s-ar putea incadra in tipologia omului care si-a pierdut omenia.
Atata timp cat traieste in "linistea colibei" sale, cizmarul se simte neimplinit, ca si cand, din cele doua jumatati posi­bile ale sufletului sau, aici s-ar manifesta numai una.
Solutia o constituie cautarea unui alt spatiu in care sa se im­plineasca intregul: din aceasta pricina, in prima perioada a se­derii la carciuma, Ghita simte ca, pentru el, aceasta era "cu noroc".


Multumirea nu dureaza insa decat pana la sosirea lui Lica Samadaul - personaj demonic si straniu care exercita.o influ­enta puternica asupra carciumarului.
Demonia celui dintai trezeste setea de bani in apele adanci ale sufletului lui Ghita ("Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inain­tea sa si i se impaienjeneau parca ochii"), atragandu-l in spa­tiul intunecat al crimelor Samadaului.
Explicatia acestei schimbari ar putea fi cautata tot in pre­ambulul gnomic, conform caruia, intr-o anumita lume, cumpa­tarea si ordinea existentiala constituie o "cupola" protectoare. Iesit de sub influenta ei benefica, Ghita va trece prin toate cercurile instrainarii: se indeparteaza de Ana, de copii si de el insusi, ascultand doar de poruncile propriului subconstient: "Ar fi voit sa mearga la ea, sa-i ceara iertare si sa o impace, dar nu putea; era in el ceva ce nu-l lasa".

Aceasta forta oarba care ajunge sa-i modifice destinul, va da nastere unui acut sen­timent de neputinta: "Ei! Ce sa-mi fac? (...) Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?".




In numeroase scene, autorul analizeaza starile sufletesti ale lui Ghita, sfasierea lui intre moral si amoral, sfarsita numai in moarte. Bunaoara, atunci cand Lica ii cere toti banii (promitand ca-i va inapoia daca va trai), Ghita este cuprins de o furie neputin­cioasa ("ii era de parca-i seaca sangele din vine"), rezumand, intr-o fraza, intreaga sa drama existentiala, puternicul senti­ment al neimplinirii: "Mi-ai luat linistea sufletului si mi-ai stricat viata".


Atunci cand Lica (adus in fata judecatorilor) ii invinuieste pe doi dintre oamenii sai, Ghita traieste, la modul acut, con­flictul dintre adevar si minciuna: desi "era patruns de nevi­novatia lor", carciumarul il sustine pe Lica, de teama ca alt­fel familia sa va avea de suferit.
Tot asa, in scena uciderii Anei, tensiunea acumulata in sufletul lui Ghita, alienarea (instrainarea) si ura impotriva Samadaului rabufnesc din adancurile intunecate in care dospi­sera devenind dominante: cel care porunceste este subconstien­tul lui Ghita, care ii intuneca ratiunea ("Simt numai ca mi s-a pus ceva de-a curmezisa in cap si ca nu mai pot trai, iara pe tine nu pot sa te las vie in urma mea").

Drama personajului provine din lupta care se da intre cele doua Jumatati" ale fiintei sale: una care il ispiteste la compli­citatea cu Lica, iar cealalta - care ii trezeste remuscari adanci.
Scaparea nu va fi posibila decat in moarte; si cum Ana re­prezenta amintirea a ceea ce fusese luminos si bun, Ghita o ucide, omorand astfel reminiscenta a ceea ce fusese el insusi candva.
Greselile lui atrag insa pedeapsa destinului (al carui "instru­ment" devine Lica) si Ghita este impuscat. Personajul central al nuvelei este caracterizat prin mai multe mijloace: prin faptele si vorbele sale, prin mediul in care traieste, prin opiniile altor personaje, dar, mai ales, prin analiza psihologica.
Lica Samadaul este un personaj demonic, memorabil si unic in literatura noastra.
El n-a stat niciodata sub pomenita "cupola" protectoare a ordinii morale, fapt care le-a permis "demonilor" subconstien­tului sa-i invadeze sufletul cu patima varsarii de sange: ("sangele cald e un fel de boala" care-l apuca din cand in cand).
Celelalte trasaturi (istetimea, abilitatea, curajul, hotararea, barbatia) sunt puse in slujba acestui intunecat instinct.
Pana si omeneasca teama de moarte este traita altfel de Lica, acesta dorind "sa traiasca mult si lung, cat tine lumea, ca sa scape de viata cealalta" (judecata de apoi).
Ana. Tanara sotie a lui Ghita este infatisata in toata com­plexitatea ei sufleteasca, pe masura ce destinul familiei va evolua sub semnul demoniei lui Lica.

La inceput, cand Ghita se hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu Noroc, batrana are rezerve, motivand, intre altele, ca Ana este "prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda la fire" pentru a deveni "carciwnarita".


Si dupa ce familia se muta la noua ei locuinta, Ana isi pastreaza o anume candoare si naivitate, astfel incat prima intalnire cu Samadaul o impresioneaza profund: "Ana ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce stetea ca un stalp de piatra inaintea ei".


Treptat, intuitia o face sa-si dea seama de firea ticaloasa a lui Lica, pe care o percepe in ranjetul, in "cautatura" Samadaului, ori in felul in care acesta isi rodea mustata cu dintii.
Pe masura ce trece timpul, Ana isi pierde stapanirea de sine si chiar demnitatea, rugandu-l pe Lica s-o ia cu el: "Daca te duci si te duci, ia-ma si pe mine: nu vreau sa-l mai vad".


De Paste, Ana accepta sa ramana cu Lica, din razbunare, necunoscand planurile lui Ghita si fiind jignita profund de nepa­sarea lui.
Si sufletul Anei (ca si al lui Ghita) este alcatuit din doua Jumatati": una pura (care se pierde treptat) si alta pasionala si nestapanita (care o va impinge in moarte).
In concluzie:
"Moara cu noroc", de I. Slavici, prezinta urmatoarele trasaturi:
.  Este o lucrare narativa in proza, de amploare medie.
.  Actiunea se desfasoara pe episoade si se complica progresiv.
.  Intriga si conflictul sunt complexe.
.  Personajele principale sunt puternic reliefate. "Moara cu noroc" este o nuvela.
Autorul prezinta profunzimile sufletesti ale personajelor, fapt care-i confera lucrarii caracterul de nuvela psihologica.

De asemenea, este zugravita, in mod veridic, lumea stepei aradene din veacul al XlX-lea, fapt care incadreaza lucrarea in realism. Personajele (carciumari, porcari, samadai, jandarmi s.a.)

Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate