Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












Simbolismul a fost un curent literar aparut in Franta, in ultimii ani ai veacului al XlX-lea si extins apoi in alte litera­turi, inclusiv in literatura romana . r3j959rj48cqm
Estetica simbolismului prezinta, in linii generale, urma­toarele caracteristici:
  Utilizarea simbolurilor cu functie sugestiva bogata;
   Cultivarea sugestiei cu ajutorul careia sunt scoase la iveala stari sufletesti vagi, fluide, confuze (melancolie, plicti­seala, spaima, disperare etc);
  Relevarea corespondentelor tainice, a afinitatilor care se stabilesc intre obiecte si oameni, natura si sentimente etc;
  Cultivarea elementului muzical, a sonoritatilor verbale, a repetitiei si a refrenului;
  Existenta sinesteziei, adica perceperea simultAna a unui ansamblu de senzatii (auditive, vizuale, olfactive etc).
Poezia intitulata "Lacustra" apare in volumul de debut ("Plumb" - 1916) si concentreaza mai multe motive specifice poetului: ploaia, noaptea, singuratatea, somnul, cosmarul, golul, prabusirea.
Prezenta acestor motive ca si starile sufletesti ale eului liric (nevroza, plictisul, angoasa, spaima) constituie primul element simbolist.
Sentimentul predominant pe care-l traieste eul liric fiind teroarea de umed, cea dintai expresie a acestuia este chiar titlul poeziei.

In sensul propriu, termenul "lacustra" desemneaza locuinta construita pe apa, de catre omul preistoric.

In subsidiar, termenul "lacustra" antreneaza si sugestia a doua goluri: unul acvatic si altul temporal, ambele nascatoare de spaima.
Motivul acestei stari fiind ploaia, termenul poate sa aiba rolul de simbol.
Ploaia nocturna angoasanta si interminabila sugereaza putre­zirea materiei, descompunerea treptata, "sfarsitul continuu".


Presimtirea acestuia duce la plansul cosmic ("Aud materia plangand"), in infinitul caruia poetul se simte singur, ca si cand ar fi ultimul om al planetei.
Devenita grea (ca si plumbul), ploaia trage in jos Universul, ai carui piloni se prabusesc in noroiul primordial.
Folosirea simbolului constituie o alta particularitate a simbolismului.

Cele patru strofe (perfect simetrice) ale poeziei pot fi struc­turate pe doua planuri complementare: planul exterior (cadrul material) si planul interior (spatiul sufletesc terorizat de ploaie), realitatea si visul, timpul actual si timpul istoric.

In prima strofa, se pare ca poetul s-ar afla in camera lui, ascultand ploaia; noaptea neagra, uda si goala, singuratatea si curgerea exasperanta a suvoaielor, ii trezesc spaima ancestrala a unui diluviu amenintator.




Teroarea de umed isi are originea in sirul nesfarsit de nopti pluvioase ("De-atatea nopti aud plouand") creand impresia ca fenomenul va deveni etern.

In superba personificare din versul al doilea ("Aud materia plangand") s-ar parea ca materia universala (din care sunt facute toate) isi presimte sfarsitul: ploaia o va topi, instaurand in locul ei un imens ocean intunecat (ca Increatul cosmic emi­nescian).
Singur si oprimat de ploaie, poetul traieste senzatia scu­fundarii in golul temporal, pana in preistorie.
Finalul primei strofe ("Sunt singur si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre")
constituie un refren (care se repeta la sfarsitul poeziei).

Utilizarea repetitiilor refrenului ca si o anume muzica­litate in tonuri minore a textului ("plouand" "plangand" "gand"), sunt elemente simboliste.

In strofa a II-a, omul contemporan sufera un "transfer", devenind om preistoric, un semen al poetului, de care acesta este legat prin ploaie, singuratate si participarea comuna la moartea lumii.
Acum, teroarea de umed se traduce intr-o "halucinatie a unui diluviu ce izbeste cu valuri de apa pe cel adormit" (Calinescu). Acesteia i se adauga si cosmarul (" Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal")
reliefand aceeasi spaima fixata in subconstient.


In strofa a IIl-a, coborand tot mai mult in "golul istoric" al inceputurilor lumii, poetul traieste o senzatie coplesitoare:

" Si simt cum de atata ploaie
Piloti grei se prabusesc".


S-ar parea ca intreg Universul, ai carui stalpi de sustinere au fost topiti de ploaie, sta gata sa se prabuseasca in noroiul primordial.

In aceste conditii, personificarea "Aud materia plangand" capata rolul de mars funebru.
Strofa a IV-a constituie o repetare a strofei initiale, cu ver­sul al doilea modificat ("Tot tresarind, tot asteptand"). Acum, absenta oricarei perspective si intoarcerea la cadrul initial (ca o rotire exasperanta a aceluiasi tablou), prelungesc ploaia, spai­mele si angoasa dincolo de limitele timpului concret. La nivelul limbajului, teroarea de umed se concretizeaza in frecventa ter­menilor legati de apa: "lacustra", "plouand", "plangand", "ude", "val", "podul", "mal", "ploaie" (unii fiind repetati).

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate