Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












Aparuta in 1962, "Dincolo de nisipuri" este o nuvela in care se concentreaza mai multe elemente specifice prozei lui Fanus Neagu: nostalgia puritatii primordiale, lumea "buimaca" antrenata in acte greu de justificat, prezenta mitului, lirismul. Naratiunea se desfasoara cronologic, pe parcursul a cateva ore, fiind alcatuita din secvente narative in centrul carora se afla Susteru - personajul principal: plecarea de acasa, intal­nirea cu misteriosul calaret, momentele in care oamenii asteap­ta apa, drumul spre cele doua mori, urcusul lui Susteru spre a treia moara.

Subiectul este aparent simplu si ar putea fi povestit astfel: intr-o dupa amiaza din vara lui 1946 ("an de seceta cum­plita"), Susteru - un taran dintr-un sat de pe valea Buzaului - iese din casa, manat de pofta unei tigari.

Decorul este al satului de campie, al carui tablou se con­stituie din acumulari de detalii: ulita, femeia care aduna baliga, cainele care se scutura de pureci, coltul unui gard - toate alca­tuiesc imaginea unei lumi bine cunoscute. in acest cadru, cel dintai om pe care-l intalneste Susteru este dascalul satului (despre care " toata lumea zicea ca si-a pierdut mintile din pri­cina foamei"). Aparitia acestui personaj ciudat prefigureaza scenele de psihoza colectiva care vor urma.
Coborand spre malul Buzaului, Susteru, gaseste acelasi ta­blou dezolant: santurile (prin care altadata venea apa) erau goale, albia raului "se intindea in sus ca o omida cenusie", iar "aliorul se incolacea de caldura".



In departare, pe o movila, se zarea un calaret care se apro­pia in goAna de sat; trecand pe langa Susteru, acesta i-a stri­gat ca a plouat la munte si vin apele:
" Observandu-l, calaretul carmi spre el si striga, aratand cu bratul indarat, ca vine garla. A plouat la munte si vine garla. Vine Buzaul".



Inlocuirea dialogului prin vorbire indirecta, iuteala derularii acestei intalniri si stergerea imaginii calaretului (care "disparea ca o naluca in fulgerarile apei mortilor"), plaseaza intamplarea la limita dintre real si iluzoriu, o invecineaza cu mirajul.
Susteru anunta satul si, in curand, pe malul raului secat se aduna o multime de oameni. Satenii sunt prezentati intr-un tablou panoramic in care atitudinile si vorbele ating absurdul: barbatii isi sufleca pantalonii (ca sa nu se ude atunci cand vor veni valurile), femeile isi tin copiii pe langa ele (ca sa nu-i ia apa), un batran pune carlige cu momeala pentru pesti.


Convingerea ca apa va veni este atat de vie, incat oamenii stau, pana la apusul soarelui, intr-o asteptare incordata.
Atunci cand Susteru presupune ca morarii din deal au oprit apa, vreo douazeci-" de calareti, in frunte chiar cu personajul principal, pornesc spre prima moara, dar gasesc iazul gol.
Descurajati, cativa calareti renunta, dar cei ramasi, condusi de Susteru, isi continua cavalcada nocturna spre a doua moara; cu putin inainte de miezul noptii, mirajul apei se destrama, iazul acesteia fiind tot gol si dezolant.

In final, singur Susteru porneste spre a treia moara, simtind "mereu in fata racoarea valurilor".





Dincolo de naratiunea propriu-zisa, textul releva o seama de semnificatii:
  Cel dintai element care ar putea sa aiba si alt sens decat cel propriu este apa..
Unele mituri privitoare la nasterea lumii vorbesc despre existenta unei mari uriase, din care s-ar fi nascut prima pla­neta (si, apoi, Cosmosul); aceasta putere germinativa a apei pri­mordiale s-ar fi datorat puritatii, calitate care ar fi existat numai atunci, la inceputul lumii.
Pentru Susteru, apa simbolizeaza acea puritate pierduta, pe care in copilarie o invecina cu sacrul: "Cand era copil si facea o cruce pe pamant, zicea ca dedesupt galgaie un izvor".




In acesti termeni, seceta cu peisajul dezolant al naturii ar putea semnifica degradarea materiei, ca urmare a lipsei po­menitei puritati.
Atat pentru sateni cat si pentru Susteru, apa reprezinta un ideal dorit cu infrigurare; nici drumul anevoios nu-i opreste pe cautatori, dar, de fiecare data, cand par a se apropia de iluzia lor, aceasta se indeparteaza (popasul la cele doua mori).
  Dascalul nebun sintetizeaza lumea aflata in deriva, iar aparitia lui prefateaza scena de nebunie colectiva de pe malul raului. Cuvintele pe care dascalul le ingAna mereu ("Dumne­zeule care dormi in padurea de dafin ") amintesc de un alt mit potrivit caruia, obosit dupa Creatie, Dumnezeu s-ar fi culcat, lasandu-i pe oameni sa faca ce vor; de aici, impresia unei lumi care si-a pierdut directia.
Susteru este, aparent, un taran oarecare ("mic si slab, cu camasa atarnandu-i peste pantaloni"). Vulnerabil din pricina foamei si a noptii pierdute la priveghi, el vede (sau i se pare ca vede) un calaret (ca un Vestitor din mit) si-i aude (sau i se pare ca-i aude) cuvintele. Disparitia nalucii "in fulgerarile apei mortilor" ar putea converti intalnirea intr-o prelungire a visului pe care il avusese taranul putin mai devreme: "dormind, visase c-a plouat si ca i-a inverzit gradina de zarzavat ca in anii buni".


Privit mai atent, Susteru este indragostitul de puritate, apa datatoare de viata pe care o cauta fiind, poate, o picatura din apa primordiala.
Nostalgia dupa timpul inocentei, amintirea branduselor albe "ca stropii de lapte cazuti din sistar", pofta de a manca lap­tuci sunt tot atatea semne ale dorintei de a se intoarce la curatia inceputurilor.
Dintre toti satenii, Susteru este singurul care simte, de doua ori, racoarea apei pornite de la munte, singurul care spera intr-o reintoarcere la puritatea si la armonia lumii; din aceasta cauza, lui i se vesteste sosirea garlei si tot el o aude bubuind sub pa­mant,

In final, s-ar putea crede ca, la a treia incercare (ca si in basme), Susteru a gasit apa; in acelasi timp, imaginea drumu­lui care "se ispravea in luna" (adica, in absolut) ar putea su­gera inutilitatea demersului sau.
"Dincolo de nisipuri" este deopotriva o nuvela inspirata din mituri, psihologica si invecinata cu fantasticul.


Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate