Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












Dramele camilpetresciene deplaseaza conflictul dramatic din zona faptica, exterioara, in cea a constiintei, de unde sunt emise adevarate sentinte morale si de conduita. De aceea, protagonistii lor vor fi personaje-constiinta, nu caractere sau tipuri. Autenticitatea si substantialitatea - obsesii ale roman­cierului - se regasesc si in piesele de teatru; pornind de la ele, se construieste tipul de "drama absoluta", pe care autorul l-a si teoretizat in Addenda la Falsul tratat pentru uzul autorilor dramatici. Drama absoluta e acea drama care propune cai de acces inspre adevarurile noosice (de cunoastere si valo­rizare in existenta), specifice fiintei umane. Astfel, autorul solicita intelegerea "cauzalitatii dramatice absolute, adica imanenta constiintei (...) in care actiunea este conditionata exclusiv de acte de cunoastere, dar evolutia dramatica este constituita prin revelatiile succesive in care conflictul, in esenta lui, in loc sa fie dirijat de un Fatum de dincolo de lume, sau prin determinismul biologic (...) era in constiinta eroului, cu propriile lui reprezentatii".

Teatrul camilpetrescian propune intotdeauna un erou fascinat de ideea pura - Substanta, apt de "cerebratie maxima" (Aurel Petrescu), la fel ca autorul sau, care se dovedeste, prin aceasta, afin cu tragicii greci, cu Ibsen sau cu Eugen O Neill.
Jocul ielelor este opera esentiala a dramaturgiei lui Camil Petrescu, drama cea mai draga autorului, care in dezbaterea de idei si in personajul Gelu Ruscanu s-a proiectat pe sine si intreaga sa fervoare de gandire. Autorul a elaborat o prima varianta a piesei in 1916, chiar in zilele atacului de la Verdun, anuntat in ziarele romanesti ale vremii, dupa care a revenit, constant si cu inversunare, asupra textului pana in ultimii ani ai vietii. Piesa va fi r8g976rn32prv
tiparita abia dupa moartea scriitorului, in volumul I al editiei Teatru din 1947 si nu va vedea luminile rampei decat in 1965, caci autorul nu fusese multumit in timpul vietii de nici una dintre incercarile de punere in scena care i s-au propus.

Camil Petrescu scrisese prima din cele opt versiuni ale piesei, prinzan-du-se - asa cum marturiseste in Addenda - in Jocul inextricabil al antino­miilor", al paradoxurilor, in fapt, tocmai in cel al "ielelor"-idei. Metafora titlului e "de-jucata" de Penciulescu (si nu de protagonistul Gelu Ruscanu, caci acesta se afla prins in interiorul horei "ielelor"):

"Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepaman­teasca si vede in luminis, in lumina lunii ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom."

Ca porte-parole al autorului, Gelu Ruscanu a ajuns la ideea pura, pe cand Penciulescu, ancorat in taramul real si imperfect, in celalalt Joc" - al oamenilor si al lumii, exprimat in conjuncturi omenesti, sociale sau istorice - o poate figura plastic. Cine a vazut ielele ramane "mutilat", nemai-putandu-se reintoarce nici in lume, nici in propria viata. Cine a vazut idei ramane cu nostalgia absolutului, a idealului intrevazut, fara a mai putea suporta imperfectiunile lumii reale.
Conflictul dramatic se construieste in jurul intentiei lui Gelu Ruscanu de a publica o scrisoare a fostei sale iubite, Maria Saru-Sinesti, care contine o depozitie cumplita: sotul ei este ucigasul unei batrane si bogate matusi, ulte­rior mostenite. Criminalul e nu numai ministru al Justitiei, dar si fostul secretar care l-a slujit cu devotament si prietenie pe tatal lui Gelu, Grigore Tluscanu, avocat ilustru care se sinucisese, inrobit de o nedemna legatura de i dragoste, datorita careia ajunsese sa delapideze o suma mare de bani. Credin-i ciosul secretar tainuise aceasta fapta, conservase nepatata memoria mento- rului sau si-i ajutase familia, pe vaduva Ruscanu si pe fiul ei, Gelu, sa plateasca discret datoria rusinoasa. Publicarea scrisorii acuzatoare se dove-; deste astfel nu un act de dreptate, ci o cumplita cutie a Pandorei ce, o data deschisa, ar fi antrenat dupa sine un lant de suferinte provocate unor oameni dragi eroului: Mariei Sinesti i s-ar dovedi infidelitatea conjugala, iar divortul care ar fi urmat nu numai ca ar discredita marturia ei injustitie, ci ar duce la pierderea copiilor si la dezonoarea publica; mitul tatalui lui Gelu Ruscanu s-ar fi prabusit si, o data cu el, onoarea familiei si a protagonistului insusi. Cumplita dilema pe care eroul o traieste se complica si mai mult atunci cand colegii din redactia ziarului socialist "Dreptatea sociala" decid negocierea publicarii acestei scrisori in schimbul eliberarii lui Petre Boruga, intemnitat in conditii grele, bolnav si abandonat de familia sa care nu poate duce povara eroismului, reclamand o viata obisnuita. Iata ca ideea "dreptatii absolute", cu toata puterea ei de fascinatie, se dovedeste pentru Gelu Ruscanu o camasa de i forta sufocanta, o teorie utopica cladita in inteligenta si constiinta, dar nefunctionala in planul concret, al lumii reale. Eroul constata ca, paradoxal, tocmai Dreptatea Absoluta, imanenta, este cea care atrage dupa sine un lant teribil de nedreptati. Aplicarea ei inflexibila - singura in acord cu constiinta si intransigenta eroului - ar fi imposibila, caci atunci, in numele dreptatii si al adevarului s-ar incalca destine umane, s-ar spulbera ideea de recunostinta, valorile discretiei, pietatii, tolerantei, intelegerii, solidaritatii. Apartinand "ordinii noosice", aceasta idee a Dreptatii imanente - aceeasi pentru toti, in orice timp si in orice loc - se loveste de "valorile simple traite", de con­juncturi si situatii concrete de viata.




Este inscenata, astfel, prin conflictul din > constiinta eroului, opozitia ireductibila dintre principii abstracte si prag­matica, dintre "ordinea noocrata", gandita teoretic, si cea a realitatilor traite, a obisnuitului. Tocmai pentru ca personajul dramatic camilpetrescian considera ca singurul act autentic si esential este trairea in si prin intelect, disputa sa este una in constiinta. Rezolvarea ei nu e posibila, pentru erou. Daca ceilalti inteleg valoarea compromisului si justificarea lui in viata reala, Gelu Ruscanu, atins de Jocul ielelor", nu poate rezolva sirul de antinomii decat prin moarte. Actul sinuciderii repeta in fiu destinul tatalui.                                   
Textul dramei Jocul ielelor instituie trei niveluri de receptare: la prima ( lectura, e o drama sociala care decupeaza scene din viata cotidiana , mutand actiunea in mai multe spatii - redactia ziarului "Dreptatea sociala", subsolul tipografiei, o terasa bucuresteAna , culisele teatrului, inchisoarea de detinuti politici, cabinetul ministrului de justitie. in spatiul inchisorii, drama sociala se converteste in una morala si deschide, implicit, al doilea palier de lectura, cel gnoseologic. in etica lui Gelu Ruscanu, raul provine din constanta ero- I rilor, din ignoranta si inconstienta indiferenta. Tocmai aceasta indiferenta -crede eroul - trebuie eliminata, prin instaurarea binelui absolut, prin imagi­natie si ratiune, aflate in raport de complementaritate: imaginatia filtrata in gandire ar proiecta individul intr-o permanenta si asidua "stare de alarma" si ar face constienta in el existenta raului, chiar inaintea perceperii lui. Binele absolut genereaza dreptatea absoluta, care nu are privilegiati, care "e dea­supra noastra si e una pentru toata lumea si toate timpurile", cu atat mai mult cu cat, spune personajul, cuvantul "dreptate" nu are plural, in schimb, pluralul antonimului sau este perfect posibil:

"nedreptati".

intors spre trecutul propriei familii, Gelu descopera pentru prima oara grozavia destinului tatalui sau, un alt "buimac" al absolutului, si intelege ca nu numai prezentul si oamenii vii il inlantuiesc, ii conditioneaza libertatea sa individuala, ci si umbrele trecutului, tainele si fantomele lui. Acesta este cel de-al treilea nivel de receptare a piesei, cel analitic. intre binele tuturor - care inseamna drep-
tate si adevar in absolut - si obligatiile de ordin moral sau afectiv, Gelu Ruscanu nu poate alege decat sinuciderea. Constructia abstracta a inteligentei s-a dovedit un sistem ideal, nepragmatic si de neinstituit in ordinea reala.
Finalul Jocului" e exprimat necrologic de Praida, in fraze criptice:

"A avut trufia sa judece totul... S-a departat de cei asemeni lui, care erau singurul lui sprijin... Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce vroia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi... L-a pierdut orgoliul lui nemasurat..."

Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate