Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












Camil Petrescu (1894-1957) a fost un scriitor cu mari valente spirituale, manifestate in mai multe domenii ale creatiei literare: poezie, proza, dramaturgie, eseistica.

Inscris in modernismul lovinescian al epocii, Camil Petrescu s-a orientat, atat in romane, cat si in teatru, spre o tematica inalta si grava: iubirea, razboiul, moartea, absolutul, destinul. Personajul camilpetrescian este un intelectual de elita, un om care "a vazut idei", un cautator al absolutului.

"Patul lui Procust" (1933) este cel mai bun roman al lui Camil Petrescu si una dintre cele mai originale creatii din proza romaneasca moderna.

Fara indoiala, prin amploarea constructiei epice, prin exis­tenta mai multor planuri narative si prin complexitatea per­sonajelor, lucrarea pe care o discutam este un roman.
Incadrarea lui in categoria constructiilor romanesti moderne poate fi explicata prin:
  Noutatea absoluta a formulei compozitionale, perspectiva narativa fiind secventiala.
  Timpul subiectiv, "actiunea" neavand un fir cronologic; diversele momente din viata personajelor sunt reconstituite din amintiri, opinii ale altor personaje si note de subsol.
  Metoda "oglinzilor paralele", fiecare dintre actanti fiind vazut in mod diferit de catre cei care l-au cunoscut.
  Acuitatea analizei psihologice.

Tema romanului este drama omului superior, sortit sa fie incompatibil cu lumea, cu iubirea si cu norocul. Fiecare dintre cele trei personaje care reprezinta omul supe­rior (doamna T., Ladima si Fred Vasilescu) este un inadaptat care nu se poate incadra in "patul procustian" al iubirii sau al societatii.

Titlul trimite la mitul antic al lui Procust, talhar-hangiu din Atica si care punea drumetii intr-un anumit pat, "lungin-du-i" sau "scurtandu-i" dupa dimensiunile lui.
Rezulta ca "patul lui Procust" reprezinta un spatiu al ne­potrivirii aducator de suferinta.
  Din punct de vedere compozitional, romanul "Patul lui Procust" este alcatuit pe trei planuri:
  Primul dintre acestea se incheaga din cele trei scrisori pe care o anume doamna T. i le trimite autorului. Aceasta prima parte a cartii (alcatuita dupa formula romanului episto­lar) reface o parte din viata doamnei T., alte momente ale exis­tentei ei trecute fiind reconstituite "prin incidente de memorie si asociatie discontinua" (cum scria G. Calinescu), in jurnalul lui Fred Vasilescu.
Acest plan ar putea fi numit al marilor iubiri nefericite si nu se rezuma la prima parte a romanului, ci este infuzat si in celelalte.
  Al doilea plan este cel al esecurilor existentiale ale omului superior (reprezentat prin Ladima).
Cel de al doilea plan al romanului cuprinde actiunea propriu-zisa relatata in jurnalul lui Fred Vasilescu. intitulat ..Intr-o dupa-amiaza de august".
Acum, apar si alte doua personaje ale romanului (George Demetru Ladima si Emilia Rachitaru). Si imaginile acestora se constituie din mai multe unghiuri (ca si cand ar fi priviti in mai multe "oglinzi paralele"), mijloacele pe care autorul le uti­lizeaza fiind: scrisorile pe care ziaristul Ladima i le trimisese Emiliei, comentariile acesteia din urma, amintirile lui Fred Vasilescu (aduse in prezent prin memorie involuntara), decu­paje din ziare, confesiuni ale unor martori (..Epilog I").
  Al treilea plan este al autorului (devenit personaj, prin numeroasele note de subsol si prin ..Epilog II").

  Alcatuire:

Romanul "Patul lui Procust", de Camil Petrescu, are o structura inedita, fiind alcatuit pe trei planuri si cuprinzand patru parti:
-  trei scrisori ale doamnei T.;
-jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat "intr-o dupa-amiaza de august";
-  Epilog I;
-  Epilog II (apartinand autorului).

  Universul operei
Cele trei scrisori ale doamnei T., numerotate cu cifre romane si fara titluri, constituie raspunsul la rugamintea pe care autorul i-o adresase, de a vorbi, cu maxima sinceritate, despre viata ei; conditia sinceritatii trebuia sa asigure autenticitatea celor relatate.
Aflam astfel, ca, in urma cu cincisprezece ani, Maria T. Manescu (numita, apoi, doamna T.) era cea mai frumoasa fata dintr-un oras de provincie si ca era iubita cu pasiune de un tanar (pe nume D.), ai carui parinti locuiau prin apropiere.
Cunoscand insa un inginer proaspat intors din Germania, Maria Manescu se casatoreste cu acesta si pleaca din tara, revenind abia dupa divort.
Stabilita in Bucuresti, doamna T. il reintalneste de D. care ii pastrase aceeasi iubire fara speranta, cu toate ca isi ratase viata din pricina ei.
Cum suferea ea insasi din cauza unei iubiri sfarsite in­explicabil pentru un anume X., doamna T. ii daruieste o noapte indureratului D., intr-un moment de ratacire.
Acum (ca si in perioada urmatoare), sfasierea launtrica intre mila si dezgust, suferinta provocata de gandul ca X, reediteaza, cu o alta femeie, momentele iubirii lor, constituie pentru doam­na T un adevarat "pat al lui Procust".


Dupa citirea celor trei scrisori, autorul afla ca misterio­sul X. era Fred Vasilescu, tanar monden, de o frumusete spor­tiva, bogat, aviator si fost secretar de legatie; in plus, ca fiu al multimilionarului Tanase Vasilescu-Lumanararu, Fred cu­nostea si lumea politica a timpului. Staruind si pe langa proaspatul sau prieten (caruia ii cere sa scrie despre viata lui), autorul obtine, in jurul datei de 15 noiembrie, caietele continand jurnalul lui Fred Vasilescu.
Aceste pagini, combinand formula romanului-jurnal cu aceea a romanului epistolar, ar putea fi rezumate astfel:
Intr-o dupa-amiaza calduroasa de august, Fred Vasilescu ii face o vizita Emiliei Rachitaru, actrita stagiara fara talent si semiprostituata; aceasta ii arata scrisorile adresate ei de catre George Demetru Ladima, un ziarist care se sinucisese cu patru luni in urma (si pe care Fred il cunoscuse, in 1926, intr-o vacanta pe Litoral).
Intrucat vietile celor doi barbati se intersectasera de mai multe ori si pentru ca Ladima constituia, pentru el, o enigma, Fred Vasilescu simte nevoia acuta de a citi acele scrisori.

Lectura acestora releva drama existentiala a intelectualului de exceptie G.D. Ladima, incapabil sa se adapteze normelor lumii in care traia.
Prin 1927, dupa ce somase multa vreme, Ladima este anga­jat ca director la ziarul "Veacul" (finantat de Tanase Vasilescu-Lumanararu), publicatie care avea drept scop anihilarea cam­paniei de presa dusa de un alt ziar impotriva lui Nae Gheorghidiu (fost ministru in guvernul liberal).
Dupa ce, in trei saptamani, adversarii sunt redusi la tacere, Ladima incepe sa atace unele carente ale industriei romanesti, nemultumindu-i astfel pe mai marii liberalilor si pe Gheorghidiu insusi. Atunci cand acesta din urma ii cere sa-si modifice ati­tudinea, intransigentul director demisioneaza.
Nepotrivirea dintre onestitatea sa structurala si principiile labile ale lumii in care traia, constituie o "fata" a "patului pro-custian" in care se zbate Ladima.
Cea de a doua "fata" este iubirea pentru Emilia, fiinta instinctuala si lipsita de morala, pe care Ladima o impodobise, din nevoia de puritate, cu trasaturi imposibil de gasit la aceasta femeie vulgara.
Atunci cand are revelatia noroiului in care coborase prin aceasta iubire, Ladima se sinucide.






Ca o ultima incercare de a-si salva imaginea, lasa o scrisoare adresata doamnei T., invo­cand o dragoste neimpartasita.
La randul sau, Fred Vasilescu traieste chinurile "patului pro-custian" propriu, concretizate in drama unei iubiri devorante (dar imposibil de pastrat) pentru frumoasa doamna T.
Povestea lor de dragoste (reinviata, prin memorie involun­tara, in calda dupa-amiaza de august) incepuse cu patru-cinci ani in urma, atunci cand Fred Vasilescu ii ceruse doamnei T. (proprietara a unui magazin de mobila moderna) sa-i decoreze apartamentul.
Pe masura ce trece timpul insa, barbatul intuieste superiori­tatea femeii iubite, a carei frumusete interioara il copleseste, amenintand sa-i dizolve personalitatea; asa se face ca, dorind sa si-o salveze, Fred Vasilescu provoaca o ruptura, cu toate ca aceasta ii pricinuieste o nesfarsita durere. Asemenea tanarului care ramane "neom" dupa ce vede, noaptea, ielele dansand, Fred Vasilescu tanjeste dupa revelatia seninului, pana cand moartea il va izbavi: dupa ce-i preda autorului manuscrisul si dupa ce-si lasa averea, prin testament, doamnei T., Fred Vasilescu se prabuseste cu avionul, in apropiere de Ciulnita. PAna la capat, intrebarea daca acest eveniment a fost accident sau sinucidere ramane fara raspuns.

Inedita este si modalitatea de caracterizare a personajelor, fiecare dintre ele fiind vazut din mai multe perspective:
Maria T. Manescu este unul dintre cele mai fascinante personaje feminine din literatura noastra. Tinuta sa fizica (reflectand perfect bogatul sau flux sufletesc) releva o anume distinctie greu de gasit in lumea comuna: "Nu inalta si insela­tor slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei (cand cadea lumina pe el parea ruginiu) si mai ales extrem de emo­tiva, alternand o sprinteneala nervoasa, cu lungi taceri melan­colice..."

(portret facut de autor, intr-o nota de subsol); "E o femeie frumoasa, desi poate fara stilul modei, dar cand e se­rioasa are trasaturile cam tari putin, incat uneori pare urata... Cand surade insa - vag indurerat totdeauna - trece parca la o alta extremitate si devine de o feminitate fara pereche" (din jurnalul lui Fred Vasilescu).
Mereu modificat in functie de imprejurari, chipul doamnei T. ii releva sensibilitatea, frumusetea interioara a celei care parea a fi strabatuta necontenit de un fluid, iar "acest curent continuu era de fapt gandire."

Grava, inteligenta (" O femeie de geniu avand existenta unei femei obisnuite", . cum scria Perpessicius, parafrazandu-l pe Proust) si lucida, Maria T. Manescu este un personaj de o calitate rara.

Inzestrata cu un neobisnuit simt estetic (atat de necesar in activitatea de decorator), senzuala si feminina, sincera (chiar cu pretul de a provoca durere), doamna T. ramane o figura regala, sub aspectul unei femei simple.
Cea mai importanta trasatura a acestui personaj este melan­colia iubirii pierdute, traire care o apropie de eroinele lui Turgheniev.
George Demetru Ladima este privit, si el, in mai multe "oglinzi paralele".

                                 
Astfel, pentru Emilia, Ladima era un tip cam "haloimas", putin "aiurea", demodat si naiv, dispus sa suporte orice.
Pentru Fred Vasilescu, Ladima este un domn bine, caruia s-ar fi sfiit sa-i ofere postul de secretar la fundatia sa.


Tot asa, procurorul care ancheteaza moartea ziaristului il considera un mare poet, ca si Cibanoiu (care vorbeste despre inteligenta rara a lui Ladima); prin contrast, Penciulescu il vede ca pe un "dobitoc" a carui unica alternativa era sinuciderea.

Din insumarea acestor opinii, dar, mai ales, din amintirile lui Fred Vasilescu, se incheaga cunoscutul portret al eroului camilpetrescian: intelectualul de exceptie, incapabil sa se in­cadreze in niste norme care nu se potriveau cu fondul sau onest.


Portretul fizic al lui Ladima este cel al unui barbat de 35-40 de ani, "inalt, slab, cu ochi rotunzi si orbitele mari, adancite..."

,
usor demodat, dar corect imbracat si avand un comportament de perfect om de lume.
Tipologic, Ladima este un inadaptat (ca si Stefan Gheorghi-diu, din " Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"), care incearca sa-si pastreze, intr-o lume plina de compromisuri, integritatea morala: "Eu sunt un om care scrie... si daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel."


Iubitor al adevarului (care poate fi, intr-o acceptie personala, "absolutul" sau), orgolios, intransigent in profesie si co­rect in relatiile cu ceilalti, Ladima traieste o adevarata drama a nepotrivirii cu lumea.
In relatia cu Emilia, Ladima se vadeste a fi un visator, un om curat sufleteste, sensibil si chiar duios, care crede ca si-a gasit idealul unei fericiri casnice indelung dorite; pe masura ce intelege adevarul, el devine un dezamagit, regasindu-si lucidi­tatea.
Conditia esentiala a personajului este insa aceea de poet caruia i-a fost rezervat destinul de a fi "fatal si greu cenzurat de moarte", oprit in menirea sa de creator si restituit taranii.
Poezia ..Patul lui Procust" (atribuita lui Ladima) caracteri­zeaza, la modul barbian, soarta poetului ca fiinta umana : sfasiat de conditia sa contradictorie, osciland intre urat si "mirajul frumusetii nevalente", poetul traieste un destin dramatic.
Fred Vasilescu este construit pe baza aceluiasi principiu, oferind mai multe "fete": pentru tinerii din "banda" vesela de la Movila, este un camarad de petrecere, bogat, simpatizat de fete si naiv; pentru autor, este un prieten a carui voce, cu un timbru deosebit, avea "acea vibratie melodioasa, calma, pe care o au toti oamenii fruntasi adevarati in activitatea lor, oricare ar fi ea"; pentru doamna T., Fred Vasilescu este un suflet-pereche ("avem intens si neva?"it acelasi suflet ca doi frati siamezi acelasi pantec") pe cart. il iubeste pana la suferinta.
Descrierea infatisarii fizice a lui Fred Vasilescu apare in "Epilog II" si ii apartine autorului (marcat de moartea tragica a celui pe care il considera un prieten loial): "Ziarele de a doua zi au adus coloane intregi de amanunte si numeroase fotografii care, de altfel, erau ele insele un fel de moarte, caci, asa cenusii, poroase si cu linii simplificate, nu mai infatisau nimic din tAna ­rul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adanci. Cu atat mai putin aminteau de acel corp vanjos din sportivitate diversa, complimentara, cu miscari mladioase de haiduc tanar, afemeiat si ganditor."


Insumand opiniile subiective ale celor care l-au cunoscut si citindu-i jurnalul, avem in fata un om aparent fericit: frumos, bogat, monden, sportiv, cunoscut in lumea timpului.

In realitate, Fred Vasilescu este un lucid care traieste, tocmai din aceasta pricina, la modul acut, drama iubirii imposibile.

Inzestrat intelectual deasupra reputatiei pe care o avea, sensibil la suferinta lui Ladima (descoperita abia prin citirea scri- sorilor), el nu se poate elibera, mult timp, de propria-i suferinta.
Jurnalul devine astfel un adevarat catharsis care il salveaza din "patul procustian" al amintirilor dureroase, pentru a intra, izbavit, in moarte.

Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate