Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Primul dintre marii scriitori umanisti este Grigore Ureche (cea 1590-1647), care face parte dintr-o veche si bogata familie boiereasca din Moldova, atestata inca de pe vremea lui Stefan cel Mare. Tatal, Nistor Ureche, era filopolon, ca si Costinestii ceva mai tarziu, educandu-si fiul in mediul cultural al Colegiului de la Lvov, unde acesta studiaza disciplinele umaniste, dobandind cunostinte de istorie, latina si greaca. Mostenind o imensa avere (52 de sate, 45 de parti de sate, 17 mori), Grigore Ureche se implica in viata politica a Moldovei si devine mare spatar in 1634 si mare vornic al Tarii de Jos in 1642.

"Letopisetul Tarii Moldovei" este scris de carturar probabil in ultimii ani ai vietii, caci ramane neterminat. Cronica nu s-a pastrat in original, ci in 22 de copii manuscrise, interpolate si adnotate de copisti, cei mai cunoscuti dintre interpolatori fiind Simion Dascalul, Misail Calugarul si Axinte Uricariul. Cea mai scandaloasa interventie i-a parut lui Miron Costin aceea a lui Simion Dascalul, care adaugase episodul luptelor craiului ungur Laslau cu tatarii, luat dintr-un letopiset unguresc neidentificat. imparatul Ramului i-ar fi trimis in ajutor talhari luati din temnite, insemnati cu fier rosu in jurul capului, de unde rezulta ca in Maramures imparatii romani trimiteau condamnatii la moarte, imprejurare denaturata mai tarziu si extinsa la nivel de etnogeneza, prin "basna" ca poporul roman s-ar trage din talharii de la Roma. Ceilalti interpolatori sunt mai onesti: Misail Calugarul are meritul de a fi pomenit despre cucerirea Daciei de catre Traian si de a fi amintit despre dregatoriile timpului.

Cronica incepe cu anul 1359, "cand s-au descalecat tara", si se opreste in 1594, "cand au venit Loboda cu oaste cazaceasca".

Pentru cei 235 de ani de istorie concreta a Moldovei, de la al doilea descalecat, al lui Bogdan-Voda, pana la a doua domnie a lui Aaron-Voda cel Cumplit, Grigore Ureche foloseste izvoare interne, analele si cronicile autohtone (un anume "letopiset moldovenesc", aproape legendar), dar si straine, in primul rand "Kronika polska" a lui Ioachim Bielski, aparuta la Cracovia in 1521, apoi "Atlas sive cosmographicae meditationes", de Gerard Mercator, si insemnarile altor istoriografi credibili ai timpului. Pentru ultimii ani ai cronicii, s-a folosit de amintirile tatalui sau si de traditia populara.

Ca orice cronica medievala, letopisetul lui Grigore Ureche asaza pe frontispiciu legenda intemeierii, fara a insista insa asupra caracterului ei miraculos, ci interpretand domnia lui Dragos, de numai doi ani, "fara trai", ca un semn de "neasezare", dat originar care va marca toata istoria tarii, caci "intre domniia Moldovei multa neasezare va fi".

Din apasarea acestui pacat originar se vor desprinde principalele idei si atitudini ale cronicarului: argumentarea pentru prima oara a latinitatii poporului roman si a limbii romane, ca semn de origine nobila si de mare stabilitate in spatiu si in timp, caci "Rumanii, cati sa afla lacuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram sa trag"; primejdiile numeroase la care este supusa o "tara neasezata si miscatoare", situata "in calea raotatilor", atat a celor din afara, din partea unor vecini care o prada si o "stropsesc", cat si a celor dinauntru, zavistii, lupte pentru domnie, cazne si varsari de sange, la care se adauga catastrofe naturale, ierni "goale si ghetoase", "ometi mari si ger", foamete, invazii de lacuste; atitudinea moralista, cu accente de meditatie asupra sortii umane, omul trebuind sa se supuna vointei divine si sa ia aminte pentru invatatura asupra faptelor trecutului, "despre cele rele sa sa fereasca si sa sa socoteasca, iar dupre cele bune sa urmeze si sa sa invete si sa sa indirepteze".


Pe acest temei intentional, Grigore Ureche dezvolta discursul dupa o structura tipica pentru o scriere istorica medievala, definitorie pentru o cronica, inregistrand cronologic istoria Moldovei, in corelatie cu evenimentele petrecute si in tarile invecinate, in primul rand din Tara Romaneasca si din Ardeal, dar si din viata unor popoare cu care romanii s-au aflat in conflict sau in alianta, turci, tatari, unguri, poloni. in cronica este infatisat un moment istoric de glorie, de maxima inflorire statala si culturala, din timpul domniei lui Stefan cel Mare, caruia cronicarul ii dedica cea mai mare parte a scrierii, precum si o lunga panta de involutie, de decadere, prin slabirea puterii statale in fata atacurilor tot mai puternice ale Imperiului Otoman, dar si prin instalarea in scaunul Moldovei a unor domni tot mai nevrednici, total eclipsati de stralucirea marelui inaintas.
Valoarea literara incontestabila a cronicii se dobandeste insa tocmai prin ceea ce depaseste istoria propriu-zisa, prin organizarea discursului epic, prin naratiune, descriere si portret, realizandu-se o adevarata imagine a lumii medievale romanesti, o fmago mundi, una din lumile posibile de care vorbesc naratologii moderni. Cronicarul este interesat de calitatea insemnarilor, sale, nu de cantitate, supravegheaza evenimentele cu atentie, respectand, desigur, temporalitatea istorica fireasca, dar intervenind pentru a le da un summum de semnificatie.


Ca moralist, dar si in calitate de artist al cuvantului, are menirea de a cerca faptele, a le dezvolta sau comprima, pentru a le da un sens adecvat pentru viitorime. Idealul statal al lui Ureche este regatul albinelor, in care domnul nu are drept de viata si de moarte asupra supusilor, dar se exercita prin calitatea sa de coagulant al puterilor neamului, pentru a rezista in vijeliile istoriei, in calea tuturor rautatilor. Desi la tronul Moldovei se succed multi domnitori, cronicarul insista, prin extensie narativa, numai asupra catorva, si in special asupra figurii dominante a lui Stefan cel Mare, fata de care, in timpul tarziu al scrierii, isi manifesta inca uimirea. Pe multi dintre domnitori, in special pe cei din perioada intemeierii, si din lipsa de documente, ii mentioneaza in stil de pomelnic, imitand inceputurile generatiilor biblice:

"Pre urma lui Dragos voda, au statut la domnie fiiu-sau, Sas voda si au tinut domniia 4 ani si au murit. Dupa moartea lui Sas voda, au tinut domniia fiu-sau, Latco voda 8 ani. Pre urma lui Latco voda au domnit Bogdan voda 6 ani..."

.
Domnia lui Alexandru cel Bun este tratata in mod concis, dandu-se numai cateva amanunte asupra evenimentului aducerii moastelor lui loan cel Nou la Suceava. Cinci capitole sunt inchinate razboaielor lui Stefan si Ilias, fiii lui Alexandru cel Bun. Domnia lui Stefan cel Mare ocupa cel mai mare spatiu, personajul fiind comparabil cu un Ahile in viziune renascentista. Evenimentele din timpul sau au deopotriva reprezentare umana si divina: victoria de la Podul inalt din 1475 este una a Domnului si a oamenilor, iar batalia de la Codrii Cozminului din 1497 este strajuita de-harul divin. Din spatiul istoric, lui Stefan-Voda cronicarul ii extrage un portret memorabil:

"Fost-au acestu Stefan-voda om nu mare de statu, manios si de graba varsatoriu de sange nevinovat: de multe ori la ospete omoraea fara judetu. Amfntrilea era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi sa varaia, ca vazandu-l ai sai, sa nu sa indarapteaze, si pentru aceia raru razboiu de nu biruia."





Dupa acest punct de apoteoza a personalitatii voievodale, urmasii se inscriu pe panta declinului, de aici incolo cronica dobandind o mai mare diversitate narativa si portretistica, cu focalizarea mai multor amanunte, cu pauze reflexive mai mari. Bogdan, fiul lui Stefan, era "grozav la fata si orbu de un ochi", peripetiile lui Petru Rares sunt descrise, fata de cronica lui Macarie, cu lux de amanunte.
Pentru Grigore Ureche, Petru Rares era "om cuvios", dar fiul sau Ilias nu-i semana deloc, "ca dinafara se vedea pom inflorit, iara dinlauntru lac imputit".

Stefan ii boteaza cu de-a sila pe armeni, pentru a elimina rusinea trecerii la mahomedanism a fratelui sau, in schimb se dovedeste si el om rau:

"...nu rabda de muieri cu barbati, nu era fecioarile nebatjocorite, nu jupaneasile boierilor sai neasuprite."

, fapte pentru care boierii ii vor taia cortul si-l vor ucide. De acum, faptele domniilor se succed intr-o logica inextricabila, aplecate tot mai mult pe panta raului si a crimei, cu zazanii pentru domnie sau intre boieri si razesi, cu sfasieri de trupuri si ucideri terifiante, culminand cu scena omorarii celor 47 de boieri de catre Alexandru Lapusneanu, devenita emblema a cruzimii voievodale romanesti, comparabila cu scene din tragediile shakespeariene.
Cronica devine astfel un sir lung de instantanee surprinse de memoria boierilor mai batrani sau luate din surse documentare diverse. Adica un adevarat film care sa suplineasca golul istoric al vremurilor, "haul" asupra caruia omul se apleaca mereu cu nostalgia si infiorarea misterului. Lumea cronicii lui Grigore Ureche dobandeste autenticitate si valoarea reprezentarii artistice, iar limba sa este "batuta ca o medalie", cum o caracteriza Iorga, ceea ce implica o cristalizare continua a miracolului descrierii si al naratiunii. in ansamblul ei, ca insasi lumea reala, pe care scriitorul incearca sa o fixeze in paginile cartii, ea se inscrie pe o scara de simetrie a binelui si a raului* caci romanii au o marca providentiala favorabila, "de la Ram sa trag", tara lor este un adevarat paradis terestru, "cu locuri desfatate, cu campi deschisi, cu ape curgatoare, cu paduri dese", dar e situata "in calea raotatilor", a primejdiilor si a patimilor umane.



                                Grigore Ureche alcatuieste, la inceputul cronicii, din lipsa de documente si de amanunte semnificative, un sinoptic al domniilor, succedate intr-un timp alert, lucru accentuat si de prezenta verbelor la perfectul compus, cum sunt "au statut", "au tinut", "au domnit", pluralul arhaic, acordat cu subiectul la singular, sugerand omnipotenta voievodului. Valente ale naratiunii se observa totusi inca de aici, dintr-o simpla insiruire de nume:

"Pre urma lui Dragos voda, au statut la domnie fiiu-sau, Sas voda si au tinut domniia 4 ani si au murit. Dupa moartea lui Sas voda, au tinut domniia fiiu-sau, Latco voda 8 ani. Pre urma lui Latco voda au domnit Bogdan voda 6 ani. Dupa domniia lui Bogdan voda au domnit Patru voda, ficiorul lui Musatu, 16 ani. Dupa dansul au domnitu frati-sau, Roman voda, trei ani".


Domniile par sa aiba insemnatate prin durata, prin numarul lor de ani. Multi dintre domnitori sunt mentionati prin faptele bune, cum este cazul lui Alexandru-Voda, demn de tinut minte prin ctitorii, "2 manastiri mari in Moldova, Bistrita si Moldovita, in doi ani a domniei sale".

Particula genitivala "a", o forma arhaica, folosita in toate situatiile de acord, este specific moldoveneasca, fiind intalnita mult mai tarziu la Mihai Eminescu.
Multe dintre evenimentele narate apartin sferei fabulosului:

"Zic sa fie aratat lui Stefan voda sfantul mucenicu Procopie, umblandu deasupra razboiului calare si intr-armatu ca un viteazu, fiind intru ajutoriu lui Stefan voda si dandu valhva ostii lui", pentru a determina constructia unei biserici la Suceava, inchinata sfantului care i se aratase in somn. Lui Alexandru Lapusneanul i se arata in vis Sfantul Pangaratiul, pentru a determina constructia unei manastiri; stereotipia naratiunii se traduce prin titlurile capitolelor: "Cand au luat Baiazid imparatul turcesc Chilia si Cetatea Alba", "Cand s-au intors craiul inapoi", "Candu au pradat Malcociu Tara Lesasca..."

.
Un episod lamureste zidirea unei biserici |nchinate Sfantului Nicolae in mijlocul targului Iasilor, a carei vechime este data de "va leatul" de deasupra usii Moartea celor 47 de boieri, ucisi de Alexandru Lapusneanul, are valoare de axioma:

"Pre Moldova ieste acest obiceiu de pier far de numar, far de judecata, far de leac de vina, insas paraste, insasi umple legea si de acesta noroc Moldova nu scapa, ca mai multi suntu de le ieste drag a varsa sange nevinovat. Apoi zicu si dau vina lacuitorilor ca suntu vicleni."

Constructia textului are atribute baroce, aducand aminte de faptul ca omul se afla sub "sorti", potrivit motivului arhicunoscut fortuna labilis.
Naratiunea inregistreaza, destul de des, semnele vremii, fenomene inexplicabile, comparabile in impresie cu legendele despre "stelele miscate de vant" de la curtile imparatilor chinezi:

"Va leato 7025, noembrie 8, semnu mare s-au aratat pre ceru, ca au stralucit dispre miazanoapte ca un chip de om", altadata apare "in vazduh stea cu coada sau cumu-i zic unii cometha, noembrie".

Iernile geroase sunt redate cu acribie, generand nucleul epic profesionist al textului:

"Pre aceia vreme fost-au iarna grea, mare si friguroasa, de au inghetat dobitoace si heri, prin paduri."

Toate baltile au secat si au aparut noiane de omat.
Alteori, aspectul neobisnuit, atractiv al textului rezulta, ca si in naratiunea moderna, din consemnarea evenimentului socant sau iesit din comun. imparatul tatarilor "hraneste 10 000 de iepe albe, numai de mulsu lapte si tine 20 000 de vanatori, ca zicu ca fara de sama sa afla pasari multe."

La Codrul Cozminului, doar craiul Albert si cativa poloni scapa, cu foarte mare greutate. Unele enunturi narative incep cu "zic":

"Acestu Alexandru voda, zic ca au fostu scotandu ochii oamenilor..."

, "Zic ca au fost la liturghie arhiepiscopi si preoti si diaconi 64 la jartfelnic..."

, "intr-acestasi anu si Olbrihtu, craiul lesescu, gatindu-sa cu mare oaste..."

, "intr-acelasi an, avgust 20, pristavitu-s-au Cneaja, decii Stefan voda vazandu asa..."

, formulari ce dau fluenta si coerenta frazei, amplificandu-i capacitatea de evocare a unor fapte de mult trecute.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate