Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu








Poezia "Pe decindea Dunarii" a aparut in volumul "Poeme cu ingeri" (1927), in care spatiul etern romanesc se proiecteaza in sfera divina si in "jaristea cosmica", pentru a folosi o metafora adecvata aici a lui Lucian Blaga. Poezia "Pe decindea Dunarii" ilustreaza numai o secventa a acestui spatiu etern, abia in final fiind sugerata conexiunea cu marele intreg.

Pe aceste filiatii, poetul opereaza cu structurari speciale ale imaginii, un banal cadru rustic, avand totusi ca ecran Dunarea eterna, fiind orientat discret catre o perspectiva atemporala:

"Pe decindea Dunarii, la vale,
Printre triste miristi cu ciulini,
Trece-n balta, leganat agale,
Un chervan cu coviltir de rogojini".

in sapte catrene, cu structura perfect armonizata, poetul alterneaza privirea de aproape cu perspectiva panoramei campestre, intr-o atmosfera de melancolie si de mit al vremurilor vechi, ce ridica imagistica poetica spre sferele armoniei cosmice:

"in tot campul nici un fir nu-i verde,
Misca vantul albe colilii,
Drumul lung in zari pustii se pierde
Sub un cer de mari melancolii".

Miscarea inceata a carului, raportata la dimensiunile vaste ale campiei si ale cerului, traduce o stare de somnolenta, care inscrie intregul tablou campestru intr-o atmosfera de eternitate:

"Boii moi se lasa pe tanjeala,
Grebenele roase-i dor,
Osiile gem cu-ncetineala,
Si slomnesc un fel de doin-a lor."




Cuvintele au o sonoritate spre stingere, trecuta treptat in durerea discreta a doinei: boii sunt "moi", "se lasa pe tanjeala" in apasarea surda a poverii; pe care osiile o preiau difuz, "gem cu-noetineala".

Peste toate, peisaj incremenit si punct miscator in marea stepa, in pustie, se intinde linistea cosmica, in care se sting toate sunetele terestre. Lumea se situeaza astfel in descendenta divina, pare sa se absoarba in ea, sa dispara intr-un "cer de mari melancolii", superba imagine a nostalgiei inaltului.

Omul, ca simbol al destinului, apare insingurat in lumea eterna a campiei:

"Omul sta cu capul gol si mana,
infundat in maldarul din car;
Si-atipit, cu jordia in mana,
Se tot duce drum fara hotar."

Linistea naturii ii determina insa o aplecare spre zeul Hypnos si spre eternitate:

"Cat un urs, intins, el dormiteaza
Peste sarica din patru piei de oi,
Numai ghioaga apriga-l vegheaza
Ghintuita cu alamuri noi."

Campul devine un spatiu al cufundarii in reverie si in primordialitate:

"Cand deschide ochii, vultureste,
Peste roata zarilor naprui,
Inima-i se umple-n piept si-i creste
Parca sesul, tot, ar fi mosia lui."

Cantecul armonizeaza intreaga fire, deschizand o linie a timpului pana catre vremurile vechi si imaginile ei pierdute in uitare, trezind din somn adanc sirurile nesfarsite de inaintasi:

"«Foaie verde firul pelinitii»...
Canta carausul catinel
Si, treziti, cu el o data canta I scitii
Ce-au trecut candva prin stepa, ca si el!".

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate