Pasteluri este un ciclu de poezii (39 de texte), elaborate intre anii 1867 si 1869 si aparute (cu doua exceptii) in paginile revistei "Convorbiri literare".

Aceste versuri starnesc admiratia criticului Titu Maiorescu, deoarece sunt "toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturii, scrise intr-o limba asa de frumoasa, incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste" (Directia noua in poezia si proza romana, 1872). Publicate in volum, in 1875, pastelurile lui Alecsandri inaugureaza o specie literara autonoma in literatura romana, detasand-o de poeziile in care tema naturii acompaniaza alte teme (iubirea, istoria, timpul s.a.). Astfel pastelul devine o specie lirica descriptiva, in versuri, in care eul liric (poetul) isi exprima sentimentele fata de un aspect al naturii.

Tablourile de natura infatisate de Alecsandri prezinta peisaje din zona Mircestilor, in succesiunea anotimpurilor. Dupa Serile la Mircesti (un preambul care nu este un pastel propriu-zis), sunt evocate anotimpurile:

 toamna (Sfarsit de toamna);

   iarna (Iarna, Gerul, Viscolul, Sania, La gura sobei, Mezul iernei, Sfarsitul iernei);
   primavara (Oaspetii primaverii, Cucoarele, Noaptea, Dimineata, Floriile, Pastele, Plugurile, Samanatorii, Rodica );
   vara (Concertul in lunca, Malul Siretului, Secerisul, Cositul, Puntea, Fantana, Vanatorul).
Spatiul Mircestilor(este evoocat in mod explicit in pastelurile exotice precum: Pastel chinez, Mandarinul, Linda Raia, Pe coastele Calabriei.

Natura din pastelurile lui Alecsandri se prezinta ca un spectacol fascinant, iar peisajul este ordonat in maniera clasica prin echilibrul dintre detaliu si aspectul general. De obicei, pastelurile au patru strofe in care, la inceput, se creeaza o atmosfera, iar in final apare un fel de "poanta", care destinde incordarea initiala. Elementele picturale sunt alaturate si creeaza imaginea de ansamblu. Sentimentul este de admiratie profunda, izvorata insa dintr-o seninatate clasica.

Mezul iernei (pubicata in Convorbiri literare, 1 februarie 1869) este reprezentativa pentru maniera descriptiva a lui Alecsandri. Tabloul "maretfantastic" este al naturii (munti, paduri, campii), intr-o noapte senina de iarna, care sta sub imperiul gerului, "amar cumplit", amplificat de crivat. Impresia este de neclintire, peisajul este static. Natura capata imaginea unui "templu maiestuos".

Talentul descriptiv al autorului se vadeste prin folosirea figurilor de stil, care sugereaza maretia naturii:

-    metafore: "lan de diamanturi" (zapada); "farul tainic de lumina" (luna); "altare" (muntii); "organe sonoare" (codrii) ;

-    comparatii: "zapada...pare un lan..."

; "fumuri...ca inaltele coloane..."

;

-    epitete: "ger amar, cumplit"; "vazduhul scanteios"; "farul tainic"; "vecinice faclii" etc.

-    hiperbola: imaginea naturii, taria gerului. in final, imaginea lupului (element dinamic) contrazice staticul initial.