"Sora si hotul" este o poezie aproape eminesciana, avand similitudine tematica si uneori frapant imagistica cu "Povestea teiului".

Claustrarea unei fete nubile intr-o manastire, parasita de rude si de lume, visand eliberarea din acest spatiu recluzator, determina intensitatea discursului liric:

"Sus, in deal, la monastire,
Plange sora-ntr-o gradina,
Plange noaptea si suspina
Dup-a lumei fericire..."

"Hotul din padure", cu statut ambiguu, de haiduc sau de hot de inimi, ii ofera o alta viziune asupra placerilor lumii:

"«Ce spui, draga surioara?
(Zise hotul din padure)
Cu-ai tai ochi ca doua mure,
Tu frumoasa lacrimioara,/
Tu sa mori, dulce minune!
Si de Domnul nu ti-e frica?

Draga sora tinerica,
Fa trei cruci s-o rugaciune./
De vrei ochii sa-ti luceasca
intr-un rai de veselie,
Si ca floarea din campie
in pept inima sa-ti creasca...»".

indemnul la evadare contine sintagme de cea mai autentica rezonanta eminesciana, semn ca, in literatura vremii, acestea se inscrisesera, pe temeiul literaturii populare, in limbajul liric colectiv:

"Hai cu mine-n codrul verde
S-auzi doina cea de jale,
Cand plaiesii trec in vale
Pe cararea ce se.perde./
Sa vezi soimul de pe stanca
Cum-se nalta, se izbeste
Peste corbul ce zareste
in prapastia adanca."

Idila celor doi sta, in finalul deschis al poeziei, sub semnul ambiguitatii ironice:

"De-au mers sora, nu e stire;
Iar de-atunce pin gradina
Nici nu plange, nici suspina
Nime-n deal la manastire".