Tabloul literar este o descriere de tip special in care se infatiseaza o priveliste, un eveniment sau un fenomen al naturii de dimensiuni impresionante, in succesiunea secventelor lor, vazute ca un tot armonios, unitar. El poate fi alcatuit in versuri sau in proza.

Pastelul Iarna este, intr-adevar, un tablou literar in versuri pentru ca in prima parte poetul descrie o imagine de ansamblu a naturii coplesita de ravagiile iernii, iar partea a doua prezinta acelasi peisaj insufletit deodata de aparitia soarelui.

Sunt fixate mai intai dimensiunile spatiale ale tabloului si ale iernii, care este personificata intr-o fiinta cu puteri supranaturale, care cerne din vazduh enorme cantitati de zapada. Planul terestru este infatisat alaturi de cel cosmic, amestecandu-se in dezordine, iar localizarea imaginii nu este precisa, realizandu-se prin cateva elemente lexicale:

"din vazduh", "in cer", "in aer", "ai tarii umeri dalbi" prin care se sugereaza amploarea cosmica a fenomenului.

In strofa a doua perspectiva din care este. prezentat anotimpul se schimba, caci este infatisata prelungirea in timp, la nesfarsit, a fenomenului, caderea necontenita a zapezii creand impresia de potop hibernal. Ninge in permanenta: ziua, noaptea, dimineata. Zapada s-a asternut in intreaga tara, iar norii au intunecat pana si soarele care a devenit"rotund si palid".


Strofa a treia intregeste tabloul de iarna si schiteaza planul terestru, evidentiind atotputernicia iernii in spatiu, deoarece ea a devenit stapana "pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare".

Plopii pierduti la orizont par niste "fantasme albe", in timp ce intinderea este "pustie, fara urme, fara drum" si in imensitatea ei "se vad satele pierdute sub clabuci albii, de fum".

In partea a doua, constituita din strofa finala, peisajul se insufleteste deodata, iarna se "umanizeaza", nu mai este "cumplita", ci devine darnica in placeri. Ninsoarea inceteaza, norii dispar si soarele straluceste peste tot. isi face aparitia o sanie "usoara" care "trece peste vai" insotita de clinchetul vesel al zurgalailor.

Privita in totalitatea ei, poezia lama constituie, pe langa un pastel, si un tablou in versuri, deoarece infatiseaza o priveliste de dimensiuni impresionante si prezinta fenomenul in succesiunea evenimentelor din natura.

Opera se caracterizeaza, ca orice tablou, prin unitate compozitionala, desi cele doua parti ale ei sunt oarecum antitetice. Primul vers incepe cu expresia "din vazduh" - , iar ultimul vers contine la inceput constructia "in vazduh" - acelasi loc in care insa rasuna clinchete de zurgalai.

In deplina concordanta cu dinamica peisajului sunt si sentimentele autorului, intrucat evolueaza de la starea de contemplare, de uimire de tristete, la cea de neli­niste si teama apasatoare, halucinanta, ca in final sa-si faca loc bucuria vietii si opti­mismul.

Imaginile vizuale sunt preponderente, iar culoarea dominanta este albul, de la nuanta cea mai pura, stralucitoare, pana la nuantele de auriu si cenusiu. in locul culorilor, poetul se foloseste insa de cuvinte si expresii prin a caror plasti­citate reuseste sa-l impresioneze pe cititor. Acumularile si repetitiile ("ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge"), comparatiile ("ca fantasme albe plopii", "ca un vis de tinerete" si metaforele ("zale argintie", "ai tarii umeri", "oceanul de ninsoare"), unele cu rol hiperbolizant, sau epitetele, unele duble ("soarele rotund si palid", lungi troiene calatoare") si altele in inversiune ("cumplita iarna", "voios rasuna", "mandra tara", "doritul soare") se imbina realizand un pastel si un tablou poetic in care vizualul duce la o perceptie afectiva a peisajului si a fenomenelor descrise, fiind solicitate si celelalte simturi.
Prezenta imaginilor artistice, dimensiunile fenomenului si unitatea descrierii fac din poezia Iarna un inegalabil tablou literar in versuri.