Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat COMENTARIU - Testament
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


COMENTARIU - Testament




  Ars poetica (..arta poetica") este un text, de multe ori o poezie. in care autorul isi exprima conceptia despre arta.

  Poezia "Testament" deschide volumul de debut al lui Tudor Arghezi - "Cuvinte potrivite" (1927). Optiunea autoru­lui pentru plasarea acestei creatii in fruntea celui dintai volum al sau, denota caracterul ei programatic, vizibil in fiecare sec­venta a textului.

" Testament" este alcatuita din cinci strofe de intindere inegala, cu rima imperecheata si cu masura versului de unsprezece silabe.

O particularitate a acestei creatii lirice este faptul ca ideile poetice nu se succed, ci se reiau in diferite structuri ale tex­tului. Bunaoara, ideea legaturii dintre poet si strabunii sai apare in prima si a treia strofa, dar si in versul final; ideea ca poe­tul este un artizan al cuvantului apare in sintagma "cuvinte potrivite" (din strofa a IlI-a), dar si in sintagma "slova jau­rita", din secventa finala. Tot asa, estetica uratului este enun­tata in strofele a IlI-a si a IV-a.
Incipitul este o formula/secventa cu un anume relief, prin care incepe o opera literara si ale carei semnificatii se extind asupra intregului text.
Incipitul poeziei " Testament" cuprinde primele doua versuri ale acesteia: "Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte, Decat un nume adunat pe-o carte."


Aici se concentreaza ideile de baza ale intregii poezii: succesiunea generatiilor, truda indelungata a creatorului, impor­tanta "cartii" (operei) pentru urmasi.
Inca de acum, se contureaza prima opozitie a textului, "cartea" asigurand dainuirea creatorului, chiar daca acesta va tre£e in moarte.

In strofele urmatoare, mai apar relatii de opozitie intre ter­menii care definesc uratul ("bube", "mucegaiuri", "noroi") si cei care sugereaza frumosul ("muguri", "coroane", "fru­museti").

Universul operei releva o seama de particularitati apar­tinand modernismului.

Modernismul constituie o orientare artistica opusa traditio­nalismului si care include, prin extensie, o seama de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul.
Definit de criticul literar Eugen Lovinescu, modernisrnul in­seamna o "ruptura" fata de trecut si o innoire notabila, atat in privinta surselor de inspiratie cat si in cea a tehnicilor poetice.
Astfel, orientarea spre actual si spre citadin, adancirea liris­mului, o anume ambiguitate a limbajului. innoirea metaforica, imaginile socante, versul liber constituie tot atatea elemente ale modernismului.

In literatura romana, modernismul se manifesta inca din perioada antebelica, pentru a ajunge la valori notabile intre cele doua razboaie mondiale.
Comentariul poeziei "Testament", de Tudor Arghezi, releva o ideatie bogata, metafore indraznete si o viziune originala asupra succesiunii generatiilor (elemente moderniste).
Prima strofa este alcatuita din opt versuri.


In primele doua versuri, poetul i se adreseaza fiului (urma­silor) carora le lasa Cartea sa (opera), asa cum strabunii ne-au lasat textele sacre.
Intre cei doi termeni care incheie versurile 1 si 2 ("moarte", "carte") se stabileste o opozitie: in vreme ce fiinta poetului se va intoarce in lut, opera va dainui mereu.
Tot aici, epitetul individual "nume adunat" contine ideea ca opera a fost zamislita printr-un proces trudnic si indelun­gat, la capatul caruia poetul isi va aduce partea lui de con­tributie la "urcusul" in timp al omenirii.
Versurile 3-8 ale primei strofe ofera "o viziune de sus a germinatiei antropologice" (Calinescu), poetul coborand in timp pana in clipa in care s-au nascut primii oameni.
Astfel, metafora "seara razvratita" reprezinta, ca si la Eminescu, intunericul anterior nasterii lumii; aparitia "razvra­tita" a vietii este uriasa forfota universala din ziua cea dintai a omenirii, continuata cu urcusul in timp al generatiilor.
Imaginea halucinanta a strabunilor care urca "prin rapi si gropi adanci" (metafore) sugereaza acest suis "pe branci", care va sfarsi in mormanele de oseminte.
Poetul si fiul nu sunt decat doua momente ale eternei curgeri a "raului" de oameni. Integrat acestei legi cosmice, poe­tul stie ca este "bolnav de vreme", ca va veni clipa cand va muri. De aici, se naste hotararea de a se inscrie, prin Cartea sa, intr-un timp fara limite.

In prima strofa, opera este vazuta ca ..o treapta" in "marea trecere" universala, un moment al progresului inceput in adan­curile timpului originar, cand cei dintai strabuni s-au ridicat din golul preexistentei.
Noutatea viziunii asupra artei si a rolului poetului con­stituie elemente moderniste.
In strofa a II-a, "Cartea" devine "hrisovul vostru cel din­tai", act al innobilarii prin munca, daruit urmasilor spirituali.

Ideea legaturii poetului cu stramosii este exprimata in meta­fora osemintelor "varsate" in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.
In strofa a IlI-a (alcatuita din 18 versuri) se concentreaza o ideatie densa.

In aceste versuri, ideea legaturii dintre generatii castiga noi semnificatii: "batranii" autorului sunt taranii (care au menti­nut, prin truda lor, viata planetei incadrand-o in ritmurile cos­mice); metafora: "Sudoarea muncii sutelor de ani" cumuleaza sirul de opintiri existentiale ale strabunilor-tarani, avand drept consecinta aparitia unor generatii de intelectuali.
Poetul face parte din chiar prima serie de oameni ai spiritului (metafora sapei preschimbate in condei si cea a brazdei
prefacute in calimara), iar rostul sau in lume li se datoreaza stramosilor-tarani.
Ridicati la rangul de Creatori, "batranii" sunt sacralizati, iar memoria lor (metafora " cenusa mortilor din vatra") devine "Dumnezeu de piatra".



In versurile 5 si 6 este indicat izvorul limbajului poetic arghezian: graiul aspru, frust al "batranilor" tarani, caruia poe­tul ii da noi straluciri.
Tot aici, apare si sintagma "cuvinte potrivite" (care constituie si titlul primului volum arghezian). Aceasta il defineste pe autor ca pe un artizan care "potriveste" cuvintele in vers, printr-o activitate migaloasa si grea, desfasurata in "mii de saptamani".


Decantate din graiul simplu si rudimentar (aspru si pur ca insusi pamantul) al inaintasilor tarani, cuvintele sunt "prefa­cute" "in versuri si-n icoane", devenind arta.


In versul al X-lea din strofa pe care o discutam, este enun­tata estetica uratului: "Facui din zdrente muguri si coroane" inseamna transformarea uratului in frumos, adica in poezie.
Pe un plan mai profund, uratul face parte dintre atributele lumii care si-a pierdut sacralitatea. in acest sens, poetul devine un Creator care ii reda lumii frumusetea disparuta, poezia de­venind o ipostaza a Logosului.
Estetica uratului este formulata si in doua versuri din strofa a IV-a:
"Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi"

O seama de verbe din strofele a IIl-a si a IV-a subliniaza rolul poetului in aceasta transfigurare: "am ivit", "le-am prefacut", "facui", "l-am preschimbat", "iscat-am".



In aceste versuri, tema eului poetic este tratata in spirit modernist: in ipostaza de artizan, poetul zamisleste o alta "lume" decat cea traditionala, o "lume" a tuturor cuvin­telor (frumoase si urate).
Strofa a IV-a reliefeaza rolul purificator al creatiei poetice: aceasta este armonie (metafora cantecului la vioara) care incan­ta, dar si pedepseste, in scopul curatirii lumii ("Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul ca un tap injunghiat").

Transfigurata in poezie, durerea ancestrala are menirea de a izbavi, de a spala de pacate pe cei care reprezinta raul, astfel incat lumea sa-si recapete puritatea pierduta.
r


In ultima strofa, autorul isi sintetizeaza opiniile asupra viitoarei sale creatii.
Alcatuita din "slova de foc" (cuvantul fierbinte, inspirat) si "slova faurita" (cuvantul ales cu migala si truda), "Cartea" este darul pe care "Robul" (autorul) i-l ofera "domnului" (citi­torul, urmasul).

In aceasta secventa (ultimele doua strofe) se observa o anume obscuritate a textului, astfel incat metafore cum ar-fi "Stapanul ca un tap injunghiat", "ciorchin de negi" sau "Domnita sufera in cartea mea" se- lasa greu descifrate. De asemenea, observam ca unii termeni capata semnificatii neobisnuite, contrastele sunt izbitoare, iar sintaxa frazei poate fi rupta (elemente moderniste).
Daca am incadra " Testament" numai in modernism ar fi insuficient insa; felul in care poetul vorbeste despre stramosii tarani constituie un filon traditionalist care nu poate fi neglijat.

Titlul poeziei poate insemna actul juridic intocmit de o persoana, prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte.

In sens biblic, termenul trimite la invatatura pe care ne-au lasat-o proorocii si apostolii (cuprinsa in "Vechiul Testament" si in "Noul Testament"): opera argheziana este un legamant intre autor (devenit Dumnezeul "cartii" sale) si cititor, o ima­gine a lumii izbavite prin arta.

Alte referate romana, dar Necategorisite