Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat COMENTARIU 
            - Psalm
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


COMENTARIU - Psalm




  Psalmul este o specie a genului liric. Poezie religioasa cu caracter imnic. psalmul exprima pietatea. increderea, umi­linta, proslavirea lui Dumnezeu. Cei mai vechi psalmi au fost atribuiti regelui evreu David si apar in " Vechiul Testament".


  Tudor Arghezi a scris 18 "Psalmi", dintre care 9 apar in volumul de debut ("Cuvinte potrivite" - 1927). Poezii reli­gioase, dar si filozofice, avand ca tema cautarea Divinitatii, "Psalmii" arghezieni releva trairile sufletesti ale omului mo­dern: nelinistea, singuratatea. instrainarea, chinul, setea de abso­lut, incertitudinea, sentimentul limitelor.

Poezia intitulata "Psalm" ["Tare sunt singur, Doamne, si piezis!"] este inclusa in primul volum arghezian si are ca tema drama poetului-om pe care Dumnezeu l-a parasit, lasandu-l sin­gur.
Cu toate ca specia este atat de veche, trairile sufletesti mentionate cat si dramatismul cautarii lui Dumnezeu, sunt elemente moderniste.

  Universul operei (idei, sentimente):

Din punct de vedere compozitional, poezia este alcatuita din sapte catrene si doua versuri finale, avand rima incrucisata si masura versului variabila (osciland intre 8 si 11 silabe).
Considerat drept psalmul singuratatii, poemul se deschide cu strigatul deznadajduit al omului macinat de constiinta ca Dumnezeu I-a dat uitarii:
" Tare sunt singur, Doamne, si piezis! Copac pribeag uitat in campie, Cu fruct amar si cu frunzis Tepos si aspru-n indarjire vie."


Din aceasta constiinta tragica se naste un acut sentiment al solitudinii cosmice ("Tare sunt singur") si al inadaptarii: "piezis", adica altfel decat oamenii obisnuiti, poetul este un "heruvim bolnav" care tanjeste dupa paradisul pierdut.

In versul al II-lea, apare metafora centrala a textului: cea a copacului pribeag, crescut in campie.

La modul simbolic, copacul inaltat spre cer ar putea repre­zenta dorul chinuitor al psalmistului, neistovita sa sete de divin.

Din acest dor se naste imboldul pribegiei (exprimat in epite­tul personificator "copac pribeag"): singur si strain in spatiul gol al "campiei" (ca un nou Adam izgonit din Rai), poetul este gata sa-si inceapa odiseea spre poarta cerului.
Metafora copacului este imbogatita prin doua determinari: epitetele ornante "Cu fruct amar" si "cu frunzis tepos".

Ambele il caracterizeaza pe omul uitat de Dumnezeu, con­damnat sa-si poarte sentinta biblica: "Este psihologia poetului blestemat din istoria simbolismului francez, trecut pe plan reli­gios" (S. Cioculescu).


In strofele a Ii-a si a IlI-a, sentimentul solitudinii se imbina cu o anume tanjire metafizica.
Se intrevede aici "nelinistita patima cereasca" (pomenita intr-o alta poezie similar intitulata), trasatura care il deosebeste pe psalmist de oamenii obisnuiti (reprezentati prin metafora pomilor cu rod).

Cateva imagini ("Crampeie-n zbor de gingasie", "cantece mici de vrabii si lastun") caracterizeaza universul existential al oamenilor netulburati de intrebari.
Metafora pomului peste care nu se lasa nici pasarile, nici omizile, castiga noi semnificatii in strofa a IV-a: lipsit de "aroma primei agurizi", "copacul" (omul-poet) traieste si o alta suferinta: "prins adanc intre vecii si ceata", el poarta blestemul timpului curgator si al necunoasterii.
Strofele a V-a si a Vi-a exprima oboseala cosmica a cauta­torului de Dumnezeu:

"copacul" care si-a facut, din ramuri, altare pentru focurile sfinte, rosteste o intrebare invecinata cu revolta:

" Si te slujesc; dar, Doamne, pana cand?"

In final, parasit si singur ca Iisus pe cruce ("in rostul meu tu m-ai lasat uitarii"), poetul traieste o mare drama ("Si ma muncesc din radacini si sanger):

"«Psalmii» sunt o lupta a poetului cu sine insusi, cu evidenta sentimentului de solitudine ce-l copleseste"
(N. Manolescu).
Aceasta sfasiere launtrica va conduce la rugamintea adresata in ultimele versuri:
" Trimite, Doamne, semnul departarii, Din cand in cand, cate un pui de inger"
Cercetarea textului reliefeaza si alte elemente apartinand modernismului.
Printre acestea, comentatorii mentioneaza un anume "cresti­nism in ruina", in sensul ca ruga psalmistului nu este expre­sia credintei, ci a neputintei.

La nivelul limbajului, se remarca asocierile surprinzatoare intre termeni: "Tare sunt singur, Doamne si piezis", "Copac pribeag", "Sa bata alb din aripa".


Tot un element modernist il constituie metaforele si imagi­nile socante: "fruct amar", "frunzis tepos si aspru-n indarjire vie", "straja de hotare".




Alte referate romana, dar Necategorisite